Clamparea întârziată a cordonului ombilical și recoltarea de celule stem la naștere: beneficii pentru bebeluș și pentru mamă

Clamparea întârziată a cordonului ombilical și recoltarea de celule stem la naștere: beneficii pentru bebeluș și pentru mamă
Beneficiile pe care le au clamparea întârziată a cordonului ombilical și recoltarea de celule stem la naștere. Foto: Shutterstock

Atunci când viitoarele mămici încep să se informeze asupra metodelor prin care își pot proteja bebelușii pe termen lung, una dintre discuțiile frecvente apărute face referire la clamparea întârziată a cordonului ombilical și recoltarea de celule stem la naștere. Deși la nivelul comunităților online este sugerat că cele două proceduri ar fi în opoziție, comunitatea medicală le abordează ca fiind două măsuri complementare care aduc beneficii atât pentru făt cât și pentru proaspăta mămică.

Dr. Ioan Boleac, medic primar obstetrică-ginecologie, detaliază beneficiile pe care le au clamparea întârziată a cordonului ombilical și recoltarea de celule stem la naștere.

Clamparea întârziată a cordonului ombilical: beneficii pentru nou-născut și pentru mamă

Clamparea se referă la secționarea cordonului ombilical la naștere. Pentru această procedură se poate interveni imediat, în primele 15-30 de secunde de la venirea pe lume a bebelușului, sau poate fi amânată până la maximum 3 minute de la naștere pentru a beneficia de avantajele clampării întârziate, potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Deși beneficiile clampării întârziate sunt mai evidente în cazul copiilor născuți prematur, există studii care arată că are un impact pozitiv și în cazul celor născuți la termen.

În cazul clampării întârziate vorbim despre beneficii clare atât pentru nou-născut, cât și pentru mamă:

  • Prin amânarea secționării cordonului ombilical, se permite ca mai mult sânge să ajungă la bebeluș, ceea ce poate fi benefic pentru sănătatea sa generală în primele șase luni de viață.
  • Sângele transportat prin cordonul ombilical conține o cantitate semnificativă de fier care ajunge la nou-născut, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea creierului și a sistemului imunitar.
  • Clamparea întârziată a cordonului ombilical poate reduce riscul de anemie în primele luni de viață ale bebelușului.
  • Secționarea întârziată poate facilita desprinderea mai ușoară a placentei, ceea ce duce la o recuperare mai rapidă a mamei.

Clampare întârziată și recoltare de celule stem efectuate simultan

Clamparea întârziată și recoltarea de celule stem pot fi efectuate simultan, chiar dacă prima procedură scade cantitatea de sânge disponibil pentru recoltare.

Recoltarea placentei și a altor produse biologice permite obținerea numărului maximal de celule stem, disponibile la naștere, astfel că este recomandat ca părinții care optează pentru întârzierea secționării cordonului ombilical să aleagă recoltarea placentei, astfel încât atât nou-născutul, cât și întreaga familie să poată beneficia de suficiente celule stem și de o diversitate crescută a acestora.

Aceste celule pot fi stocate în condiții de criogenie și utilizate în viitor, în caz de necesitate. De altfel, țara noastră este printre puținele din Europa în care părinții au această opțiune, de a recolta cea mai mare cantitate de celule stem disponibilă la naștere.

Boli tratate cu celule stem recoltate din țesutul placentar

Recoltarea întregului țesut placentar are loc în spital și este o procedură care nu implică riscuri sau durere și pe care o poate efectua fiecare medic după ce aduce pe lume un bebeluș.

Cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem se găsesc în placentă, ceea ce reprezintă un aspect deosebit de important în utilizarea acestor celule. De asemenea, în placentă sunt și celule imuno-evazive, cu niveluri scăzute sau chiar absența markerilor de compatibilitate HLA, ceea ce înseamnă că pot fi utilizate în tratamentul bolilor la orice membru al familiei.

Specialiștii din vestul Europei și SUA susțin că recoltarea întregului țesut placentar reprezintă cea mai bună opțiune în ceea ce privește prelevarea de celule stem la naștere. Acest lucru este justificat de existența a peste 85 de boli pentru care există deja indicații standardizate de utilizare, precum și de rezultatele promițătoare obținute în studiile clinice care demonstrează potențialul de tratare a afecțiunilor precum diabetul, accidentul vascular cerebral, boala Parkinson, scleroza multiplă, fibroza pulmonară și altele, utilizând celule stem din placentă.

Aspecte importante privind recoltarea de celule stem la naștere

În România există o creștere tot mai mare a interesului gravidelor pentru această procedură. Femeile însărcinate sunt încurajate să solicite informații de la medicul lor despre beneficiile clampării întârziate și să ia o decizie informată în această privință, iar atunci când iau în considerare recoltarea de celule stem la naștere, trebuie să acorde atenție următoarelor aspecte:

  • Stocarea în țară: Este important să aleagă o companie care stochează celulele stem în România sau care are centre de procesare și stocare în țară. Astfel, probele biologice pot ajunge la procesare în cel mai scurt timp posibil.
  • Recoltarea întregului țesut placentar: Pentru a beneficia de cantitatea maximă de celule stem disponibile, se recomandă să se opteze atât pentru recoltarea din sângele și țesutul ombilical, cât și pentru recoltarea întregului țesut placentar.
  • Transparența prețurilor: O companie serioasă va furniza informații clare și concise despre prețuri. Este important să accesați site-ul companiei pentru a obține informații despre preț și localizarea băncilor de stocare. Dacă informațiile sunt ascunse sau nu sunt disponibile, sau dacă vi se solicită date personale în schimbul acestora, este recomandat să fiți atenți.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Ioan Boleac - Medic primar obstetrică-ginecologie
Dr. Ioan Boleac este medic primar obstetrică-ginecologie, cu o vastă experiență în infertilitatea cuplului și reproducere asistată, fiind Doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și Secretar Executiv al Societății Române pentru Fertilitate și Reproducere Asistată. Are ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult