Andrada Tache, psiholog în Germania: ”Mulți români cred că unui copil oricât de abuzat ar fi tot îi e tot mai bine cu unul sau doi părinți tulburați mental, decât la un centru de plasament dintr-o țară civilizată”

În ultima săptămână, în media și pe rețele sociale se vehiculează subiecte de tipul țările civilizate doresc să ia copiii românilor, acuzându-i pe nedrept. Dincolo de latura emoțională pe care o accesăm atunci când auzim despre poveștile de viață ale unor părinți români decăzuți din drepturi, trebuie să știm că acei copii au semne clare de abuz. Iar în alte țări abuzul fizic (bătăia), abuzul psihologic nu sunt permise asupra copiilor, chiar dacă la noi se închid ochii și bătaia copiilor este parte din normalitatea multor familii. Andrada Tache, psiholog și psihoterapeut în Germania vorbește deschis despre motivele pentru care un părinte sau ambii ar putea fi decăzuți din drepturile părintești.

Majoritatea europenilor este formată din bătrâni, nu au ce face cu copiii voștri. În plus, voi deja locuiți în țara aceea, deci deja sporiți natalitatea țării respective. Realitatea e alta. În țările sărace precum țara noastră, accesul la resurse financiare, la educație în general și la educația psihologică în particular, adică la cele care ar putea contribui că voi să fiți părinți fit pentru a vă crește copiii, sunt rarisime, dacă nu, pe alocuri, inexistente. Din start puteți pleca cu gândul că e foarte probabil să aveți mari probleme în a va crește copiii fără a îi abuza, traumatiza, chiar fără să realizați acest lucru. Nici o problemă.

Părinții trebuie să ceară consiliere psihologică când sunt depășiți

Trăiți în țări civilizate și vor realiza ceilalți pentru voi, dacă voi înainte nu ați solicitat ajutorul unui psihoterapeut specializat pe lucru cu familia și cu copiii. Se vor demara anchete sociale, veți fi vizitați acasă și se va analiza contextul în care copiii voștri cresc și ce fel de relație aveți cu ei, cum vă comportați cu ei etc.

Recomandări

Cum se dezinfectează acasă aparatul de aerosoli? Explică un medic de familie

Andrada Tache, psiholog în Germania: ”Iubirea nu e doar intoxicarea romantică de la început, ci trebuie…

Casele de copii din România nu au o imagine grozavă

Mulți credeți încă un lucru îngrijorător. Și anume, că orice s-ar întâmpla, unui copil îi e tot mai bine cu unul sau doi părinți tulburați mental, decât la un centru de plasament dintr-o țară civilizată. Nu puteți să fiți într-o mai mare eroare. Însă, faptul că în România casele de copii au fost atât de abominabile încât Harvard a făcut studii pe acei copii, evaluând efectele îngrozitoare ale traiului în acele instituții, da, e un motiv care v-ar încuraja să gândiți așa. Acele instituții au fost abolite, însă în locul lor au rămas altele, nici ele prea grozave.

Cum se ia decizia de a decade din drepturile părintești părinții

Eu lucrez ca psihoterapeut într-o clinică de toxicomani din Germania și lucrez cu Protecția copilului. Nu vă imaginați câți pași sunt până la decizia luată de zeci de oameni la unison pentru a decădea un părinte din drepturile părintești. Sunt mame care se droghează încă însărcinate, care își pun copiii în tot felul de pericole și tot primesc șanse câtă vreme sunt în programul de reabilitare ele și copiii lor. Decizia de a fi decăzute din drepturile părintești uneori le iau singure când nu mai vor povara responsabilității.

Așadar, nu vă imaginati că cineva urmărește să ia copiii românilor din familii cu orice preț

Mai mult. în țările sărace, abuzul grav al copiilor trece neobservat, ba chiar este încurajat, ca metodă de a exercita controlul asupra copiilor și de a propaga metode barbare de creștere a lor ( „Și pe mine m-au bătut ai mei și bine mi-au făcut, ca acum e ceva de capul meu.”, „Nu poți crește copiii fără să le fie teamă de tine, altfel nu o să te respecte când vor crește și se va alege praful de ei.” etc.), lucruri care se întâmplă în TOATE mediile sociale și profesionale de la noi, nu doar la cei mai bătuți de soartă.

Și unele cadre didactice din România obișnuiau să bată copiii

Există încă profesori la noi în țară nostalgici și sincer tristi ca nu mai pot snopi copiii în bătaie la școală, însă le mai rămân abuzurile verbale și psihice la îndemână fără ca cineva să îi poată opri definitiv, încurajați fiind chiar de unii părinți. Vedem în parcuri părinți care își zguduie, smucesc copiii, care țipă la ei și nimeni nu pune mâna pe telefon să formeze 112. Aflăm la știri de educatoare care bagă copiii cu capul în toaletă sau îi lovesc, țipă la ei și nu ne mișcă… Sunt doctori care lovesc copiii la consultație și țipă la ei. Sunt paznici de școli care abuzează copiii sexual.

Nimeni nu vorbește despre asta ca despre ceva anormal. În schimb, oamenii sunt mult mai atenți la binele psihic și fizic al animalelor de companie decât al puilor de om din societate. E greu și trist să conștientizezi că țara noastră suferă de atâtea plăgi, dintre care abuzul copiiilor este printre cele mai abominabile.

Dacă părinții au crescut abuzați, nu înseamnă că și ei trebuie să aplice aceleași tratamente copiilor

Faptul că unii dintre români consideră asta normalitate pentru că NU există acces la servicii care să educe, să ajute familiile, să ajute copiii abuzați să trăiască sănătos departe de familiile abuzatoare nu înseamnă că e ok că au fost abuzați și că e normal să trăiască lângă părinții lor care nu își merită rolul de părinte (din categoria „eu te-am făcut, eu te omor”).

Ce se întâmplă cu copiii luați de serviciile sociale in Germania, de pildă?

Am locuit lângă Protecția copilului dintr-un orășel german (Olsberg) de vreo 15.000 de locuitori. Campusul lor este format din mai multe clădiri, unele pentru angajatii care se ocupă de hârțogăraie, iar altele în stil cămin studențesc de lux, colorate viu, unde locuiesc copiii luați de la părinți. Altele sunt săli de sport, au și un centru de echitație, o fermă, un loc de joacă imens în aer liber din lemn sculptat, terenuri de baschet și de fotbal, o școală și o biserică. Acești copii au parte zilnic de psihoterapie (prin multiple forme: artterapie, terapie cu cai, terapie prin muzică etc). Deci nu sunt aceleași condiții ca pentru copiii crescuți în România în centrele de plasament.