Copilul tău este adolescent? Iată cu ce probleme se poate confrunta

Întotdeauna m-am gândit cum va fi băiatul meu când va deveni adolescent. Şi de fiecare data când îmi răsărea în minte gândul ăsta, mă gândeam că mai e muuuult timp până vom da piept cu hormonii şi adolescenţa. Însă, cum bine ştiţi cât de repede zboară timpul, iată-ne la 15 ani şi jumătate în primul an de liceu.

Cu multe întrebări în minte, nelinişti şi angoase de mamă de adolescent, am stat de vorbă cu Aureliana Ionescu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv-comportamentale, psihoterapie analitică tranzacţională şi psihoterapie socio şi somato-analitică.

Am înţeles cât de greu le este copiilor să se adapteze schimbărilor hormonale şi cât de important este să le fim alături fără să fim intruzivi şi să îi judecăm.

Recomandări

De câte ore de somn zilnic are nevoie un copil sau adolescent?

Am un adolescent. Cum îl educ?

În urma discuţiei cu doamna psiholog am ajuns la concluzia că adolescenţii pot avea următoarele probleme: consum regulat de alcool, beţii multiple, tabagism, încercarea unui drog ilicit, certuri frecvente, tulburări psihosomatice şi de dispoziţie(anorexia, bulimia), coşmaruri frecvente, probleme de somn, dureri de cap, greaţă, dorinţa de a plânge, idei depresive şi suicidare, nervozitate.
La acestea se mai pot adăuga şi punerea în act (cum numesc psihologii acţiunile): fuga (de mai multe feluri: călătorie planificată, peregrinare, fugă nepremeditată), furtul (furtul de maşini, din centre comerciale, din locuinţe), agresivitatea îndreptată spre exterior (bunuri, persoane) sau către sine (automutilarea).

“Factorii favorizanti ai acestor comportamente ţin de mediul în care evoluează adolescentul sau de problemele şi  impulsurile sale personale. Mediul influenţează prin schimbarea de statut social (trecerea de la copilărie la adolescenţă, ca orice schimbare, incită la acţiune; autonomia de curând dobândită favorizează punerea în act), prin interacţiunea socială (fenomenele de grup – imitaţia sau reacţia), constrângerile excesive ale realităţii”, mi-a explicat doamna psiholog, care a continuat.

“Factorii interni se referă în primul rând la irupţia maturităţii genitale, la angoasa trăită în faţă atâtor schimbări în statut şi responsabilităţi, frica de pasivitate asociată cu supunerea infantilă sau cu tendinţele homosexuale şi nu în ultmul rând la modificările anatomice, la creşterea energiei şi a forţei musculare care la rândul lor bulversează autopercepţia identităţii adolescentului. Relativ la diversele grade în care apar aceste manifestări, sunt posibile trei variante diagnostice:

1. variate crize juvenile, mai ales criză de identitate descrisă de E.H. Erikson.
2. conduitele grave din adolescenţă: tentativele de suicid, toxicomaniile, delincvenţă.
3. depresia din adolescenţă căreia trebuie să îi acordăm o deosebită atenţie. Ea nu se manifestă cel mai des prin lentoare, ca la adult, ci prin hiperactivitate, prin exprimarea verbală şi în act a furiei.

Institutul naţional francez pentru sănătate şi cercetare medicală a realizat o anchetă în urmă căreia a rezultat că un procent mediu de 10% dintre adolescenţi (14-18 ani) prezintă cel puţin 4 probleme dintre cele enumerate la început.

Aceşti tineri au avut mai multe probleme de somn şi mai multe dureri de cap decât ceilalţi; ei percep viaţa de familie că fiind neplăcută, tensionată (părinţii sunt descrişi fie invazivi, fie indiferenţi, întotdeauna lipsiţi de înţelegere faţă de adolescent); tot ei declară mai multe stări de tristeţe sau indispoziţie. Dintre aceştia, adolescenţii a căror stare s-a ameliorat în timp erau înscrişi într-un ciclu şcolar lung, aveau familii cu un nivel socio-cultural favorabil şi au mers de mai multe ori la medic în perioada de referinţă. De asemenea, ei au mai puţine antecedente psihosomatice şi ies uneori cu părinţii lor.

Factorii care pot proteja un adolescent faţă de înclinaţia de a trece la act:

1. toleranţă la frustrare (au capacitatea de a trăi cu starea de insatisfacţie internă)
2. capacitatea de a amâna exprimarea frustrărilor: adolescenţii cu o bună stimă de sine au mai multă plăcere de a gândi, ceea ce îi ajută să găsească sprijin într-un trecut/istorie familială de care sunt mândri şi într-un viitor care ei speră să fie mai bun decât prezentul.
3. capacitatea de a deplasa: adolescentul îşi descoperă curiozitatea faţă de alte domenii decât excesele sau sexualitatea, are hobbyuri şi pasiuni, sublimează intens în scopul deplasării atenţiei de la trecerea la act.

În adolescenţă, activităţi simptomatice pentru dificultăţile individului înlocuiesc activitatea ludică din copilărie şi preadolescentă, aşa cum e cazul adolescenţilor jucători de cărţi, şah, jocuri de noroc şi mai ales pe calculator. În aceste cazuri activităţile altădată pur ludice capătă un caracter constrângător şi obsesional.

Crizele familiale sau şcolare declanşate de punerile în act ale adolescenţilor beneficiază mult de încercarea de a le normaliza în loc de a le exagera, de a le vedea ca parte din tabloul dificultăţilor vârstei şi nu că pe premoniţii pentru ratările viitorului adult, de a le discuta îndelungat şi calm în loc de a le pedepsi aspru.

Oricum, până la 18 ani şi poate şi după, gesturile copilului nostru sunt poate şi simptomul neîmplinirilor de cuplu şi de familie, reamintirea (de data asta cu un aer de urgenţă) de a regăsi iubirea şi armonia, toleranţa, acceptarea, care fac atât de bine şi  părinţilor şi copiilor. Nu uitaţi să îi iubiţi cât puteţi de mult şi ei sigur vor fi mai senini.”