9 motive pentru a pune avocado în pacheţelul copilului tău

Pacheţelul pe care îl pregătim cu atât de mult drag pentru copiii noştri nu ar trebui să fie o simplă sursă de hrană de-a lungul zilei de şcoală şi atât. Ca urmare a faptului că cei mici se află într-o evoluţie permanentă, este vital să ţinem seamă de nevoile lor! Iată un aliment minune şi nouă motive pentru care acesta nu ar trebui să lipsească din dieta copilului!
  • Publicat:
  • Actualizat:
9 motive pentru a pune avocado în pacheţelul copilului tău

Pacheţelul pe care îl pregătim cu atât de mult drag pentru copiii noştri nu ar trebui să fie o simplă sursă de hrană de-a lungul zilei de şcoală şi atât. Ca urmare a faptului că cei mici se află într-o evoluţie permanentă, este vital să ţinem seamă de nevoile lor! Iată un aliment minune şi nouă motive pentru care acesta nu ar trebui să lipsească din dieta copilului!

Pacheţelul pentru şcoală poate fi îmbunătăţit cu puţin avocado, fie făcut gen guacamole şi întins pe felia de pâine integrală, fie tăiat felii şi pus printre celelalte ingrediente. Sau pot fi nenumărate alte idei prin care acest aliment complex poate fi introdus în dieta copilului tău, de la budincă, ciocolată, smoothie sau chiar acadele cu avocado. Dar iată de ce ar trebui să încerci din răsputeri să introduci avocado în alimentaţia copilului tău. 

Bogat în nutrienţi

Avocado reprezintă o sursă incredibil de bogată de substanţe nutritive şi oferă în fiecare porţie aproape 20 de vitamine şi minerale. Din valorile zilnice recomandate (RDV), un avocado conţine în mod normal: 53% Vitamina K, 41% folat, 33% Vitamina C, 28% acid pantotenic, 28% potasiu, 26% Vitamina B6, 21% Vitamina E, 19% cupru.

Bun pentru ochi

Singura modalitate de a obţine luteina şi zeaxantina în corpul nostru (cele mai importante substanţe legate de vedere şi prima cauză a cazurilor de orbire în SUA) este prin dietă, motiv pentru care trebuie să mâncăm mai multe alimente bogate în aceşti fitonutrienţi. Luând în considerare faptul că prichindeii noştri sunt în plină dezvoltare, avocado este o sursă ideală şi delicioasă care îi ajută să beneficieze de luteină şi zeaxantină. Mai mult, studiile demonstrează faptul că avocado este cu adevărat eficient în absorbţia celor doi nutrienţi necesari sistemului ocular!

Piele şi păr sănătoase

Ca urmare a grăsimilor sănătoase şi proprietăţilor de combatere a inflamaţiilor, avocado poate ajuta pielea copilului tău să se păstreze fină şi părul extrem de lucios, în mod natural.

Mai mult, un fruct conţine peste 20% din doza zilnică de vitamina E, care protejează ţesuturile organismului împotriva daunelor provocate de radicalii liberi, considerată vitală în procesul de îmbătrânire.

Îmbunătăţirea absorbţiei nutrienţilor

Atunci când vine vorba despre vitamine, minerale şi alţi nutrienţi, nu contează cantitatea de mâncare pe care o consumă copiii noştri. Chiar deloc! Ceea ce contează este cât de mult absorb. Unele substanţe nutritive sunt solubile în grăsimi, ceea ce înseamnă că trebuie combinate cu grăsimi astfel încât corpurile noastre să le asimileze. Exemple de nutrienţi solubili în grăsimi includ vitamina A, vitamina D, vitamina E şi vitamina K, împreună cu anumiţi antioxidanţi. În cazul unui studiu desfăşurat recent, adăugând o jumătate de avocado la o salată de spanac, salată şi morcovi, participanţii au absorbit antioxidanţii alfa-caroten de 8,3 ori, beta-caroten de 13,6 ori şi luteină de 4,3 ori mai bine decât cei care au mâncat salata fără avocado.

Oase puternice

Aflându-se în plin proces de dezvoltare, oasele copiilor noştri sunt extrem de importante, motiv pentru care este  bine să le oferim toţi nutrienţii necesari, astfel încât acestea să crească puternice şi sănătoase. Avocado conţine substanţe nutritive sănătoase pentru oase, inclusiv vitamina K, cupru şi acid folic.

Îmbunătăţirea digestiei

Fibrele sunt o componentă importantă a oricărei alimentaţii echilibrate – menţin sistemul digestiv fără probleme. Chiar dacă fructele şi legumele sunt încărcate cu fibre, nu sunt suficiente! Un avocado conţine 13 grame, aproximativ 54% din doza zilnică recomandată de fibre!

Mai multă energie

Un simplu sandviş cu avocado îi poate oferi copilului tău energia necesară în zilele de şcoală obositoare! Dintre cei trei macronutrienţi (carbohidraţi, proteine, grăsimi), grăsimea este cea mai concentrată sursă de energie pentru corpul nostru. Grăsimile sănătoase oferă un flux lent şi constant de energie, astfel încât să putem funcţiona benefic de-a lungul zilei.

Imunitate mai puternică

Copiii sunt mult mai sensibili decât noi, adulţii, motiv pentru care răcesc adesea şi se îmbolnăvesc constant. Avocado este o sursă excelentă de vitamine B, care ajută la eliminarea bolilor şi infecţiilor. De asemenea, fiind bogat în vitaminele C şi B, ajută la creşterea imunităţii.
Vitamina C este atât de importantă pentru bunăstarea noastră, încât sunt unii specialişti care consideră că nivelurile ridicate de vitamina C în sânge pot fi markerul nutriţional ideal pentru sănătatea generală.

Hrană pentru creier

Cuprul este un stimulent al creierului, motiv pentru care avocado poate fi clasificat drept hrană pentru creier. La urma urmei, acesta conţine aproape 20% din necesarul zilnic de cupru. Acest mineral, adesea neglijat, este legat direct de procesele gândirii superioare şi de gândirea creativă. Ori copiii noştri trebuie stimulaţi în acest sens.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult