Părinții care nu respectă regulile de siguranță impuse pentru a preveni răspândirea cu noul coronavirus, fără să-și dea seama își influențează copiii să facă la fel. Cei mici mimează tot ce văd la adulți, motiv pentru care trebuie să înțeleagă de ce este importantă purtarea măștii de protecție, spălarea frecventă a mâinilor și distanțarea socială.
Odată cu începutul anului școlar, a fost o adevărată provocare ca cei mici să înțeleagă de ce sunt necesare măsurile de preveție, iar aici includem și purtarea măștilor de protecție în timpul orelor de curs, un subiect care continuă să fie tot mai dezbătut în ciuda numeroaselor studii care demonstrează că purtarea măștilor ajută la prevenire răspândirii virusului COVID-19, iar cei mici, aflați în colectiv, sunt cei care pot infecta membrii familiei.
Din acest motiv, există o dorință uluitoare din partea persoanelor care în continuare nu conștientizează gravitatea situației și care calcă în picioare orice studiu medical, doar pentru că-și doresc să-și protejeze ”libertatea personală”. Astfel, se ajunge la nerespectarea măsurilor de siguranță și, evident, la creșterea numărului cazurilor de infectări cu noul coronavirus.
Mulți dintre ei sunt părinți ai căror copii învață despre importanța respectării acestui set de reguli pentru a se proteja și pentru a-i proteja pe cei din jur.
Cei mici sunt întotdeauna atenți la gesturile și vorbele pe care le au părinții lor. Așa cum părintele privește recomandările și metodele de siguranță, la fel o va face și copilul. Dacă adultul se va plânge de purtarea măștilor de protecție și distanțarea socială, cel mic va privi situația în același mod, pentru că pentru cei mici, părinții sunt modele, cele puțin în perioada 3-12 ani. Chiar dacă există posibilitatea ca ei să înceapă să-și formeze propriile idei și decizii, de cele mai multe ori părinții sunt consultați înainte.
Părinții care nu respectă recomandările cu privire la regulile de siguranță sunt tentați să-și încurajeze copiii să facă la fel. Acest exemplu are potențialul de a provoca un stres copilului care se poate întoarce într-un mediu în care învață despre importanța acestui set de reguli, probabil deloc similar cu discuțiile de acasă. Similar ideologiilor politice, religioase și economice pe care un copil sau un student le are ”dobândite” de la părinte se întâmplă și în cazul distanțării sociale, a purtării măștilor de protecție și a altor protocoale medicale recomandate de autorități. Dacă tu ca părinte te plângi de aceste reguli și copilul tău va face la fel.