Cum pregăteşti copilul să meargă în tabără

Află ce trebuie să faci dacă ai decis că a venit momentul să îl trimiţi pe cel mic în tabără. Totul despre bagaje, reguli de urmat şi posibile probleme.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum pregăteşti copilul să meargă în tabără

Dacă te-ai hotărât să-l trimiţi pe cel mic într-o vacanţă cu colegii e bine să stabileşti înainte chiar şi cele mai mici amănunte. Să fie responsabil, sociabil şi autonom: acestea sunt cele trei lucruri pe care copilul tău le poate învăţa în tabără. Cu această ocazie el va reuşi să se desprindă încet-încet de lumea de acasă, să-şi dezvolte mai bine talentele şi abilităţile, să intre în contact cu natura, să petreacă ore în şir jucându-se cu cei de vârsta lui.

Pentru copii, taberele au fost întotdeauna modul ideal să-şi petreacă vacanţa: au la dispoziţie o mulţime de programe distractive, vizitează obiective turistice şi chiar se pot îndrăgosti iremedialbil de natură. Cu toate acestea, chiar şi cel mai independent copil are nevoie de puţină pregătire înainte să plece într-o astfel de călătorie, pentru a fi ferit de orice neplăceri în această aventură.

Activităţi constructive

Ideal ar fi ca programul din tabără să cuprindă activităţi care să aibă la bază educaţia prin experienţă. Este locul şi momentul ideal pentru ca tinerii (de diferite vârste) să-şi dezvolte valori morale precum solidaritatea, compasiunea şi încrederea, dar şi abilităţile absolut necesare în viaţă precum munca în echipă, rezolvarea conflictelor, capacitatea de comunicare, noţiuni despre ecologie etc.

Iată de ce sarcina ta să alegi un furnizor potrivit pentru tabăra copilului este foarte importantă. Interesează-te, pe lângă condiţiile de cazare şi alimentaţie, de programul pentru timpul liber. Trebuie să ştii ce activităţi – de la cele sportive la cele educative – se vor realiza, cine le va coordona şi care este frecvenţa cu care se vor desfăşura. O tabără în care profesorii sunt dezinteresaţi şi lasă copiii să-şi facă de cap este, din start, o tabără nereuşită.

Condiţii necesare:

  • Copilul trebuie să fi împlinit şapte ani, să meargă la şcoală şi să aibă un anumit grad de independenţă.
  • Să nu manifeste teamă de abandon. Părinţii pleacă, dar după un anumit interval de timp se vor întoarce.
  • Să-şi dorească să meargă în tabără.
  • Să înţeleagă că, orice problemă ar avea, trebuie să se adreseze mai întâi supraveghetorilor din cadrul taberei şi nu părinţilor. În acest fel, contactul cu voi nu va fi atât de frecvent.
  • Să fie informat despre activităţile la care va lua parte, şi care să fie cât mai apropiate de interesele şi capacităţile sale.
  • Să cunoască detaliile importante, ca de exemplu ce trebuie să facă dacă vrea să meargă la toaletă noaptea, dacă îi este rău sau frică sau dacă nu poate să doarmă.
  • Să realizeze că, deşi se va distra, va avea şi responsabilităţi; trebuie să colaboreze cu ceilalţi, să fie punctual şi-şi păstreze lucrurile în ordine.

Detaliu esenţial: bagajul

O prietenă apropiată, mi-a povestit odată despre prima tabără din viaţa ei. Avea 12 ani, iar părinţii au decis s-o trimită la mare, la Năvodari. Foarte multe amintiri s-au şters cu timpul, însă ceea ce-şi amintea cu exactitate era că din bagajul ei lipsea cu desăvârşire cearşaful pentru plajă. Pentru a-i da încredere, e bine să-l laşi pe el să decidă ce haine vrea să poarte în tabără (cele preferate, evident!) însă supraveghează îndeaproape conţinutul rucsacului, din care nu trebuie să lipsească: tricouri suficiente, încălţăminte de schimb, prosop, lenjerie de corp şi toare ustensilele unei bune igiene. Totuşi, nu exagera cu bagajul, care, dacă este prea greu, devine dificil de cărat.

Ce faci dacă nu vrea?

În cazul în care cel mic nu e atras de aventura unei tabere departe de casă şi, mai ales, de tine, e indicat să-l înveţi ce înseamnă să exploreze natura şi câte poveşti cu piraţi ştiu valurile mării, dar nu vor să le spună! Deschide-i pofta pentru căutări. Dacă nici aşa nu devine tentat să plece în tabără, arată-i în atlasele geografice sau în diverse fotografii turistice locurile pe care le va vizita şi povesteşte-i despre ele. Încurajează-l să ţină minte cât mai multe amănunte despre locurile pe care le va vedea şi să ţi le povestească atunci când se întoarce acasă.

La mare sau la munte

Ambele destinaţii au avantaje şi dezavantaje, însă important este să-i placă în primul rând lui destinaţia şi nu ţie. La mare, avantajul copilului este că se va bucura enorm de bălăceală, de scoici, de castele de nisip, de căldura şi lumina soarelui (care îi va aduce un plus de vitamina D în organism). Pe de altă parte, există riscul să facă insolaţie sau să sufere de alte afecţiuni legate de expunerea la soare. Copilul trebuie să cunoască riscurile (măcar cele elementare) pe care le implică nerespectarea regulilor de stat la soare. Nu trebuie să-i lipsească sub nici o formă loţiunile de plajă şi pălăria sau şapca.

La munte celor mai mulţi copii le place să se caţere, sunt atraşi de jocurile de cabană, de competiţiile sportive, de nelipsitul foc de tabără. Activităţile dintr-o excursie la munte sunt mult mai numeroase deoarece nu există inconvenientul temperaturilor foarte ridicate, iar peisajul montan este mult mai ofertant pentru consumarea energiei celor mici. Singurul dezavantaj ar putea fi că nu tuturor copiilor le place la munte; unii chiar consideră căţărările o adevărată corvoadă.

Reguli pentru tine

Oricât de greu ţi-ar părea să admiţi că prichidelul tău va fi departe de tine pentru o perioadă scurtă de timp, nu-ţi arăta emoţiile, panica sau teama de această etapă din viaţa voastră. Nu prezenta situaţia ca pe o schimbare foarte mare. Trebuie să pari relaxată, veselă şi să nu îl sufoci cu sfaturi. Propune-i soluţii care să-l ajute să socializeze mai uşor cu ceilalţi copii şi care să-l facă să se simtă bine. Nu uita că într-o colectivitate, copiii tind să fie răutăcioşi cu cei din jur, mai ales dacă observă lucruri deosebite la ceilalţi. Aşa că nu-i da foarte mulţi bani la el, nu-i pune în bagaj cele mai scumpe haine şi nu-l încuraja să socializeze doar cu prietenii apropiaţi ignorindu-i pe ceilalţi.

Foto: 123rf.com

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Nu-ţi lăsa copilul educat de televizor
Nu-ţi lăsa copilul educat de televizor
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”