Adevăruri despre infertilitate pe care trebuie să le știi

Adevăruri despre infertilitate pe care trebuie să le știi
Foto: shutterstock

Adevăruri despre infertilitate: 1) la consultația de specialitate trebuie să se prezinte ambii parteneri, 2) inseminarea artificială nu e mereu soluția potrivită, 3) infertilitatea poate fi și secundară.

Potrivit studiului realizat de Asociația pentru Reproducere Umană din România în 2018, comportamentul reproductiv a suferit transformări importante, iar fertilitatea continuă să scadă într-un ritm accelerat, situându-se sistematic sub nivelul de înlocuire a generaţiilor.

Deși infertilitatea nu este o specialitate nouă în portofoliul specialităților medicale, adresabilitatea pacienților (în ciuda numărului mare de cupluri care întâmpină dificultăți în a concepe) încă nu este cea care ar fi normal să fie. Și încă se crede că rezolvarea problemei se află în cabinetul medicului ginecolog.

În plus, existența miturilor și preconcepțiilor pe această temă nu face altceva decât să minimizeze importanța pe care o are un consult de specialitate în identificarea cauzei infertilității, a stabilirii diagnosticului corect și a conduitei terapeutice a cărei finalitate o reprezintă obținerea unei sarcini.

Dar nu miturilor le vom acorda atenție în acest articol, ci adevărurilor care le demontează.

Trei adevăruri despre infertilitate

1. La consultația de specialitate trebuie să se prezinte ambii parteneri

Când un cuplu nu a putut concepe după 12 luni (sau mai mult) de raporturi sexuale regulate și neprotejate, este evident faptul că există o problemă de fertilitate. Feminină sau masculină? Este a femeii sau a bărbatului? Sau a ambilor?

Bineînțeles că partenerii nu au răspunsul la această întrebare. Și-atunci, pentru a-l găsi, este firesc și necesar ca amândoi să fie examinați și investigați.

La femei, infertilitatea poate fi determinată de:

  • vârstă (din cauza diminuării rezervei ovariene)
  • tulburări de ovulație
  • anomali ale uterului sau trompelor uterine
  • tulburări de natură endocrinologică
  • existența fibroamelor uterine, endometriozei sau sindromului ovarului polichistic
  • infecții cu transmitere sexuală
  • un istoric de intervenții chirurgicale pelvine
  • unele aspecte ce țin de stilul de viață: fumat, consum de alcool, dietă (a fi subponderală sau supraponderală poate afecta fertilitatea), nivelul de activitate fizică

La bărbați infertilitatea poate avea, de asemenea, mai multe cauze, respectiv: problemele cu calitatea și cantitatea spermei, tulburările de ejaculare, anomaliile genetice sau tratamentele agresive, precum cele pentru cancer.

Mai mult decât faptul că specialistul trebuie să găsească la care dintre cei doi parteneri se află problema de infertilitate, evaluarea ambilor este necesară și dintr-un alt motiv: acela că chiar și atunci când este identificată o afecțiune medicală specifică la unul dintre ei, e posibil ca la celălalt să existe unele condiții care contribuie la infertilitatea cuplului în ansamblul său.

2. Inseminarea artificială nu este soluția potrivită pentru toate cuplurile

Cele mai recomandate metode de tratament pentru infertilitate sunt inseminarea artificială și fertilizarea în vitro. Sunt tehnici diferite, pentru care se optează în funcție de circumstanțele individuale.

Inseminarea artificială (denumită și inseminare intrauterină) constă în inserarea spermei în colul uterin, în timpul ovulației. Procedura este utilizată în cazurile în care există un istoric de avorturi spontane multiple, menstre neregulate, probleme cervicale sau endometrioză.

De asemenea, este prima opțiune în cazurile în care partenerul suferă de disfuncție erectilă ori are probleme în ceea ce privește numărul sau motilitatea spermatozoizilor. Inseminarea artificială este varianta aleasă și pentru situațiile de infertilitate de cauză necunoscută.

Pentru afecțiunile în care inseminarea artificială este prea puțin probabil să funcționeze ori a eșuat pe parcursul a trei încercări, se apelează la fertilizarea in vitro.

Ratele de succes ale inseminării artificiale sunt mici dacă vârsta femeii este mai înaintată (peste 35 de ani), calitatea ovocitelor și a spermei este slabă, trompele uterine sunt obturate sau endometrioza este într-un stadiu avansat.

3. Dacă ai un copil nu înseamnă că îl poți avea și pe al doilea

Acesta nu este un paradox, ci o realitate și se numește infertilitate secundară. Exact ca în cazul infertilității primare, cauzele pot fi atât feminine, cât și masculine.

Endometrioza, sindromul ovarelor polichistice, tulburările de ovulație, bolile inflamatorii pelvine cauzate de infecții, fibroamele uterine, problemele de greutate, afectarea glandei tiroide, vârsta înaintată, afecțiunile cronice precum diabetul sau hipertensiunea, anomaliile spermei, consumul de alcool și tutun, toate acestea pot surveni ulterior și pot afecta capacitatea de reproducere.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Andreas Vythoulkas - Medic obstetrică-ginecologie cu specializare în infertilitate
Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrică-ginecologie, cu competențe în infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie, colposcopie. Absolvent al Masteratului în cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea Doctorului Pantos, Dr. Vythoulkas a dobândit expertiză și ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult