Fiecare clipă alături de Mihai, băiatul meu cel mic este o adevărată aventură. Este un copil cu o energie debordantă, care dă gata în câteva ore o mamă, o bunica şi o bonă cu multă forţă.
Am înţeles că prematuritatea vine la pachet şi o cu o doză în plus de energie. Şi, tocmai că să mă lămuresc eu, dar poate şi alte mămici cu copii cu energie, am stat devorbă cu un psihoterapeut. Constantin Cornea mi-a explicat pe-ndelete cum stau lucrurile cu copiii hiperkinetici.
Am înţeles că acest sindrom hiperkinetic este foarte frecvent şi afectează aproape 3% dintre copiii de vârstă şcolară, fiind întâlnit cu preponderenţă la băieţi, raportul fiind între şase şi opt băieţi pentru o fată. Cercetările de până acum spun că acest sindrom ar putea fi datorat unei disfuncţii cerebrale (maturare întârziată, legată eventual de anomalii ale metabolismului cerebral). Concluzia psihoterapeutului? Hiperkinezia este o afecţiune şi ar trebui tratată că atare.
Simptomele sunt următoarele: copilul afectat de acest sindrom nu poate sta pe loc. El se agită fără încetare pe scaun, nu poate sta la masă, caută să aibă activitate fizică mereu şi este destul de stângaci în ceea ce priveşte gesturile. De asemenea preferă să treacă cu rapiditate de la o activitate la alta şi este mai mereu impulsiv şi indisciplinat, eventual făcând crize de manie, fără să se poată concentra prea mult la o activitate.
Problema majoră este că această hiperactivitate îl face greu de acceptat de mediu, de ceilalţi copii şi, de asemenea, de educatoare sau profesoare mai târziu.
Aceste tulburări debutează, în general, înaintea vârstei de 4 ani şi durează în principiu cam toată copilăria, urmând a se atenua destul de des în perioada pubertăţii. Alte probleme care se asociază acestei afecţiuni pot fi dislexia sau disortografia.
În privinţa diagnosticului şi a tratamentului se recomandă evaluarea cât mai devreme de către: un medic pediatru, un psihiatru sau un psiholog.
Tratamentul poate consta în psihoterapie comportamentală, terapie cu un logoped sau medicaţie: psihostimulante, antidepresoare. De asemenea este bine că şi mama să fie evaluată şi, în cazul în care se constată că această a suferit o traumă atunci când a conştientizat afecţiunea copilului, să facă şi ea şedinţe de psihoterapie pentru a învaţa cum să se comporte cu un copil cu această afecţiune.
Deci liniile mari ce trebuiesc urmate ar fi: consiliere pentru mamă pentru a învaţa cum să educe un copil cu hiperkinezie, iar pentru copil consiliere sau tratament medicamentos.
Un alt aspect pe care este bine să îl subliniem constă în faptul că este bine ca această afecţiune să o transformăm din boală în calitate şi acest lucru se poate întâmplă dacă dăm copilul la un sport. Aici afecţiunea lui, energia în surplus pe care o are, îl poate face să aibă rezultate mult peste medie, îl poate transforma în campion. Pentru această se recomandă în principiu sporturi care să nu conţină violenţă, pentru a nu stimula furia din spatele energiei, ci invers, iar aceste sporturi pot fi: înot, atletism, etc.
Astfel putem considera că acest copil este o binecuvântare prin prisma rezultatelor sportive, chiar dacă, de cele mai multe ori, rezultatele la învăţătură nu sunt de excepţie. Rezultatele şcolare prin consilierea mamei şi a copilului vor da roade mai târziu.
Dar este bine să ştim că educarea şi creşterea copiilor trebuie să aibă la baza abilităţile lor înnăscute, nu dorinţele noastre nesatisfăcute. Iar hiperkinezia aşa cum am arătat mai sus poate constitui o abilitate de excepţie atunci când vorbim despre sport. Putem avea acasă un mic campion, care nu învaţă excepţional dar care ne poate oferi afecţiune, dragoste şi rezultate în modul lui. Foarte mulţi campioni sportivi au suferit de această afecţiune şi nu au ştiut. Bucuraţi-vă că aveţi un copil minunat care vă poate aduce foarte multe bucurii, mai ales dacă urmaţi sfaturile de mai sus.