De-a lungul timpului, ideea de şcoală la domiciliu (homeschooling) a devenit din ce în ce mai populară. Unii spun că există o serie de avantaje serioase – atât de vehiculate în ultima vreme pe canalele de socializare, dar şi dezavantaje. Am aflat care ar putea fi dezavantajele unei astfel de alegeri de la Claudia Drăgan şi Ozana Ilie, ambele psiholog.
Şcoala este cu siguranţă locul în care ne formăm, în care ne dezvoltăm abilităţile şi ne descoperim pasiunile. În opinia psihologilor, şcoala este un loc care îndeamnă către socializare, spirit de echipă, dar şi competiţie.
„Cei care renunţă la şcoală se vor întâlni pe parcursul vieţii cu foarte multe dezavantaje”, e de părere Claudia Drăgan. Ei vor pierde:
• disciplina – elevii la şcoală învaţă să respecte un program, sa se comporte corect cu ceilalţi colegi, profesori, cu oamenii maturi.
• socializarea
• competiţia
• abilităţile sociale – dezvoltate prin relaţionarea cu colegii de bancă, de clasa şi şcoală. Dacă se pierd abilităţile sociale, viitorul adult va avea de suferit în toate relaţiile sale personale, cred psihologii.
• activităţi organizate – orele, pauzele, temele şi activităţile în grup implică un alt tip de învăţare.
De asemenea, un alt rol de bază cu care şcoala investeşte elevul este jocul. Prin joc copilul îşi dezvoltă vocabularul. Jocul înseamnă cunoaştere şi are un rol important în dezvoltarea imaginaţiei şi intelectuală a copilului.
Legătura emoţională părinte-copil este foarte importantă şi pentru aceasta se recomandă multă comunicare,mişcare şi joacă. Prin joc copilul învaţă să se adapteze la mediul înconjurător,să-şi exteriorizeze emoţiile şi să-şi cunoasca nevoile.
Copiii care practică un sport constant sunt mult mai sociabili, comunicativi şi disciplinaţi. Sportul are un rol foarte important în dezvoltarea mentală şi psihică sănătoasă.
Psihologul Ozana Ilie consideră că principalele dezavantaje care pot surveni ca urmare a adoptării homeschooling-ului sunt sentimentele de izolare, dorinţa copiilor de apartenenţă la un grup, programa mult prea încărcată, concepută incorect şi lipsa de joc a copiilor.