Epuizarea părinților nu a apărut odată cu pandemia. Dinaintea ei se știa că părinții sunt o categorie aparte de adulți. Puteai să îți dai seama de la o poștă: cei care arătau cei mai surmenați și obosiți, cu siguranță aceia erau cei așteptați acasă de ochișori drăgălași și brațe grăsuțe cu piele care miroase a lapte cald.
Creșterea copiilor – văzută ca un proces continuu, intens, 24 de ore din 24, chiar și în vremuri normale – duce healthlifestylela epuizarea părinților. Cercetătorii spun că între 2 și 12% dintre aceștia sunt extrem de epuizați. Acum, în pandehealthmie, când trebuie să aibă grijă și de mască și de respectarea distanțării sau spălarea aproape obsesivă pe mâini, ca să nu mai pun la socoteală stresul începutului școlii cu aplicații și reguli noi – fie ea online sau nu –cred că procentul celor epuizați a crescut simțitor.
Din punctul meu de vedere, părinții ar trebui ridicați la rangul de eroi.
Nici nu vreau să mă gândesc la sezonul rece care se apropie cu tot cu gripe și cu Covid 19. Părinți, pregătiți-vă niște șticle de vin, Xanax sau un munte de ciocolată, pentru că va fi o toamnă grea! Saaau, mai bine, ascultați ce zic specialiștii în sănătate mentală. Poate reușiți, totuși, așa!
Frecvența stărilor negative zilnice atât în rândul părinților, cât și al copiilor a crescut semnificativ în timpul izolării la domiciliu cauzată de pandemie. Centrul de cercetare Pew a descoperit că 33% dintre americani au experimentat niveluri ridicate de stres, la un moment dat, în timpul pandemiei de COVID-19. Familiile cu copii mai mici raportează o stare de sănătate mintală și comportamentală mai slabă decât cele cu copii mai mari. La fel cei cu copii cu dizabilități sau sensibilități respiratorii, adică acei copii aflați în grupa de risc. Și dacă s-ar face un studiu să cuantifice nivelul de stres al acestui an școlar, sunt convinsă că ar fi un record absolut.
Burnout-ul implică epuizare mentală, fizică și emoțională. În cele din urmă, putem ajunge să nu le mai oferim celor din jurul nostru atenția cuvenită și nici nu mai reușim să ne concentrăm asupra îndeplinirii nevoilor copiilor noștri. Burnout-ul este starea de stres maximă pe care o poate atinge o persoană. Ea vine cu consecințe foarte dăunătoare atât pentru sine, cât și pentru cei din jurul nostru (la nivel relațional), însă putem preveni declanșarea lui astfel:
Cercetătorii au descoperit că epuizarea părinților este legată de combinația perfecționismului auto-orientat (așteptări mari cu privire la ceea ce cred că ar trebui să facă în calitate de părinți) și perfecționism prescris social (percepțiile părinților asupra așteptărilor celorlalți sau a judecăților lor). Ajustați-vă așteptările!
Specialiștii spun că dezorganizarea la nivel familial reprezintă factori de risc pentru epuizarea părinților. Rutinele pot fi ancore de stabilitate și pot reduce stresul în mod semnificativ.
Părinții care sunt „excesiv de zeloși” cu privire la creșterea copilului sunt, de asemenea, mai expuși riscului de epuizare. Acest tip de părinți doresc adesea să planifice cele mai bune ieșiri, să aibă cele mai bune jucării pentru copiii lor și în general, să facă mult mai mult decât ar putea. Nu numai că acest tip de parenting „super erou” poate fi dăunător pentru sănătatea mintală a copiilor, dar pune și mai mult stres și pe umerii părinților.
Chiar dacă bucuria va proveni din cele 10 minute în care te joci cu copilul tău, din citirea poveștilor pentru cei mici, la culcare, din conversația cu un prieten vechi sau din finalul fericit al unui film care te-a făcut să te simțu bine, pur și simplu fii prezent în acel moment și bucură-te.
Spațiul pentru tine este extrem de important și în calitate de părinte, cel puțin la fel de necesar. Marea parte din noi devine dată la o parte și plasată pe locul doi, atunci când devenim părinți, așa că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru sănătatea noastră mintală este să ne oferim spațiu. Puțin spațiu zilnic sau o dată la câteva zile pentru a face orice ne face fericiți este mai mult decât ideal: să citim o carte, să vedem un film bun, să ne facem o baie caldă sau să facem o plimbare cu bicicleta.
Și, neapărat, la următoarea situație când se învălmășesc multe lucruri de făcut într-un timp scurt, când copilul nu și-a terminat lecțiile la timp, ați întârziat deja la școală sau la programarea la medic și mai primești și un telefon de unde afli că un coleg este infectat cu coronavirus, nu uita să respiri și să numeri încet până la 10. Abia după aceea, poți să continui ce făceai sau să iei o decizie despre ce e de făcut în continuare. Și nu uita să fii blând(ă) cu tine! Cu siguranță ai făcut ce era mai bun de făcut în situația dată!