Autism virtual – simptome şi factori de risc

Într-o societate în care părinţii sunt din ce în ce mai ocupaţi, copiii îşi găsesc refugiu în smartphone, tabletă, laptop şi televizor. Efectele asupra lor pot fi, însă, foarte grave, din cauză că, atunci când stau în faţa ecranelor, copiii nu mai interacţionează normal cu mediul şi cu oamenii din jur şi nu se mai dezvoltă din punct de vedere neurologic la capacitatea maximă, spune psihologul Marius Zamfir, care a avut primul caz de autism virtual încă din anul 2007.

CSÎD: Avem un televizor, un laptop, un telefon, o tabletă şi un nou născut care plânge imediat ce mama îşi mută atenţia către alte lucruri. Dar mama şi tata şi ceilalţi adulţi au şi alte activităţi de făcut – trebuie să lucreze, să facă mâncare şi cumpărături, să curăţe casa etc. Cum procedăm dacă bebeluşul se calmează doar când vede televizorul deschis?
Psiholog Marius Zamfir: Trebuie să respectăm în primul rând studiile realizate până acum. Academia Americană de Pediatrie a transmis anumite recomandări, reînnoite în anul 2016, bazate pe 49 de studii de specialitate. Acestea subliniază faptul că, până la 18 luni, copilul nu are voie să stea deloc în faţa micilor ecrane, între 18 şi 24 de luni – maximum 30 de minute/zi şi numai cu un adult în preajmă, care să îi prezinte şi să îi explice ce se întâmplă la televizor, între 2 şi 6 ani – maximum o oră/zi şi între 6 şi 12 ani – maximum 2 ore/zi. De fiecare dată când cei mici interacţionează cu ecranele, trebuie verificată calitatea programelor urmărite. Studiile respective arată că, dacă depăşim aceste recomandări, la anumiţi copii pot apărea probleme de atenţie, obezitate, întârzieri cognitive, întârzieri ale limbajului, probleme de somn etc.

Autism virutal – dependenţa de ecrane pleacă de la părinţi

CSÎD: Părinţii sunt dependenţi de telefon, cu sau fără voia lor. Îl folosesc pentru a obţine informaţii, de la ştiri la programul şi traseul mijloacelor de transport în comun, pentru a se informa sau pentru a se relaxa pe reţele sociale şi pentru a efectua tranzacţii bancare. Copiii îi văd şi îi imită. Cum procedăm?
Psiholog Marius Zamfir:  Ar trebui să conştientizăm şi să respectăm cu stricteţe acea campanie socială “Pentru sănătatea mentală a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el”. Trebuie să înţelegem că un timp de calitate nu înseamnă să fim conectaţi împreună la câte un dispozitiv electronic, ci trebuie să interacţionăm cât mai mult cu copilul, să ne jucăm împreună, să ieşim în parc, să ne “conectăm împreună”.

Recomandări

Reţete de supe sănătoase pentru copii şi bebeluşi: cum alegi ingredientele?

Hidratarea la copii: reguli pe vârste

Autism virtual – definiţie

CSÎD: Ce este autismul virtual? De câţi ani a fost descoperit?
Psiholog Marius Zamfir:  Legat de acest termen există destul de multe controverse, majoritatea pro, dar şi contra. În primul rând, trebuie să înţelegem ce este autismul. Autismul nu este o boală. De exemplu, până în prezent, nu există niciun tip de analiză (genetică, de sânge, imagistică etc.) care să identifice autismul. Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare, de natură neurobiologică, mai precis o tulburare de neuroconectivitate (anumite regiuni din creier prezintă ori prea multe, ori prea puţine legături neuronale). Ceea ce denumim noi tulburări de spectru autist (TSA) sunt, de fapt, o serie de comportamente şi caracteristici pe care le întâlnim la copilul respectiv. Orice instrument (test psihologic) de evaluare a autismului identifică, pe baza observaţiei clinice, existenţa sau absenţa acestor comportamente şi aşa putem pune un diagnostic. La fel ca în “autismul clasic”, aceste comportamente apar şi în “autismul virtual”, tocmai de aceea l-am denumit autism. Oricum, peste 75% din cazurile care ajung la noi prezintă deja diagnostic de TSA de la medicul neuropsihiatru.
Un alt lucru important este legat de cauzalitatea acestei tulburări.

Aşa cum spuneam mai devreme, noi denumim autism o serie de comportamente sau caracteristici, dar puţine persoane înţeleg că în spatele acestor comportamente pot exista cauze multiple şi, de cele mai multe ori, chiar diferite. La ora actuală ştim, de pildă, că în autism sunt implicate până la 1000 de gene, dar nu neapărat că acele gene sunt “defecte”, ci că au o modalitate diferită de exprimare. Exprimarea genelor este foarte influenţată de condiţiile de mediu sau de factorii epigenetici, cum îi denumim noi. Ca şi cauzalitate, poate fi intoxicaţia cu metale grele, infecţii la nivelul creierului, tulburări metabolice, boli autoimune, probleme emoţionale şi de ataşament etc. Oricum, în general, după părerea mea personală, este vorba despre un cumul de factori, în care predispoziţia genetică este factorul obligatoriu. În acest sens, există un studiu recent care concluzionează că predispoziţia genetică de a face autism este mult mai mare decât numărul persoanelor cu autism. Mai precis, poate şi eu sau dumneavoastră am avut această predispoziţie genetică, dar nu s-au întrunit ceilalţi factori declanşatori ai acestei tulburări.

Am folosit denumirea “virtual” deoarece există o legătură de cauzalitate directă între consumul excesiv (peste 4-5 ore/zi) de mediu virtual (smartphone, tabletă, TV, laptop etc.) şi comportamentele specifice TSA. Iniţial, în anul 2013, am folosit termenul “autizare” într-o primă lucrare publicată, dar din anul 2014 în toate conferinţele de profil am folosit termenul “autism virtual”. De altfel, la noi în ţară termenul a fost acceptat şi preluat de majoritatea specialiştilor din domeniu: medici, psihologi etc. Primul caz de autism virtual l-am avut încă din anul 2007.

Autism virtual – cât de des se poate uita la desene animate un copil

CSÎD: Desenele animate sunt create pentru copii. În ce cantitate sunt bune?
Psiholog Marius Zamfir:  Aşa cum am spus la început, ar trebui să respectăm recomandările Academiei Americane de Pediatrie. Acum nu înseamnă că toţi copiii care depăşesc aceste recomandări declanşează autism virtual. Am întâlnit şi cazuri în care părinţii spuneau că al lor copil a învăţat foarte multe de la televizor. Noi, oamenii, suntem foarte complecşi şi foarte diferiţi. De pildă, am avut un caz cu trei fetiţe, gemene, care clar prezentau aceeaşi informaţie genetică. Au avut aceeaşi interacţiune cu mama, aceeaşi mâncare, acelaşi televizor pornit etc. Cu toate acestea, doar una dintre ele a declanşat această formă de autism virtual. Oricum, orice timp petrecut în faţa ecranelor înseamnă, de fapt, un timp în care copilul nu mai interacţionează normal cu mediul şi cu oamenii din jur şi nu se mai dezvoltă din punct de vedere neurologic la capacitatea maximă.

Marius Zamfir, psiholog