Atunci când eram mică, una dintre bucuriile cele mai mari era cu siguranță primirea unei scrisori. La fel de mari erau emoțiile și atunci când scriam o scrisoare. Mai ales dacă gândurile așternute pe hârtie cu litere de tipar sau de mână (după cum știam să scriu) erau însoțite de vreun desen ori de o felicitare colorată. Destinatarii erau bunicii mei de obicei, aflați la peste 600 km distanță.
Acum când poștașul sună acum și îmi înmânează sau lasă scrisori, nu sunt prea entuziastă. De obicei sunt facturi, notificări de la bancă etc. Nu prea ne mai scrie nimeni scrisori. Datorită progresului tehnologic, scrisul de mână s-a demodat. Iar poșta electronică – e-mailul- aproape a lăsat în trecut scrisoarea. Însă beneficiile scrisorilor sunt de necontestat și chiar au rol terapeutic. Există clinici oncologice unde pacienții sunt încurajați să scrie scrisori celor dragi. Emoțiile se așează, expeditorul cerne sentimente, alege destinatarul. Spre deosebire de email, unde poate ai apărat butonul SEND chiar din impuls, scrisoarea chiar după ce a fost închisă, poate fi trimisă sau nu.
Dacă pentru adulți trimiterea unei scrisori este un moment de a clarifica, pune în ordine gânduri, fapte, strategii pentru un copil, trimiterea unei scrisori este un act de încredere în sine.
În funcție de destinatar, când este posibil, lăsați-i să deseneze sau să scrie – așa cum pot ei – ceva.
Explicați-le unde se trece adresa destinatarului, unde cea a expeditorului.
Introduceți-i în minunata lume a timbrelor. Cine știe, poate vor colecționa timbre.
Copiii învață și să socotească atunci când lipiți timbrele pe o scrisoare.
Pe măsură ce copiii învață să scrie la școală, vor căuta să trimită scrisori cât mai acurate.
Nu are rost să amintim acum puternicele povești de iubire ce se aprindeau prin scrisori. Scrisorile scrise de mână sunt un prilej de a întări relația dintre destinatar și expeditor. Bunicii sunt de obicei, cei care corespondează cu copiii.
Scrisoarea este și o lecție de istorie. Copiii vor înțelege mai bine de ce bunicii nu scriu prea bine sau deloc la computer.
Atunci când în cutia poștală veți găsi o scrisoare adresată copilului, bucuria acestuia va fi nemărginită. Fiți alături de el și încurajați-l să răspundă.