Aikido – competiţia cu sine. Când şi de ce să-i trimitem pe cei mici la arte marţiale?

“Copiii învaţă că o cădere este doar un punct intermediar până când sunt din nou în picioare, fiind în felul acesta pregătiţi pentru orice”, spune sensei Nicolae Mitu, introducându-ne în lumea în care competiţia e dusă cu propria persoană, într-o mare echipă însă.

CSÎD: De la câţi ani pot cei mici să înceapă această activitate şi care ar fi motivul limitei de vârstă?
Nicolae Mitu: Aikido nu este un sport, ci o artă marţială şi poate fi început, optim, la 5 ani. Picii sunt în general mai interesaţi de joc decât de deprinderea unei tehnici, de multe ori prin repetarea acesteia.

CSÎD: Ce învăţa la început cei mai mici sportivi?
N.M.: Orice Aikidoka, de orice vârstă, învaţă la început să cadă şi să se deplaseze. Toate se realizează treptat. În cazul rostogolirilor, se începe de la poziţii cât mai apropiate de sol, lipsite de orice risc, şi se continuă cu poziţii intermediare care duc la deprinderea tuturor tehnicilor de cădere. Mai există câteva mişcări de bază care introduc lucrul cu parteneri şi care sunt esenţiale pentru toate tehnicile care se învaţă ulterior.

Recomandări

(P) Locul ideal pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor: Stejarii Club Rezidențial și Stejarii Collection

Situația alarmantă a cazurilor de pneumonie la copii, în România. Măsurile de precauție recomandate de medici

CSÎD: Ce abilităţi se dezvoltă astfel?
N.M.: În primul rând, copiii învaţă să asculte şi să se autodisciplineze. Ca să poată executa tehnicile, este foarte important să fie atenţi, să înţeleagă ce li se arată şi li se explică. Apoi ei rezolvă un mic puzzle, prin descompunerea şi recompunerea mişcărilor instructorului. Dezvoltarea copiilor are implicaţii complete: ei îşi descoperă corpul şi învaţă mişcările naturale ale acestuia, iar în acelaşi timp îşi dezvoltă spiritul analitic.

CSÎD: Pe lângă tehnicile sportive, ce alte lucruri descoperă copiii practicând Aikido?
N.M.: Aikido, ca orice altă marţială de altfel, este plin de semnificaţii. Copiii învaţă că, de fapt, o cădere este doar un punct intermediar până când sunt din nou în picioare, fiind în felul acesta pregătiţi pentru orice. Aikido nu există fără lucru în echipă. În afară de deplasări, toate tehnicile se execută cu partener, realizându-se în acest fel o legătură puternică între cei care studiază această artă.

Partenerii se schimbă foarte des pentru a le oferi practicanţilor posibilitatea de studia alături de fiecare membru al colectivului. Înţeleg astfel cât de diferiţi sunt unii de ceilalţi şi, în acelaşi timp, cât de mult îi poate uni un obiectiv comun.
 

CSÎD: Cum vă daţi seama că un elev este talentat?

N.M.: Elevul talentat are întotdeauna o uşurinţă deosebită în realizarea şi deprinderea mişcărilor şi a tehnicilor. El va înţelege mai repede ce are de făcut şi îi va ajuta şi pe ceilalţi să evolueze alături de el. Altruismul este o calitate la fel de importantă ca şi rezistenţa fizică sau agilitatea care nu trebuie să lipsească unui elev talentat.

CSÎD: Îi înscrieţi şi la competiţii?

N.M.: În Aikido nu există competiţii. Este un concept esenţial pentru această artă. Avem însă numeroase stagii de pregătire în care copiii au posibilitatea de a-i cunoaşte şi pe alţii, din alte cluburi sau organizaţii, pentru a studia împreună. Spiritul pe care Aikido îl promovează este acela al colaborării, păcii şi armoniei. Aikido este o filosofie de viaţă echilibrată, în care competiţia e dusă cu propria persoană. Pe lângă condiţia fizică sau tehnicile de autoapărare, la fel de importante în Aikido, sunt şi beneficiile intelectuale, aptitudinile sau prezenţa într-un mediu care are ca principală ocupaţie studiul artei păcii.

Citeşte şi: Aikido pentru trup şi suflet