După tone de emoţii şi lungi aşteptări, mama şi copilul au ajuns acasă de la maternitate. Deşi aparent va fi mai uşor decât la spital şi momentul este mai mult decât aşteptat de întreaga familie şi mult ”roz sau bleu este pregătit în jur”, multe mame se sperie o dată rămase fără ajutor medical de specialitate. Şi pe bună dreptate!
Ca gravidă este posibil să îţi imaginezi la început că sarcina este perioada cea mai dificilă (există şi astfel de cazuri, fără excepţie). Apoi când se apropie termenul la care bebeluşul se estimează că se va naşte, naşterea în sine dă emoţii. Şi multe dintre proaspetele mame observă că de fapt caruselul emoţiilor, al fericirii, sentimentelor pozitive, dar şi al fricilor, anxietăţilor nu s-a sfârşit o dată ce au bebeluşul în braţe. Din contră.
În unele ţări dezvoltate din Europa, în primele două săptămâni de la naştere sunt incluse în asigurarea de sănătate vizitele moaşei acasă pentru a ghida mama şi copilul. Lucru extrem de util, dacă este să analizăm cât de multe griji apar.
Nu o dată se trezesc chiar şi puţinele momente în care adorm proaspetele mame să verifice dacă nou născutul respiră. Teama principală în primul an de viaţă este sindromul morţii subite.
A nu se lăsă nici o jucărie, pernă, prospop în pătuţul copiului pentru a evita riscul de sufocare.
Ia în greutate conform schemei? Dacă nu sunt probleme de sănătate, chiar şi nou născuţii mănâncă suficient pentru vârsta şi greutatea lor. Ideal este să nu îl cântăriţi zi de zi.
O altă problemă pe care o au mamele în România, conectată cumva cu lipsa de informare din comunism şi perpetuarea unor informaţii greşite şi neactualizate de către bunice şi mame este legată de calitatea laptelului. Că este prea slab concentrat, că este prea gras, că este sau nu suficient… Foarte important să discutaţi cu un consultant în alăptare care să vă furnizeze informaţii personalizate. Organismul fiecare mame produce lapte special pentru nevoile puilui ei şi în cantitatea de care este nevoie. Acestea sunt adevăruri demonstrate ştiinţific. Evident, în cazul în care lactaţia nu s-a declanşat sau nu a apărut la timp (cezarină, anumite afecţiuni ale mamei) medicul neonatalog, consultantul în alăptare vor da cele mai bune sfaturi fiecărei femei aflate în situaţii de gen.
La început, nou-născutul doarme mult. Şi se trezeşte pentru a mânca şi adoarme la loc. Are nevoie de toată energia pentru a se adapta noului mediu şi pentru a creşte. În primele zile din viaţă, în total bebeluşul este treaz cam o oră pe zi.
Deşi există multe teorii privind posibilele efecte ale unor alimente asupra formulei laptelui matern, unii medici şi cercetători ştiinţifici susţin că mama ar trebuie să aibă o alimentaţie diversă, echilibrată şi sănătoasă tocmai pentru a stimula de la bun început sistemul digestiv al nou născutului să se împrietenească cu diverse alimente. Există mame care nu consumă nici un fruct proaspăt, nici legume crude, nu se ating nici de dulciuri, nici de cafea pentru a nu ”strica formula laptelui”. Nu mai vorbim despre un burger sau cartofi prăjiţi. Cu toate acestea, s-a constatat că organismul femeii este atât de inteligent încât laptele este bun chiar dacă am mâncat un aliment de care ne-a fost poftă şi nu ar fi cel mai sănătos. Pe termen lung, este important ca mama să nu perceapă perioada alăptării ca fiind una plină de restricţii la care nu le poate face faţă. Nu se încurajează evident, abuzurile. Iar despre ţigări, alcool sau stupefiante nu se poate pune problema. Măsura în toate şi un specialist alături se dovedesc din nou soluţiile ce funcţionează.