Cum îţi ajuţi copilul să-şi învingă anxietatea pentru şcoală?

Există momente când copilul, mai ales cel mic, şcolar, dezvoltă un tip de anxietate faţă de mersul la şcoală, faţă de reguli şi rigiditatea sistemului. Cred că ştim deja că sistemul românesc de învăţământ nu este unul flexibil sau unul care să aibă ca principal subiect copilul, dorinţele şi nevoile lui. Şi din acest motiv, dar şi din altele (la vârste fragede copiilor le este greu să se separe de părinţi, dorinţa de a fi într-un mediu mai relaxat fără prea multe limitări), copiii pot avea o anxietate atunci când vine vorba de şcoală.

Am stat de vorba cu psihoterapeutul Constantin Cornea şi am aflat ce mecanisme interioare poate declanşa acest lucru, dar şi cum poate fi combătută o astfel de anxietate.

De ce apare anxietatea faţă de şcoală

Şcoala reprezintă o îndatorire socială ce poate fi percepută de copil ca o lipsă de libertate, ca o responsabilitate venită prea devreme în viaţa lui. Percepţia este direct influenţată de relaţia pe care o are cu părinţii, de modul în care aceştia se comportă unul cu celălalt, dar şi de atitudinea educatorilor sau profesorilor.

Recomandări

Bullying: ce înseamnă, efecte și metode de combatere. Consecințele pot fi severe

Ce Nu trebuie să facă părinţii când e vorba de şcoala copilului. Sfaturile psihoterapeuţilor

Unii dintre aceştia pot greşi pentru că îşi aduc problemele din viaţa personală în activitatea profesională sau tocmai datorită unor traume personale uită ce înseamnă empatia, căldura afectivă, comunicarea în funcţie de vârsta copiilor. Astfel, cu ştiinţă sau nu, părinţii şi profesorii reprezintă principalii factori ce pot transforma un copil într-un învingător, încrezător în forţele proprii sau într-o victimă lipsită de viitor.

Părinţii sunt primii vinovaţi pentru anxietatea resimţită de elev. Şi greşelile pe care le fac ei le putem enumera astfel:

Pentru grădiniţă sau clasa “O”

• Mediul familial. Cerurile, scandalurile, viaţa socială exagerată, divorţul, adicţiile de alcool sau droguri, gadgeturile sau timpul prea lung petrecut de copil singur poate duce la lipsa dorinţei de socializare. Iar când începe grădiniţa sau şcoala, anxietatea se exacerbează tocmai pentru faptul că presupune socializare, ceea ce înseamnă deja un lucru pe care copilul îl percepe ca unul negativ.
• Boala gravă sau decesul unui părinte sau a persoanei care are grijă de copil pot reprezenta traume greu de depăşit de copil.
• Pregătirea copilului peste media de vârstă. Poate duce la anxietate, pentru că un astfel de copil a fost maturizat forţat iar acum, pus în comunitate, nu îşi mai înţelege rolul sau locul.
• Dorinţa părinţilor de a avea un copil genial şi presiunea care o pun pe rezultatele lui, independent de calităţile copilului îl pot îndepărta pe acesta de şcoală. El nu se simte iubit şi apreciat pentru ceea ce poate, ba din contra se simte stigmatizat.
• Ameninţările de genul “începi tu şcoala şi o să vezi că te pun ei la punct”, sau “ nu o să te mai comporţi tu aşa când vei merge la şcoală” şi mai putem adăuga o grămadă de formule prin care părinţii îşi ameninţă copilul, făcându-l pe acesta să capete o fobie înainte de a vedea măcar despre ce este vorba.
• Drumul foarte lung de acasă la şcoală şi invers în care avem un copil prea mic, trezit cu noaptea în cap şi urcat în maşină sau în mijloace de transport, ce îşi aude părintele care blesteamă traficul, guvernul, vremea sau norocul şi se simte neputincios neînţelegând ce se întâmplă, dar dezvoltând anxietate tocmai pentru că nu ştie să reacţioneze la astfel de factori.
• Influenţa nocivă a părinţilor asupra învăţătoarei. Telefoanele date la orice oră, cerinţele individuale exagerate (“copilul meu are nevoie să”, “nu îl forţaţi prea mult”, “dacă nu are chef lăsaţi-l în pace”, dar sæ fie cel mai bun din clasa indiferent de cât de “altfel” este el)
• Educatoarea sau învăţătoarea. Unele greşesc pentru că uită că lucrează cu copii. Astfel dau teme infernale, ţipă, se comportă agresiv, fac comparaţii exagerate, sunt lipsite de empatie şi sensibilitate. Fac asta pentru că au ele însele anumite probleme ce ar trebui rezolvate înainte de a veni la clasă.

Pentru şcoala gimnazială

• Problemele din familie: neînţelegerile, certurile, scandalurile, adicţiile, divorţul, petrecerile exagerate.
• O comunicare defectuoasă cu părinţii. Lipsa acestora pe perioade lungi sau lipsa implicării în viaţa de zi cu zi sau activităţile elevului.
• Începerea vieţii sexuale a elevului prea devreme.
• Îndrăgostitul de o persoană ce nu răspunde sentimentelor copilului.
• Apartenenţa la un grup de persoane rău famate sau la o gaşcă de cartier
• Profesori cu probleme personale ce le transpun în modul de predare, în modelul de comunicare sau de notare.

Iată, viaţa şi mediul familial sunt extrem de importante pentru buna dezvoltare a copilului. Deasemenea cerinţele părinţilor trebuie să fie în concordanţă cu vârsta, dar şi talentele native ale acestuia, nu cu frustrările sau nerealizările părinţilor.

Pentru că fiecare copil este unic în felul lui, dar uşor de traumatizat, datorită vârstei, lipsei posibilităţii de a se apăra, dar şi sentimentelor pe care el, independent de calitatea părinţilor, le poartă acestora.

Care ar fi soluţiile pentru a ajuta un copil să îşi depăşească anxietatea?

În primul rând, aşa cum am dezbătut mai sus, să se descopere care sunt cauzele adevărate ale anxietăţii.

Pentru că mulţi părinţi se mulţumesc să spună: ”am un copil anxios sau depresiv, unde să îl duc să îi rezolv problemele?”
Primul răspuns ar fi: adu-l prima dată în viaţa ta. Sau intră tu în lumea lui. Doar aşa, împreună cu părinţii putem rezolva problemele copilului.

Odată descoperită cauza, dacă ţine de familie, părinţii trebuie să înveţe să redevină părinţi. Să se comporte cald şi empatic, să înţeleagă lumea celui mic, să aibă activităţi împreună, să îl laude pentru paşii mici sau mari pe care reuşeşte să îi facă acesta.

Pentru că anxietatea se rezolva cu paşi mici. Nu trece de la o pastilă sau de la o formulă magică pronunţată de un psiholog. Chiar dacă vorbim de o familie care a trecut prin experienţe grele, divorţ sau adicţii, există rezolvare. Totul este să vă doriţi acest lucru şi să aveţi răbdare, cu voi şi cu propriul copil.

Dacă vorbim de o anxietate dezvoltată datorită unui profesor sau educator, trebuie evaluat acesta, dacă şi alţi copii au aceeaşi problemă. Şi dacă descoperim că el este sursa problemelor, schimbaţi şcoala sau profesorul. Nu are importanţă că a fost cel mai bun pentru copilul unui prieten sau are referinţe bune. Pentru copilul vostru nu este bun. Dar această concluzie trebuie sæ fie trasă după ce aţi evaluat cât de bine aţi educat copilul pentru a nu căuta problema în altă parte.