Cu alăptatul în jurul lumii…

Mădălina Drăgoi, senior editor și fashion stylist Ce se întâmplă, doctore? vorbește deschis despre cum alăptatul nu a fost doar cea mai naturală modalitate de a hrăni copilul ci și un mijloc de a continua stilul de viață specific jurnaliștilor.
  • Publicat:
Cu alăptatul în jurul lumii…
Alăptarea la sân are beneficii indiscutabile pentru copil, dar și pentru mamă. Foto: Mădălina Drăgoi

Nu m-am imaginat niciodată alăptând copilul înainte să fiu însărcinată. Dar nici nu m-am imaginat că nu voi alăpta copilul. Atunci când m-au întrebat la maternitate în Berlin dacă doresc să alăptez copilul când îl voi naște am răspuns din instinct: ”Da. Dacă pot, sigur”. Au notat, fără nici un comentariu sau presiune într-o direcție sau alta. Alăptatul a făcut posibile multiple călătorii în Suedia, Danemarca, Italia, România, Germania, Ungaria, Spania, Maldive.

În cazul nostru, procesul de alăptare s-a întâmplat totul foarte natural. Imediat după ce s-a născut și l-am luat în brațe copilul a căutat sânul. Am primit consiliere în spital despre cele mai bune poziții pentru copil și mamă în ceea ce privește hrănirea la sân. Timp de 10 zile am primit acasă vizita unei moașe care m-a liniștit atunci când am sesizat la axile niște umflături (erau conectate cu alăptatul și au dispărut).

Mădălina Drăgoi și Marc Robin, foto: arhivă
Mădălina Drăgoi și Marc Robin în Milano, foto: arhivă

Hrănirea la sân și un sistem de purtare ergonomic – ajutoare de nădejde

Alăptarea a continuat în mod natural fără probleme. Alături de un sistem de purtare ergonomic, hrănitul copilului la sân mi s-au părut ajutoarele de nădejde. Datorită situației familiale am fost nevoiți să călătorim cu avionul încă de când micul avea 9 săptămâni. În timpul decolării și aterizării hrănitul la sân l-a ajutat să mențină presiunea la urechi (știți senzația de urechi înfundate, copiii se sperie și plâng). Pentru mine a fost ușor căci nu a trebuit să am grija biberoanelor sterilizate,preparării și încălzirii laptelui etc.

Madalina Dragoi si Marc Robin, foto arhivă
Mădălina și Marc Robin în Maldive, foto arhivă

Nici nu îmi imaginam ce conexiune unică a creat alăptatul între mine și copil. Și câte locuri splendide am putut descoperi împreună. L-am alăptat cu discreție evident (sistemele de purtare permit și acest lucru) în cele mai inedited locuri de la secția de pașapoarte, în avion, aeroport, grădini, parcuri.

Alaptare, foto Mădălina Drăgoi
Alăptarea la sân are beneficii indiscutabile pentru copil, dar și pentru mamă. Foto: Mădălina Drăgoi

Ce ajutoare am mai avut pentru alăptare?

Sutiene specifice hrănirii la sân și rochii, bluze decoltate sau ”parte peste parte”. Cel mai bine m-am simțit în kimonuri japoneze (elegante, frumoase dar și ideale pentru alăptat). Și am apelat și la un consilier în alăptare din București atunci când am vrut să păstrez lactația, dar datorită muncii am fost separată pentru două săptămâni de copil.

Mădălina Drăgoi și Marc Robin, La Gomera, foto: Mădălina
Mădălina Drăgoi și Marc Robin, La Gomera, foto: Marc Vorsatz
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult