Cum să fii un părinte bun și ce trebuie să facă profesorul?

Toți părinții își doresc să fie buni în această „profesie”, însă la fel de mulți se lovesc de un zid și își spun că nu sunt suficient de buni. Oare?

Cei mai mulți dintre noi vom fi părinții pe care i-am avut. Preluăm, de cele mai multe ori involuntar, tipare, replici, pedepse pe care le-am primit și noi în copilărie. Cam acesta este firescul nostru, să redăm tipologiile pe care le-am avut și noi în familie.

Nu avem cu toții acces sau nu suntem educați înspre a cere ajutorul unui consilier, a citi cărți despre parenting sau a merge la seminare.

Recomandări

De ce este copilul agresiv la școală? Iată câteva motive, detaliate de Eduard Andrei Vasile, profukool

Cum îți poți ajuta copilul să aibă rezultate mai bune la școală? Explică Eduard Andrei Vasile,…

Nu există părintele perfect

Cred că acesta este primul pas spre a fi un părinte bun. Să admiți că nu ești perfect, că nu ți se cere să fii perfect.

Și copiii au aceeași părere, că părinții sunt și trebuie să fie perfecți. Ei bine, fals.

Cei mai mulți dintre părinți fac cât pot, ce pot, cât știu și cum știu. Cu siguranță își pot îmbunătăți tactica, lucru despre care am vorbit și în acest articol.

„ – Ce te frământă?

– Că nu sunt un părinte bun.

– Ce înseamnă bun?

– Habar nu am…”

Părinții problematizează și își doresc să fie buni pentru că li se inoculează asta, fără a exista o definiție pentru „părinți buni”. Alți părinți consideră că a fi buni pentru copii înseamnă a le cumpăra ultimul model de telefon și haine de brand.

Fiecare își definește „bunătatea”, doar că a oferi obiecte este undeva sub a crește copii demni, cu bun-simț. Cred că aici s-ar putea lucra mai mult.

Spre fericirea mea, am constatat că majoritatea copiilor cu care lucrez au primit o educație aleasă și au fost „udați” cu iubire.

Profesorul trebuie să îi învețe lecțiile teoretice și să fie un model de moralitate

Probabil nu aș fi ajuns nici eu un profesor apreciat dacă nu aș fi avut aceste modele. Poate am mai uitat o ecuație, vreo formulă de la economie, dar nu am uitat să fiu demn și încrezător în propriile puteri.

Ce nu pot face profesorii sau învățătorii este să suplinească educația pe care ar trebui s-o primească acasă copiii. Nu degeaba tot auzim de cei „șapte ani de-acasă”, vârstă după care copiii intră în colectivitate.

Nu poți pune o astfel de presiune ori să ai așteptarea ca acasă să fie un haos, iar când se întoarce de la școală să spună copilul „Sărut-mâna, mamă, bine te-am găsit. Cum te pot ajuta?”.

Acestea sunt SF-uri pentru noi, cadrele didactice, dar nu și pentru părinți. Așteptările unora sunt un pic nerealiste.

Este o muncă de echipă

De aceea există ședințe cu părinții, consultații individuale. Nu pot face părinții ce fac profesorii și invers.

Aici ne completăm, ne adunăm forțele și ne străduim să oferim o educație frumoasă și echilibrată celor mici.

Nu te judeca aspru!

Avem acces la aproape orice resursă pentru a ne informa și a adopta noi strategii în educarea copiilor. Știu că responsabilitatea este una uriașă, dar și satisfacția este pe măsură.