10 trucuri pentru a fi un părinte grozav!

A fi un părinte grozav nu se învață din cărți! Dar aceste 10 trucuri te pot ajuta să câștigi bile albe în fața copilului tău!
  • Publicat:
  • Actualizat:
10 trucuri pentru a fi un părinte grozav!

Când vine vorba despre a fi un părinte grozav sau, în general, despre parenting, cu siguranță fiecare dintre noi are fricile sale. Niciun părinte nu este perfect, așa cum niciun copil nu este perfect la rândul său, însă datoria noastră, în calitate de adulți responsabili, este să găsim un echilibru. Iată ce poți face pentru a diminua anxietatea și a fi un părinte extrem de apreciat de copilul tău!

Dacă și tu simți că ți-ai putea îmbunătăți considerabil aptitudinile de parenting, atunci află că am pregătit 10 pași simpli pe care îi poți urma, dar care vor face o diferență radicală în relația dintre tine și copilul tău, care te va aprecia, dar și respecta din ce în ce mai mult.

Preia inițiativa

Copiii au nevoie de limite care îi ajută să înțeleagă și să gestioneze situațiile în care se află și care sunt adesea extrem de confuze. Arată-ți dragostea stabilind limite, astfel încât copiii tăi să poată explora și descoperi pasiunile lor, însă în siguranță.

Nu încerca să repari totul

Oferă-le copiilor mici șansa de a găsi propriile soluții. Asta face un părinte grozav! Când tratezi cu dragoste frustrările minore ale unui copil, fără să te grăbești să găsești imediat o soluție, îi înveți încrederea în sine și toleranța. Plus că îi ajuți să își pună mintea la contribuție.

Nu tăia aripile copilului tău!

Misiunea copilului tău (deci, implicit, și a ta) este de a deveni independent. Așadar, atunci când cel căruia i-ai dat viață ajunge la acel nivel dezvoltării în care devine capabil să-și pună jucăriile deoparte, să-și ridice farfuria de pe masă și să se îmbrace singur, lasă-l. Acordarea de responsabilități unui copil este o practică ideală pentru stima de sine (și pentru sănătatea ta!).

Amintește-ți că disciplina nu este pedeapsă

Aplicarea limitelor înseamnă că înveți copilul cum să se comporte: îl ajuți să fie atent, perspicace și îl ajuți totodată să-și descopere resursele pentru a face față diverselor situații din viață.

Joacă-te cu copiii tăi!

Lăsa-i să aleagă activitatea și nu îți face griji cu privire la reguli. Doar lasă-te dus de val și distrează-te împreună cu ei. Psihologii recomandă ca părinții să petreacă timp de calitate alături de copii. Timp de calitate înseamnă că tu, ca părinte, să dedici acel timp exclusiv copiilor tăi. Adică fără alte taskuri de făcut ( răspuns la telefon, curățenie sau mâncare) în timpul de calitate pe care îl petreci alături de cei mici.

Gândește înțelept!

Copiii nu pot integra prea multe reguli fără să se blocheze, uneori. Nu mai insista pe lucrurile mici, cum ar fi alegerea hainelor (nu îi certa dacă nu știu să aleagă hainele corespunzătoare vremii de afară; ai răbdare). Concentrează-te asupra lucrurilor care contează cu adevărat – limbajul, onestitatea și buna purtare, per total.

Citiți cărți împreună în fiecare zi

Începeți să le citiți cărți încă de când copilul e mititel: bebelușilor le place să asculte sunetul vocii părinților lor. A sta seară de seară alături de copilul tău, cu o carte bună lângă, este o experiență care merită trăită de orice părinte! Mai ales de un părinte grozav!

Tătici, fiți mai implicați!

Cea mai mare resursă neexploatată disponibilă pentru îmbunătățirea vieții copiilor noștri este timpul petrecut cu tata – începând devreme și din abundență. Copiii cu tați implicați în creșterea lor se descurcă semnificativ mai bine la școală, rezolvă probleme cu mai mult succes și, în general, se descurcă mai bine cu dificultățile vieții.

Programează o oră specială, zilnic!

Lasă-l pe copilul tău să aleagă o activitate pe care să o faceți împreună timp de 10 sau 15 minute, fără întreruperi. Nu există o modalitate mai bună de a-i arăta dragostea. Ce vă povesteam mai sus despre timpul de calitate petrecut alături de copii.

Fii modelul pe care îl merită copiii tăi!

Copiii învață urmărindu-și părinții. Dacă vrei să fii un părinte grozav, e nevoie să ai un comportament adecvat, funcționează mult mai bine decât simplul fapt de a le spune ce să facă. Copiii copiază ce fac părinții, nu ce spun părinții!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult