Purtarea unui bebeluş sau un copil mic într-un sistem de purtare linişteşte micuţul, sporeşte mobilitatea mamei, o menţine activă, atrage multe zâmbete dar şi întrebări de despre durerile de spate. Dacă sistemul de purtare este ergonomic, corect ales în funcţie de vârsta copilului şi corect reglat pe corpul adultului, durerile de spate nu apar. Şi totuşi ce trebuie făcut atunci când purtarea copilului devine dureroasă? Vine cu lămuriri Mara Popescu, consultant certificat internaţional în baby wearing şi alăptare, care a ajutat să îşi poarte bebeluşii corect mii de părinţi români.
CSÎD: De unde a pornit moda cu purtatul copiilor?
Mara Popescu: Sistemele de purtare au fost printre primele „invenţii” ale omului. Strămoşii noştri aveau nevoie să îşi ţină puii aproape şi în siguranţă şi să îşi continue, în acelaşi timp activităţile care le asigurau hrană şi adăpost. Iar alăptarea la cerere, atât de uşoară atunci când copilul era deja la pieptul mamei, păstra copiii liniştiţi şi îi ferea de atenţia prădătorilor.
Am redescoperit „moda” purtării după ce copiii moderni plângeau neconsolat cerând atingerea şi braţele părinţilor, iar părinţii au îndrăznit să îşi asculte instinctul, să îşi ia copiii în braţe şi să îi ţină la piept, acolo unde se şi linişteau, în mod firesc.
CSÎD: De la câte săptămâni poate fi purtat un nou născut şi până la ce vârstă?
Mara Popescu: Cele mai multe studii au fost făcute observând bebeluşii prematuri, cu greutate mică la naştere şi care aveau şanse mai mari de supravieţuire atunci când erau ţinuţi în braţe, in contact piele pe piele. S-au constatat un ritm mai bun al respiraţiei şi circulaţiei şi o mai bună reglare a temperaturii corpului.
Nevoia de purtat a copilului scade cu cât acesta devine mai independent: începe sa se întoarcă singur de pe o parte pe alta, stă în fund, merge de-a buşilea, merge in picioare, etc.
Sistemele de purtare ergonomice sunt testate să reziste până la 20 kg, susţinând un copil de aproximativ 4-5 ani.
CSÎD: Purtarea copilului implică automat durere de spate ?
Mara Popescu: Nu. Atunci când există durere sau disconfort pentru persoana care poartă copilul, ar trebui verificat, împreună cu un consultant babywearing, dacă sistemul este unul ergonomic, confortabil şi dacă este corect reglat. În cazul în care există anumite probleme de sănătate, purtarea bebeluşului le poate accentua. De aceea este important ca părinţii să aibă grijă şi de ei pentru a putea avea cât mai bine grijă de bebeluş. Nu neglijaţi durerile de spate şi nu vă aşteptaţi să treacă de la sine. Kinetoterapia şi masajul sunt metode non-invazive care ajută la corectarea posturii.
CSÎD: Unde se pot afla informaţii despre cum se pune corect copilul în sistem?
Mara Popescu: Cel mai bine este ca părintele să probeze mai multe variante, să aibă posibilitatea de a testa câteva zile, de a găsi acel sistem ce se potriveşte cel mai bine copilului şi este cel mai confortabil. Există în unele oraşe din România întâlniri cu consultanţi în Babywearing unde se pot proba şi chiar împrumuta sisteme de purtare ergonomice.
CSÎD: Care sunt beneficiile pentru un copil purtat? Dar pentru mamă?
Mara Popescu: Copiii purtaţi au parte de o adaptare treptată la mediul extern, simulând în mare măsură experienţa intrauterină: temperatura constantă a mamei, mirosul ei, bătăile inimii, hrana disponibilă imediat, mişcări lente şi perioade de odihnă. Copiii au parte de îngrijire şi de o stimulare adecvată care să le susţină dezvoltarea fizică, emoţională şi a limbajului. Copiii purtaţi sunt mai adesea incluşi în conversaţii, au parte de interacţiune socială, de plimbări care îi ajută să exerseze echilibrul şi le satisfac nevoia de a cunoaşte mediul. Babywearing înseamnă apropiere, conectare şi comunicare, iar bebeluşul se simte în siguranţă şi primeşte îngrijirea de care are nevoie.
Pentru mamă, purtarea bebeluşului înseamnă libertate de mişcare, continuarea activităţilor pe care le făcea şi în perioada sarcinii, alăptare uşoară şi discretă. Este o variantă sănătoasă de a linişti copilul atunci când are reflux, colici sau erupţii dentare.
Este important să ne amintim că sunt bebeluşi doar o perioada scurtă de timp şi că ne vom aminti cu drag de bebeluşii purtaţi la piept, de somnul lor liniştit, de curiozităţile lor, primele cuvinte şi entuziasmul de explorare.
Mara Popescu, consultant certificat internaţional în baby wearing şi alăptare
foto Lavinia Pollak -arhiva specialistului