Desenele animate ce conţin agresivitate – o problemă?

Din nefericire, de multe ori, pentru a căştiga timp pentru ei sau pentru anumite activităţi sociale sau profesionale, părinţii îşi lasă copilul să privească la televizor, considerând că îl lasă în siguranţă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Desenele animate ce conţin agresivitate - o problemă?

Din nefericire, de multe ori, pentru a căştiga timp pentru ei sau pentru anumite activităţi sociale sau profesionale, părinţii îşi lasă copilul să privească la televizor, considerând că îl lasă în siguranţă.

Emisiunile preferate de copii sunt, în principal, cele de desene animate. “Acestea, din nefericire, s-au depărtat de mult de scopul educativ pe care îl aveau atunci când au apărut”, ne-a spus Constantin Cornea, psihoterapeut, despre desenele animate.

Iată ce crede un psihoterapeut despre desenele animate.

Mai întâi, iată caracteristicele desenelor animate clasice:

•    Temele erau simple, uşor de întţeles de copii şi se refereau în principal la faptul că binele învinge răul;
•    Prezentau mici povestioare pline de tâlc cu imagini de basm;
•    Muzica era liniştitoare li de multe ori auzeau chiar mici arii din opere celebre;
•    Întâmplările erau haioase, destindeau sau distrau copilul;
•    Fiecare desen animat ţinea puţin, având la bază o povestioară simplă.

Desenele animate din ziua de azi au următoarele caracteristici negative:

•    Personajele de cele mai multe ori nu seamăna cu nimic din viaţa reală: animale, oameni;
•    Acţiunea este agresivă, cuprinde lupte încrâncenate, ură şi multă violenţă;
•    Muzica este tensionantă, cu multe bubuieli, voci extreme de agresive. De asemenea, tonul folosit de personaje este unul ridicat, ameninţător;
•    De cele mai multe ori acestea nu au o idee de bază, pe care să o explice copiilor prin parabole sau metafore de imagine sau de context. Singura idee urmărită constă în a atrage copilul prin imagini dramatice.

Câteva efecte negative care pot apărea datorită faptului că desenele animate conţin violenţă:

•    Probleme legate de somn: copilul sare din somn, visează urât, ţipă în timpul somnului, îi este frică să doarmă singur, face pipi în pat, nu poate dormi decât cu o lumină aprinsă. Mai târziu pot apărea următoarele probleme: va dori să doarmă cu părinţii până la o vârstă înaintată, insomnia, se trezeşte obosit, coşmaruri nocturne;
•    Probleme legate de alimentaţie: tinde să mănânce aproape orice în timp ce se uită la televizor fără legătură cu senzaţia de foame, mai degrabă legate de ceea ce vede şi de dorinţa de a face ceva din cauza tensiunii pe care o resimte. Mai târziu pot apărea probleme de genul: obezitate, anorexie, bulimie, mâncat obsesiv compulsiv;
•    Probleme legate de interacţiuni sociale,  şcolare: tendinţa de a lovi, tendinţa de a jigni, tendinţa de a chiuli sau de a nu dori să înveţe. Mai târziu poate dezvolta următoarele probleme: rezultate şcolare slabe,  chiul, asocieri cu grupuri infracţionale, furturi din casă, de la colegi sau de la prieteni, relaţii cu persoanele de sex opus bazate pe grandomanie, dezvoltarea de adicţii cum ar fi: fumatul, consumul excesiv de alcool, drogurile.

Concluzia psihologului:

În primul rând copilul se dezvoltă întotdeauna conform cu mediul. Dacă o parte însemnată din timpul lui îl petrece la televizor urmărind desene animate care conţin violenţă, atunci va învăţa să se comporte în consecinţă, violent. Cu alte cuvinte, spune-mi la ce te uiţi ca să îţi spun cine eşti.

Astfel încât putem vorbi despre copii care urmăresc desenele animate care conţin agresivitate că au toate şansele să îşi strice: sănătatea, viaţa socială şi de cuplu, pentru că violenţa nu poate aduce decât violenţă, iar o dată ce eşti obişnuit de mic să loveşti şi să agresezi, lumea va învăţa să se comporte cu tine în două feluri: îţi răspund tot cu violenţă sau te marginalizează.

Aşa că aveţi grijă de modul în care vă creşteţi copiii pentru că ceea ce investiţi în ei veţi regăsi mai târziu în forme mult evoluate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult