Unii copii pot avea probleme de memorie sau atenţie chiar şi la un an după o contuzie, au declarat cercetătorii americani.
Marea majoritate a copiilor suportă cu uşurinţă vânătaile provocate de loviturile accidentale, chiar şi atunci când au un prejudiciu traumatic la nivelul creierului. Însă există o categorie de copii care manifestă simptome pe o perioadă semnificativă, după contuzii.
Contuzia este cea mai comună leziune craniană, întâlnită la milioane de copii care, de cele mai multe ori, nici nu merg la spital pentru un control specializat.
Mulţi dintre aceşti copii au mai multe şanse să exprime simptome somatice (dureri de cap, oboseală, probleme de echilibru) şi simptome cognitive (probleme de uitare sau de concentrare) pe care la fel de mulţi părinţi nu le observă sau nu le coreleză cu lovituri aparent banale.
Şi, în timp ce simptomele somatice au tendinţa naturală de a se diminua în timp, în unele cazuri problemele cognitive persistă- în special la acei copii care şi-au pierdut conştiinţa când s-au lovit la cap (circa 15% dintre copiii care şi-au pierdut conştiinţa continuă să aibă afecţiuni cognitive, conform mediei realizată de medicii “Spitalului de Copii”, din Ohio).
Probabil ai considerat ca simptome precum cele mai sus enumerate nu sunt cauze ale unor lovituri care, deşi sunt la nivelul capului, nu au lăsat decât o vânătaie. Însă, înainte de orice diagnosticare acasă este recomandată o vizită la medic.
Dacă fiul sau fiica ta încep să vadă în ceaţă sau prezintă dureri de cap (chiar şi când nu sunt foarte intense) este foarte probabil ca acestea să fie manifestări ale unor leziuni mai grave decât par din exterior.
Citeşte şi: Simptome banale, rezolvări din mers
Sursa: reuters.com