Cărţi care contribuie la dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copiilor, pe categorii de vârstă

Iată un top al cărţilor ideale pentru dezvoltarea celor mici, pe categorii de vârstă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cărţi care contribuie la dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copiilor, pe categorii de vârstă
Cărţi care contribuie la dezvoltarea cognitivă şi emoţională a copiilor, pe categorii de vârstă

Numeroase studii arată că expunerea copiilor la cărţi încă din primele luni de viaţă contribuie la dezvoltarea lor cognitivă, dar şi emoţională. Unul dintre factorii importanţi în apropierea copiilor de cărţi este cartea în sine, de la cum arată coperta, până la ilustraţii şi mesajul transmis, acestea fiind caracteristicile pe care le pune în prim plan Editura Didactica Publishing House, cu un portofoliu de peste 800 de titluri de carte pentru copii cu vârsta 0-18 ani.

Studiile au arătat că atunci când li se citeşte zilnic copiilor de 4-5 ani aceştia dezvoltă abilităţi cognitive – precum limbajul, imaginaţia, cititul, scrisul, număratul – mai repede. De asemenea, cei cărora li se citeşte cel puţin o carte pe zi până la această vârstă, ajung să aibă un vocabular cu 1 milion de cuvinte mai bogat la vârsta preşcolară faţă de copiii care nu au beneficiat de această interacţiune.

Cercetările au demonstrat că expunerea timpurie contribuie la reducerea anxietăţii, a agresivităţii, a hiperactivităţii şi deficitului de atenţie. Explicaţia este cât se poate de simplă: când părinţii citesc copiilor, se creează un moment de conectare profundă, în plus poveştile îi ajută pe cei mici să pună în cuvinte emoţiile resimţite, regăsindu-se totodată în poveşti şi învăţând să-şi controleze comportamentul cu ajutorul personajelor preferate.

”Este unul dintre motivele pentru care atunci când alegem titlurile noi ne bazăm pe opinia specialiştilor şi, mai ales pe categoriile mici de vârstă, mergem spre scenarii actuale, care pun în cuvinte situaţii variate precum mersul la dentist, plecatul în vacanţă, trimiterea unei scrisori, dar şi unele mai abstracte precum împărţirea jucăriilor cu prietenii sau cu un frate, înţelegerea dizabilităţilor fizice, conflictele inevitabile cu părinţii, importanţa respectării promisiunilor, nominalizarea şi controlul emoţiilor”, a explicat Florentina Ion, fondator Didactica Publishing House.

De asemenea, portofoliul reprezintă un suport pentru părinţi, educatori şi profesori care îşi doresc să ofere copiilor un mediu de învăţare dinamic, atractiv şi care să dezvolte abilităţii necesare contextului social în care cresc. De altfel, printre cele mai apreciate titluri fac referire la emoţii, la relaţia cu părinţii precum şi modalităţi interactive de însuşire a noţiunilor teoretice:

Top cărţi categoria 0-2 ani

  • Bruno nu vrea la oliţă
  • Mami, vreau asta
  • Cutia cu emoţii

Top cărţi categoria 3-5 ani

  • Te iubesc orice-ai face
  • Împreună
  • Scrisori de la Felix

Top cărţi categoria 6-8 ani 

  • Vacanţa pofticioşilor
  • De ce nu putem avea mereu ce ne dorim
  • Marea carte a animalelor uriaşe şi cărticică animalelor mici

Top cărţi categoria 9 – 12 ani

  • Marea carte a jocurilor minţii
  • Atlas în imagini pentru copii
  • Kinra – Cheia de aur

 Top cărţi categoria + 12 ani

  • Un oraş numit Perfect
  • Băiatul din camera albă
  • Ştiinţă distractivă

De asemenea, în portofoliul editurii se află şi numeroase jocuri, care se adresează copiilor şi adulţilor, şi care vizează dezvoltarea emoţională şi cognitive deopotrivă.  

Urmărim dezvoltarea unor abilitaţi necesare în viaţă de zi cu zi: de comunicare, de ascultare, de aşteptare, cooperare, dezvoltarea inteligenţei emoţionale, a motricităţii, empatiei şi cunoaşterii lumii, ca să enumerăm doar câteva. De asemenea, urmărim şi tendinţele internaţionale în educaţie, nevoile sesizate de specialişti. De exemplu, pentru această perioadă am programat lansarea unei colecţia Eu sunt… – care îi introduce pe cei mici în lumea meditaţiei, apropiidu-i de noţiuni precum dragoste, relaxare, conexiune cu natura”, a explicat Florentina Ion.

Top 10 jocuri

·       Sunt imbatabil

·       Emotijovia

·       Călătoreşte, învaţă, explorează –Corpul uman

·       Personality Game

·       50 de jocuri de jucat în maşină

·       50 de jocuri de jucat în vacanta

·       Călătoreşte, învaţă, explorează –Romania

·       Jocul meseriilor

·       Poftiţi la joc

·       Festina Lente

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult