Există mai multe tipologii de părinți. Și, pentru că cei mici sunt influențați de mediul în care trăiesc, sunt modelați, cel mai mult, de părinți. Rose Vincent a făcut o clasificare a tipurilor de părinți.
Sunt acea tipologie de părinți mult prea centrați pe propria relație de cuplu, excluzând copilul, în loc să-l integreze. Din acest motiv, copilul se poate simți respins și poate dezvolta sentimente de frustrare, chiar agresivitate.
În această categorie intră acei părinți care sunt prea preocupați de carieră, de grijile financiare, cei care stau prea mult la job. Mai pot fi și părinții care au o viață paralelă sau acordă prea mult timp călătoriilor sau hobby-urilor. Astfel, ei neglijează viața de familie, neacordând timp copiilor și încercând să compenseze material. În astfel de situații, copilul nu simte afecțiunea părinților și simte o rană de abandon.
Sunt acei părinți lipsiți de maturitate, cei care au devemnit părinți la o vârsta prea tânără și nu sunt în stare să își asume responsabilităților de familie.
Vorbim de femeia copil care iese de sub autoritatea tatălui și intră sub cea a soțului, fiind o persoană dependent, care nu își poate asuma comportamente, decizii, pedepse. Le lasă pe “umerii” soțului.
Bărbatul copil este cel care e pus în fața faptului împlinit atunci când își întemeiază o familie, ca și când au decis alții (proprii părinți) pentru el. El nu își asumă responsabilitatea familiei și a copiilor, pentru că, poate, nici nu i-a dorit. Nu se implică în decizii sau pedepse, o lasă pe soție să și le asume.
Acești părinți nu impun restricții și apelează rar la pedepse, îi lasă copilului libertatea să se exprime, sunt interesați de latura creativă a copilului, sprijinindu-l, țin la părerea copilului atunci când iau decizii. Copilul crește independent, creativ, încrezător, însă va avea dificultăți în a se supune autorității și normelor.
În această tipologie intră acei părinți reci, detașați de copil, duri și distanți, care obligă copilul să le respecte munca și efortul depus. Ei le impugn copiilor reguli, care, dacă nu sunt respectate cu strictețe sunt însoțite de pedepse. Acești părinți nu acceptă independența copilului, interpretând-o ca fiind o încălcare a normelor.
Acești părinți își percep copilul ca fiind fragil, sensibil, având nevoie de protecție și sprijin. Sunt acei părinți veșnic îngrijorați care văd pericole peste tot, fiind foarte atenți la ce are nevoie copilul. Copilul se poate simți sufocat de această protecție, uneori, exagerată și simt nevoia de a se detașa. Unii copii pot dezvolta lipsa încrederii în sine.
Părinții dependenți – penultima dintre cele opt tipologii de părinți – nu se pot desprinde de proprii lor părinți, nu pot lua decizii decât sub îndrumarea familiei de origine. Copiii care cresc cu astfel de părinți devin confuzi și îi adoptă ca autoritate părintească pe bunici. Pot apărea dezechilibre în această familie, tocmai pentru că are loc un schimb de roluri între bunică și mama și bunic și tată.
Aceștia au încredere în copil, îi respectă drepturile, sunt flexibili, își încurajează copilul să fie independent și să ia decizii de unul singur. Părinții democratici le oferă copiilor siguranța și sprijinul de care au nevoie.