Alexandra Timar: ”Pentru voluntari, nu cred că există minune mai mare decât sentimentul de liniște și împăcarea”

Cum este să simți că ajuți oamenii bătrâni și copii defavorizați chiar și pentru o clipă?
  • Publicat:
Alexandra Timar: ”Pentru voluntari, nu cred că există minune mai mare decât sentimentul de liniște și împăcarea”
Alexandra Timar, voluntar, foto arhivă

”Cu toate că din afară se vede a fi ceva foarte frumos, un ideal, cea mai dură lecție învățată în acțiunile de voluntariat a fost faptul că nu putem schimba destinul cursul vieții lor, cu pachete oferite ocazional sau de câteva ori pe an. Și am învățat să accept că ceea ce fac eu e picătura într-un ocean, cu toate că la început frustrarea de a nu putea face mai mult mă măcina” explică Alexandra Timar, voluntar la Îngeri pentru suflete. Despre cât bine aduce voluntariatul în viețile tuturor implicați în cele ce urmează.

 

CSÎD: Ce sentimente te însoțesc când strângi cadouri?

Alexandra Timar: Cel mai prezent sentiment dintr-o campanie pot să spun, fără să stau pe gânduri, că este cel de bucurie absolută în momentul în care văd câți oameni își doresc să facă bine din suflet, bine făcut unor oameni de la care știu din start că nu vor putea primi nimic în schimb, pe parcursul vieții. De-a lungul anilor, am adunat în jurul meu foarte mulți oameni buni, frumoși, și în acest moment pot spune că mi-am câștigat o a doua familie.

Cum i se schimbă viața unui voluntar

CSÎD: Cum îți impactează viața în bine acțiunile pe care le faci ca voluntar?

 Alexandra Timar: Starea de bine pe care ți-o dau toate acțiunile întreprinse se reflectă și în viața de zi cu zi și în relațiile cu cei din jur într-un mod pozitiv, dar cele mai importante lucruri sunt lecțiile pe care beneficiarii noștri ni le oferă zi de zi.

Motive pentru a te apuca de voluntariat

CSÎD: De ce s-ar apuca cineva de voluntariat?

 Alexandra Timar: Cred că ideea de ajuta, în orice arie socială, trebuie să vină din suflet, trebuie să ai o motivație interioară. Altfel nu cred că poți să faci asta pe termen lung, dăruindu-ți o parte din suflet, fără să aștepți nimic în loc.

Alexandra Timar, foto arhiva personală
Alexandra Timar, voluntar – foto: arhiva personală

CSÎD: Ce trebuie să investești ca voluntar?

 Alexandra Timar: Resursele cele mai importante pe care le investim nu sunt materiale. Sunt timpul, energia și câte o bucățică din suflet în tot ce întreprindem.

CSÎD: De cât timp e nevoie?

Alexandra Timar: Nu aș putea spune că există un standard. Fiecare acțiune, campanie este diferită și depinde de la caz la caz.

 Beneficii ale celor care fac voluntariat

 CSÎD: Ce minuni li se întâmplă voluntarilor?

 Alexandra Timar: Nu cred că există minune mai mare decât sentimentul de liniște și împăcarea seara, când pui capul pe pernă știind că ai făcut tot ce ai putut în acea zi și că nu a trecut timpul fără să lași ceva în urmă.

CSÎD: Pandemia ne-a blocat drumurile, dorințele și chiar dorințele și acțiunile de a ajuta… Ce se întâmplă cu cei care au nevoie de ajutor și nu îl mai primesc în aceste zile…?

 Alexandra Timar: Într-adevăr, de când a început pandemia, lucrurile s-au îngreunat pentru noi, cei ce ne dorim să ajutăm, și în mod sigur și pentru beneficiarii noștri, aceștia din urmă crescând substanțial. Dar cu toate aceste impedimente, mai ales de ordin financiar și cu resurse limitate am încercat să nu lăsăm în urmă pe nimeni, mai cu seamă axându-ne pe sectorul educației, încercând să sprijinim cu prioritate acei copii ce se aflau în risc de abandon școlar.

Fotografii: arhiva Îngeri pentru suflete

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult