Bebelușii nu pot distinge cu claritate chipurile părinților până aproape de vârsta de 3 luni, însă își pot dezvolta rapid, chiar din prima săptămână de naștere, abilitatea de a vedea în culori.
Și totuși, ce văd bebelușii în primele luni de viață, cum percep ei imaginile din jur, ce culori, mirosuri și sunete îi atrag, când încep să-și miște privirea de la un obiect la altul fără să-și miște și capul?
La toate aceste întrebări, dar nu numai, ne răspund:
Sistemul vizual al nou-născutului are nevoie de timp pentru a se dezvolta. Ochii sugarilor nu sunt foarte sensibili la lumină în prima lună de viață, dar clipesc la blițul camerei foto, de exemplu. Sau privirea lor poate să fie atrasă de un obiect luminos.
În prima săptămână de viață, bebelușii nu văd prea multe detalii, însă pot să perceapă obiectele foarte apropiate numai în alb, negru sau gri. Cu toate acestea, ei încep extrem de repede să-și dezvolte abilitatea de a vedea în culori. De asemenea, la o săptămână după naștere, pot vedea roșu, portocaliu, galben și verde.
În prima lună de viață, copilul începe să aibă contact vizual, dar capul și ochii se mișcă împreună. Părinții trebuie să aibă răbdare și să nu-și facă griji. La această vârstă, mișcările oculare nu sunt coordonate și tocmai de aceea, dacă observăm o deviație intermitentă a ochilor, nu trebuie să o percepem ca pe un semnal de alarmă.
Progresele apar între luna a 2-a și a 3-a de viață. În această perioadă, vederea bebelușului înregistrează numeroase progrese. Mai exact, ochii lui încep să se miște coordonat, iar acuitatea vizuală se îmbunătățește. Cei mici încep să urmărească obiectele și persoanele din jurul lor și încep să-și analizeze mânuțele. Și, foarte important, ei deja încep să-și miște privirea de la un obiect la altul fără să-și miște și capul, așa cum o făceau în prima lună de viață.
În jurul vârstei de 5 luni, bebelușii încep să aprecieze distanța, apucă mai încrezători obiectele din apropiere, dar și pe cele mai îndepărtate, își recunosc părinții și chiar le zâmbesc.
Spre vârsta de 8 luni, bebelușii deja încep să meargă de-a bușilea, lucru care le îmbunătățește coordonarea mână-ochi, iar între 9 și 12 luni încearcă să se ridice în picioare și ochii lor capătă culoarea permanentă.
În primele zile de viață extrauterină, văzul este cel mai puțin dezvoltat dintre simțurile cu care este înzestrată ființa umană. Nou-născutul percepe o imagine neclară, blurată a mediului înconjurător. Percepe contraste cromatice, contururi de siluete și este miop, deci vede doar la distanțe mici.
Se consideră că distanța de la sân, de acolo unde este așezat pentru a se hrăni, la chipul matern este aceea la care acuitatea este cea mai bună. Se crede că hiperpigmentarea areolei și a mamelonului, care se produce în timpul sarcinii, are rolul unui sistem de semnalizare: contrastând cu tegumentul din jur, atrage nou-născutul spre sân.
În medii și în societăți în care nașterea este un proces nemedicalizat, copilul abia născut este lăsat în contact cu mama. Acesta are capacitatea remarcabilă ca, până la finalul primei ore de viață, să se târască de pe abdomenul mamei până la sânul acesteia, inițiind spontan și mai ales, fără dificultate, primul supt. Pentru acest proces a fost aleasă o denumire căreia toți îi veți sesiza firescul: ora magică sau ora de aur.
În procesul pe care vi-l descriu, bebelușul folosește și alte simțuri, mai performante decât văzul. Astfel, urmărește mirosuri familiare: glandele din jurul mamelonului matern secretă substanțe cu miros identic celui al lichidului amniotic, atât de cunoscut nou-venitului pe lume; antebrațele și mâinile sale, pe care le folosește pe post de cârmă, miros a lichid amniotic, asta dacă nu sunt spălate în mod precoce și inoportun, cum se practică în multe maternități.
Auzul este foarte important: puiul de om se propulsează spre glasul mamei sale, care îl încurajează pe parcursul primului său „drum” și spre sunetul bătăilor inimii materne, care i-au fost un drag refren, timp de 9 luni.
Dar să revenim la văz! Se pare că venim pe lume cu un sistem neurologic încorporat, înnăscut, de recunoaștere facială. Toți cei care au avut ocazia să admire nou-născuți au putut observa că ei par a privi fără țintă, în mediul înconjurător. În popor se spune, foarte frumos, că își privesc îngerașii, sub credința că bebelușii foarte mici păstrează o conexiune magică cu alte tărâmuri.
Explicația neurologică este una destul de pământească: ei caută coordonatele care să le activeze acel sistem de recunoaștere despre care am vorbit mai sus. Odată identificată o figură umană, ei își fixează privirea pe aceasta.
Sfatul meu pentru toți aceia care doresc (și trebuie!) să aibă o interacțiune de calitate cu un nou-născut este să țină copilul într-o poziție cât mai verticală, în dreptul feței lor, astfel încât chipurile să se alinieze. Să îi dea timp bebelușului să facă „zoom in”.
El va porni de la contrastul pe care îl face cu încăperea, conturul siluetei celui cu care interacționează. Apoi va căuta chipul și, după câteva secunde lungi, va părea că face contact vizual cu cel care îl ține în brațe. Își va odihni privirea câteva secunde, undeva pe fruntea celui care încearcă să îl angajeze în interacțiune.
Pentru vârsta sa fragedă, a fost un mare efort, dar și o mare reușită! Va obosi repede și se va întoarce la a admira dansul îngerașilor săi…
Dacă doresc să trimită un stimul vizual puternic puiului lor, le invit pe mame ca, atunci când interacționează cu bebelușul, să își contureze puternic ochii și să își coloreze buzele într-o nuanță intensă. Vor obține atât fascinația nou-născutului lor (care va fi mult ajutat în procesul permanent de a-și construi sinapse!), cât și o stare de spirit pozitivă, atât de necesară unei mame de nou-născut, forțată să petreacă mult timp în casă, mereu la dispoziția unei ființe pe cât de firave și de dependente, pe atât de prețuite!