Copilul tău este intimidat de alţi elevi la şcoală? Cum îl ajuţi?

Într-un anume fel, şi un adult poate fi uneori intimidat de alţi adulţi, sau de prezenţa sa în anumite contexte, deci este normal ca şi un copil să treacă prin acest tip de „încercări”.

Este important însă ca de la inceput, să nu fie criticat sau umilit de părinţi: „Esti bleg…mototol…!”, ” Nu ştii să te descurci…!”, „La mine să nu mai vii cu prostiile astea….!” etc.

Este posibil să fie vorba de o stimă de sine scăzută a copilului, de amintirea unor vechi experienţe traumatice, sau pur şi simplu de o situaţie tensionată nouă, poate uşor conflictuală, căreia el trebuie să-i facă faţă.

Recomandări

Cum alegi ce activităţi extraşcolare îi sunt importante copilului tău?

Care sunt principalele probleme pentru care copiii români ajung la psiholog

În prima copilărie (1-3 ani), imaginea de sine se consideră a fi un produs al identificării cu reprezentări inconştiente, modelate de persoane apropiate. Pe măsură ce înaintează în vârstă, individul conştientizează că reprezentarea despre sine este influenţată de aprecierile şi evaluările altora, fapt care implică o serie de consecinţe.

De exemplu, este foarte importantă persoana la care se raportează individul, pentru că în funcţie de evaluatori , acesta îşi reglează atitudinile şi comportamentul.
Cumva este nevoie de o pregătire a copilului pentru viaţă, este o pregătire ce trebuie făcuta din timp… când este „pace”.

O astfel de „educaţie” ar presupune parcurgerea unor paşi:

● copilul să fie ajutat să-şi evalueze calităţile, talentele şi să caute să le pună în valoare. În acest fel atunci când se va simţi intimidat, va putea apela la exprimarea acestora.
● să fie conştient de carenţele sale, de vulnerabilităţi şi puncte slabe şi să înceapă să le corecteze. Atunci când cineva i le-ar „puncta” el ar putea povesti despre modul în care se străduie să le depăşească.
● să se raporteze la un eşec sau o dezamăgire ca la o experienţă din care a învăţat ceva. Ce anume?
● să nu se teamă de schimbări. Ele pot aduce uneori multe daruri.

Este important, de asemenea, să se explice copilului că abilitatea de a comunica presupune şi abilitatea de a rezolva eventuale conflicte de comunicare. Conflictul mai presupune în mod obligatoriu şi aspecte negative (ex. tensiune, cearta), deci comunicarea eficientă nu înseamnă camuflarea conflictului. Acesta trebuie acceptat ca pe o parte firească a procesului de comunicare.

Să se pună în evidenţă şi efecte pozitive ale conflictului:
● creşte motivaţia pentru schimbare;
● îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor;
● creşte coeziunea unui grup după soluţionarea comună a conflictelor;
● creşte capacitatea de adaptare la realitate;
● oferă o oportunitate de cunoaştere şi dezvoltare de deprinderi;
● dezvoltă creativitatea;

Să i se explice că cam greu în viaţă să nu te confrunţi cu niciun conflict, nu poţi „fugi” de fiecare dată când apare o situaţie tensionată. În primul rând, nu poţi părăsi mereu un loc, o relaţie, o carieră, un context în care ai construit ceva până la un anumit moment şi sa renunţi pt că a apărut un obstacol. Pe de altă parte,vei lua cu tine de fiecare dată, tot ceea ce nu ai spus, tot ceea ce „ai înghiţit” sau „acceptat”. Este posibil ca mai târziu să-ţi reprosezi că nu ai acţionat, că nu ai luptat, că nu te-ai exprimat.

Dacă conflictul este negat, reprimat sau camuflat acesta poate avea o serie de efecte negative:
● scade implicarea în activitate;
● diminuează sentimentul de încredere în sine;
● creează dileme morale;
● aduce dificultăţi în luarea deciziilor.

Deci, ideal este să realizeze copilul că, deşi se poate simţi intimidat de alţi colegi, cel mai bine este sa înveţi să previi apariţia unui conflict, sau să ştii să-l gestionezi dacă el s-a iscat.

de Anca Kosina, psihoterapeut şi psiholog clinician din cadrul Centrului Medical ProVita – Diagnostic şi tratament