ABC-ul sentimentelor celor mici

“O iubesc pe colega mea!”, “Vreau să mă bat cu băieţelul de pe stradă!”. Toate aceste afirmaţii ale copiilor ascund sentimente. Dar cum să îi faceţi pe cei mici să îşi verbalizeze trăirile? În primul rând, îi ascultaţi, apoi le daţi şansa să îşi exprime şi trăirile negative. Şi nu le impuneţi rezolvări-tipar la problemele pe care le au.

Psihologii din ultimă generaţie insistă ca un copil să fie tratat ca un adult în relaţia de comunicare. Tot psihologii afirmă că e mai uşor de discutat cu un copil decât cu un adult, atunci când există probleme. Ne întoarcem la vârsta mică şi vedem ce putem să facem astfel încât copilul să poată vorbi, mai târziu, despre sentimentele pozitive sau negative pe care le are.

Un timp îndelungat, era considerat corect să ne reprimăm emoţiile negative, de fapt să nu le arătăm celorlalţi. Dar asta nu însemna că emoţiile acelea negative nu erau deja instalate. Reprimarea, atrag atenţia psihologii, emoţiilor negative este cu mult mai rea decât emoţia iniţială. Aşadar, cum să faceţi copiii să îşi recunoască emoţiile negative sau pozitive?

Recomandări

Doresc să adopt un copil. Cum procedez?

Despre educaţie cu Aurora Liiceanu, Mihaela Rădulescu, Chris Simion şi Cătălin Ştefănescu

De la cele mai fragede vârste, le verbalizaţi şi le repetaţi faptul că îi iubiţi. Acest sentiment se verbalizează. În al doilea rând, îi întrebaţi cum s-au simţit în diverse evenimente trăite, faţă de anumite persoane. Le creaţi astfel deprinderile de comunicare în privinţa exprimării emoţiilor.

Şi când e supărat?

În momentul în care îl vedeţi pe cel mic copleşit de emoţii negative, care trebuie exprimate şi, cumva, rezolvate, nu îl ignoraţi. Dacă îl vedeţi trist, furios, anxios, nu îl rugaţi să se izoleze (în camera proprie) până revine la sentimente mai bune. Atunci este momentul să îi fiţi alături, pentru că el vă cere ajutorul. Nu e momentul să îl ignoraţi, nici să îl certaţi, nici să vă enervaţi.

Ce-ar fi dacă l-aţi ţine puţin în braţe, i-aţi da o prăjitură sau orice altceva îi face plăcere? Şi după un moment de relaxare, aţi începe să vorbiţi fără să-l întrebaţi ce are? Doar să vorbiţi despre orice vă trece prin cap. Cel mic va ajunge singur să îşi exprime problema care l-a făcut furios, anxios sau trist.

Este cel mai important suport pe care puteţi să îl oferiţi copilului vostru. De fapt, vorbim despre cel mai important dar pe care îl poate primi la vârstă mică. Copilul vă vede instinctiv drept un sprijin perfect. Aşadar, nu îi demontaţi această imagine tocmai atunci când are nevoie de voi.

Emoţiile cresc odată cu materia cenuşie

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim la un copil ca la un organism imperfect: este în plină creştere şi nu are sisteme de apărare bine construite pentru că nu s-a născut cu ele. Firesc, şi creierul se află în continuă dezvoltare. În ceea ce priveşte emoţiile, acestea se dezvoltă în relaţiile pe care cel mic le are cu apropiaţii lui. Haideţi să dăm un exemplu!

O figură supărată, agresivă şi nervoasă a unui părinte produce în micuţul organism o cantitate mare de hormoni de stres, este vorba în principal de cortizol. Şi nici măcar nu e nevoie să ţipaţi ca să îi produceţi aceste descărcări chimice. Copilul va reacţiona prin agresivitate. De comunicare nu mai poate fi vorba, iar de exprimarea emoţiilor sub altă formă decât prin agresivitate din nou nu poate fi vorba.

Prin urmare, dacă vreţi ca micuţii să discute despre ceea ce simt, oferiţi-le această şansă prin atitudine echilibrată în interiorul familiei. Apoi verbalizaţi faptul că aşteptaţi ca odrasla să povestească despre ceea ce crede despe diferite situaţii. Lăsaţi-l să fie trist când vrea să fie trist, să se bucure când simte bucurie.

Când e agresiv, trist, frustrat spuneţi-i că poate să ceară ajutor şi să vorbească. Trebuie să verbalizaţi acest ajutor. Astfel, va scăpa de mare parte din hormonii de stres pe care îi produce. Sunt metode de relaţionare care induc în mintea tânără un lucru cu adevărat vital pentru viaţa ulterioară: practic, îi construiesc ideea că este un om important în faţa apropiaţilor şi că cineva din familie îl va asculta oricum, oricând.

Şi nu uitaţi două întrebări vitale în relaţia cu cel mic. “Cum te simţi?”, “Cu ce pot să te ajut?”. Vă va da cele mai bune răspunsuri şi astfel construiţi cea mai importantă etapă de comunicare, dar şi cea mai importantă etapă pentru un psihic puternic pe care ar vrea să-l aibă orice om.