Cum ne ferim copilul de sindromul “prinţi şi prinţese”?

Apelative precum “prinţ” sau “prinţesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepţie falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescenţă sau maturitate vor dezvolta deviaţii comportamentale destul de serioase şi nu se vor putea adapta societăţii actuale, este de părere psihologul Iuliana Fűlaş.

Mai mult decât atât, spune specialistul, copiii care dezvoltă sindromul “prinţi şi prinţese” vor crede că lumea este un castel frumos, în care toţi sunt slugi umile puse în slujba lor şi vor opune rezistenţă când vor primi o sarcină din partea părinţilor sau, mai târziu ,la locul de munca, din partea şefului. Victimele acestui sindrom devin extrem de egoişte, nu vor împărţi jucăriile cu alţi copii, nu vor spune vreodată “te rog”, “mulţumesc” şi “iartă-mă” şi nu vor învăţa să iubească sincer, crede psihologul Fűlaş.

“Sindromul prinţesei – la fete şi a prinţului – la băieţi, constituie un set de deviaţii  comportamentale, care de multe ori trec neobservate de părinţi sau, mai rău, aceste atitudini sunt alimentate de aceştia, prin repetări obsesive a acestor apelative sau cu permisivitate dusă la extrem. Din dorinţa de a-i proteja şi de a-i ajuta pe cei mici, atât părinţii, cât şi societatea contribuie la apariţia unor manifestări care le pot afecta viaţa de adult”, declară psihologul Iuliana Fűlaş.

Recomandări

Cum alegi ghiozdanul copilului ca sa nu-i afecteze spatele?

Abuzul emoţional asupra copiilor, folosit ca un instrument “educaţional”

Psiholog: Sindromul se poate naşte şi din mesajele subliminale ale poveştilor aparent inocente din copilărie

De cele mai multe ori, consideră specialistul în psihologia copilului, aceste clişee sunt preluate din cărţile de poveşti, desenele animate cu prinţi şi prinţese, în care se subliniază idealuri ireale. De asemenea, jucăriile – cum ar fi păpuşile Barbie şi Ken – sunt construite după acelaşi principiu, dar şi mulţi factori de mediu, cum ar fi internetul, televizorul, smartphone-ul, etc contribuie la dezvoltarea sindromului.

“Acest sindrom este observabil începând cu vârsta de 2 ani, când fetele sau băieţii încep să se costumeze în eroii de poveste şi primesc mesaje subliminale din diverse medii că aspectul fizic e tot ce contează. În perioada adolescenţei, acest sindrom devine din ce în ce mai evident, deoarece mulţi tineri îşi centrează viaţa în jurul sinelui, devin narcisişti, iar fenomenul selfie a contribuit la augmentarea narcisismului lor. 

Acest sindrom este însoţit de ridicarea pretenţiilor sau cerinţelor absurde, materialism susţinut, emoţii extreme, auto-indulgenţă sau lipsa logicii, lipsa concentrării asupra problemelor sociale, lipsa empatiei, lipsa dorinţei de a prelua vreo responsabilitate, dorinţa de a reprezenta o autoritate şi un simţ puternic de superioritate”, declară psihologul Iuliana Fűlaş.

Efectele puternice ale conştientizării sindromului

În momentul în care copiii sau tinerii conştientizează că lumea în care trăiesc nu este deloc asemănătoare cu cea din poveşti, trăiesc adevărate drame interioare. “În perioada adolescenţei,  foştii copii trataţi ca „prinţi” şi „prinţese”, constată că societatea nu-i tratează ca pe nişte prinţi şi prinţese, ba le cere chiar foarte multe, le impune reguli, iar atunci apar primele probleme: comportamente delicvente, depresii, anxietăţi, dezechilibre psihice etc”, spune specialistul.

Părinţii contribuie în mod involuntar, printr-o afecţiune exagerată şi dorinţă de a-şi proteja copiii de pericolele de orice natură, iar atunci când tinerii ajung la momentul conştientizării sindromului, vor avea tendinţa de a da vina pe aceştia pentru că au fost minţiti cu privire la mecanismele de funcţionare a societăţii reale, continuă psihologul Fűlaş.

Cum să ne ferim copilul de sindromul “prinţi şi prinţese”?

Psihologul Iuliana Fűlaş spune că există metode prin care ne putem preveni copiii să dezvolte acest sindrom şi să trăiască dezamăgiri pe parcurs. “Apelativele “prinţ” sau “prinţesă” ar trebui să fie eliminate din vocabularul fiecărui părinte. Nu trebuie spuse nici măcar în glumă. Încă de mici trebuie să-i învăţăm că fericirea nu constă în a primi, ci în a oferi. Fericirea lor este datoria lor, nu a părinţilor sau a celor din jur, este o condiţie a împlinirii personale”, conchide specialistul Iuliana Fűlaş.