Britney Spears îşi poate petrece câteva nopţi pe lună cu copiii săi

  • Publicat:
  • Actualizat:
Britney Spears îşi poate petrece câteva nopţi pe lună cu copiii săi
Britney Spears îşi poate petrece câteva nopţi pe lună cu copiii săi

ritney Spears, angajată într-o lungă bătălie judiciară cu fostul său soţ, Kevin Federline, pentru custodia celor doi fii ai lor, a obţinut dreptul de a petrece câteva nopţi pe lună cu copiii.

Site-ul de internet TMZ.com informa, marţi, că, în urma unei audieri care a avut loc la tribunal, drepturile de vizită ale lui Spears au fost modificate.

Ştirea a fost confirmată de un purtător de cuvânt al cântăreţei americane, care, însă, nu a oferit alte detalii.

Ambii foşti soţi au fost prezenţi la audierea de marţi, care a avut loc cu uşile închise.

O nouă audiere a fost fixată pentru 15 iulie, iar procesul propriu-zis de stabilire a custodiei va avea loc în august.

Spears, în vârstă de 26 de ani, a pierdut tutela copiilor, Sean Preston, în vârstă de doi ani şi jumătate, şi Jayden James, în vârstă de un an şi jumătate, în favoarea fostului soţ, în vârstă de 30 de ani, pe 1 octombrie 2007.

Cântăreaţa s-a confruntat în ultimul an cu foarte multe probleme judiciare, sentimentale şi emoţionale, autorităţile fiind nevoite să o plaseze sub curatela tatălui său, măsură care se va menţine până pe 31 iulie. Acest tip de procedură are loc atunci când un tribunal stabileşte că un individ major nu este capabil să se îngrijească singur. Din cauza problemelor personale, Spears a fost internată de două ori în decurs de o lună, în ianuarie, în secţia de psihiatrie a spitalului UCLA din Los Angeles.

După plasarea sub curatela tatălui, Spears a pierdut şi dreptul de a-şi vizita copiii, însă, la sfârşitul lunii februarie, decizia a fost reanalizată, aceasta primind permisiunea de a-şi vedea fiii în prezenţa unei terţe persoane.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cel mai bun prieten al copilului
Cel mai bun prieten al copilului