Cele mai importante conversaţii sunt cele pe care copiii tăi le aud din întâmplare, nu „marile discuţii“ pe care le provoci tu pentru a le povesti despre lucrurile importante din viaţa lor. Noi îţi arătăm cum să transmiţi mesajul corespunzător, în cât mai puţine cuvinte şi cu efect maxim.
Ca părinte îţi este frică de multe ori ca sfaturile înţelepte, (Nu fuma! Nu-ţi începe viaţa sexuală din adolescenţă!, Nu te droga!) pe care le dai copiilor tăi adolescenţi, să nu fie ignorate. Dar surpriză: ei sunt mai atenţi la ele decât ai putea crede, consideră experţii. Şi mai mult decât atât, cercetătorii spun că adolescenţii sunt în mare măsură influenţaţi de conversaţiile zilnice pe care le surprind în casă, chiar mai mult decât de lecţiile tale de viaţă pe care le ţii la întrunirile de familie. Cuvintele şi mai ales tonul pe care părinţii discută despre bugetul familiei, şcoală, planuri de concediu sau chiar atunci când se ceartă, îi ajută pe cei mici să înveţe cum să se comporte ca adulţi, spune psihologul Andreea Marinescu. Şi ce este şi mai important, din discuţiile care au loc în cadrul familiei, copiii învaţă să aibă încredere în ei, îşi însuşesc comportamente corespunzătoare mediului în care cresc şi se dezvoltă. Alte studii au demonstrat că adolescenţii care dobândesc din familie o atitudine încrezătoare în forţele proprii, fac în viaţă alegeri mult mai bune decât cei de aceeaşi vârstă. Îţi arătăm în continuare câteva dintre tipurile de discuţii la care copilul tău ar trebui să asiste şi care vor constituii lecţii de viaţă utile pentru el.
Este inevitabil să se producă. Dirigintele fetei tale a pedepsit-o destul de dur pentru că întârzie zilnic la şcoală, antrenorul echipei de fotbal al şcolii îl lasă pe fiul tău să stea meci de meci pe banca de rezerve, fără nici un motiv. Dar ai mare grijă ce spui! Vorbele tale vor fi folosite de către micuţii tăi în relaţia cu profesorii, sau mai târziu în cea cu şefii, spune Andreea Marinescu. O replică de a ta de genul „Te-a pedepsit doar pentru atâta lucru?“ nu va face decât să submineze autoritatea profesorului în cauză, ceea ce va determina ulterior probleme în comportamentul copilului tău. Şi dacă ţi se pare nedreaptă decizia pe care dascălul a luat-o, mergi la şcoală şi vorbeşte cu el. Încearcă să înţelegi ce s-a întâmplat, dar nu-ţi vocaliza nemulţumirea de faţă cu copiii tăi. „Dacă totuşi te hotărăşti să îl suni pe profesor şi copilul tău este de faţă, începe conversaţia cu lucruri pozitive. Spune-i cât de entuziasmat este fiul tău de cursul pe care îl ţine. Interesează-te cum s-a descurcat în ultima vreme la materia lui şi ce ai putea face ca să-l ajuţi să-şi îmbunătăţească performanţele.“ te sfătuieşte Andreea Marinescu. Gesturile mărunte de politeţe îl vor învăţa cum să interacţioneze în caz de conflict cu cineva. Zicala „cel mai înţelept cedează“ o poţi folosi pe post de exemplu atunci când copilul tău are conflicte cu prietenii şi colegii de şcoală. Capacitatea de a se supune autorităţii de orice fel fără a se simţi frustrat din acest motiv este o abilitate pe care copilul tău este bine să şi-o însuşească de mic.
Soţul tău este un tip absolut extraordinar, dar câteodată îţi vine să te ciondăneşti cu el când butonează mereu televizorul. Micile neînţelegeri cu persoanele iubite sunt absolut normale şi sănătoase, dar trebuie să ai grijă ca mesajul pe care îl transmit acestea să fie unul pozitiv, te sfătuieşte Claudia Mihalache, specialist în psihoterapia cuplului. Chiar dacă nu realizezi acest lucru, copiii tăi sunt foarte atenţi la genul ăsta de discuţii, pentru că, instinctiv, ei folosesc acest tip de comportament în relaţiile lor. Mai întâi cu prietenii de joacă, apoi , în adolescenţă, cu iubitul sau iubita. „Conflictele domestice sunt momente de referinţă în viaţa fiecărui copil, pentru că, în acest fel, ei învaţă din familie să gestioneze conflictele cu persoanele care le sunt apropiate“, te asigură Andreea Marinescu. „Încercaţi să menţineţi un ton temperat atunci când vă certaţi şi evitaţi atitudinile sarcastice sau dispreţuitoare“, vă sfătuieşte Claudia Mihalache. „Un semn sigur că relaţia voastră este în impas este dispreţul pe care îl manifestaţi faţă de partener“, adaugă Claudia Mihalache. Dacă simţi că eşti furioasă şi ai chef de ceartă, spune-i partenerului tău că nu eşti tocmai în dispoziţia necesară de a gestiona o astfel de situaţie şi mergi să faci o plimbare. Astfel te vei linişti şi copilul tău va înţelege că nu toate conflictele degenerează în ceartă.
Ai aşteptat timp de mai bine de trei ore să vină tipul de la cablu să-ţi repare mufele distruse de căţel. Ai dat zeci de telefoane să vezi de ce întârzie. Până la urmă a sosit, dar v-aţi întâlnit tocmai când tu te grăbeai să ajungi la o întâlnire importantă. Trage aer în piept şi explică-i cât poţi de calm că trebuie să reprogramezi întâlnirea, pentru că ai şi altceva de făcut, nu-l poţi aştepta o zi întreagă. „Este bine să-i arăţi copilului tău că ai principii“, te sfătuieşte Andreea Marinescu. „Copiii au nevoie să fie învăţaţi de mici că o treabă făcută de mântuială, are consecinţe pe măsură“ , spune psiholoaga noastră. Dar totuşi, nu uita! Trebuie să-l înveţi pe copilul tău cum să ceară mai mult de la cei care îi oferă servicii, fără să fie exagerat sau nerealist. „Cea mai mare greşeală pe care o poate face un părinte este să aibă o atitudine superioară faţă de alte persoane“ îţi atrage atenţia psiholoaga noastră. Nu este nevoie să spui în gura mare „Sunt un medic foarte ocupat, aşa că oamenii trebuie să ajungă la timp când îi chem!“. Cât despre discuţiile pe care le ai cu cei din jurul tău, acestea ar trebui să fie politicoase, dar ferme.
Ai venit acasă de la birou, după o zi lungă, şedinţe interminabile şi tone de nervi pe care ţi i-ai vărsat pe propriii copii. Şi nici măcar nu ai avut motive să faci asta. Toţi avem reacţii de genul acesta uneori. Important este să realizezi că ai exagerat şi să-ţi ceri scuze în faţa lor. Faptul că te aud că-ţi ceri scuze este foarte important pentru adolescenţi, pentru că realizează faptul că este firesc să greşească şi să-şi ceară scuze. În felul acesta vor deveni şi mai apropiaţi de tine, pentru că vor avea curaj să vină să-ţi spună atunci când greşesc. Andreea Marinescu spune că: „Cel mai important lucru pe care îl învaţă atunci când îşi cer scuze este faptul că sunt dispuşi să-şi asume greşelile pe care le fac“. Dar trebuie să-ţi ceri scuze într-un mod cât mai neutru cu putinţă, fără comentarii depreciative la adresa ta. Adolescenţii fac greşeli tot timpul şi trebuie să înveţe de mici să-şi ceară scuze, pentru a nu-şi petrece vremea implicaţi în conflicte nesfârşite. Şi copilul tău trebuie să mai înţeleagă şi faptul că, greşind, nu scade în ochii tăi.
Foto: pixabay.com