Mulți români, ca și alte popoare, adoptă ce știu despre creșterea copiilor din bunici și străbunici. Chiar dacă acest stil de educație include umilința copilului, agresiunea psihică, frica, corecțiile fizice (bătaia). Oricât am respecta părinții și bunicii noștri trebuie să acceptăm studiile psihologilor și psihiatrilor care vorbesc despre traumele copiilor crescuți așa. Există alternative nonagresive pentru toate etapele de creștere și de educare a copilui. În unele țări, părinții și-ar pierde custodia copilului dacă l-ar bate. Da! În România încă ”bătaia e ruptă din Rai”. Despre toate acestea, am stat de vorbă cu Diana Lefter, specialist în educație.
CSÎD: Există atâtea moduri de a crește copiii. Cum este ideal sa educi copilul astăzi din punctul dvs. de vedere?
Diana Lefter: Copilul se educă adaptat vremurilor în care trăiește, educația nu se face numai în familie și asta de cele mai multe ori nu este luat în seamă.
Încă din cele mai vechi timpuri și până azi copilul a învățat prin observație și experimentare.
Aș vrea să le transmit părinților că nu pot cere copiilor lor ceva ce ei înșiși nu au fost niciodată, nu își pot educa copilul cu alte valori decât cele pe care ei înșiși le dețin.
Copilul se educă (el pe sine) din ce vede în jurul său, iar pe parcursul vieții va funcționa ghidat de tiparele comportamentale pe care le-a văzut, le-a cunoscut, le-a asimilat de la adulții din jurul lui.
Vai de părintele care nu-și dorește adaptarea la vremurile actuale, pentru că acela va crește un copil cu mari probleme socio-emotionale.
Ca să concluzionez, părintele se educă întâi pe sine, conform cu realitatea în care trăiește, abia apoi transmite copilului său, clipă de clipă, învățături pentru viață.
CSÎD: Ce credințe limitative despre educația și creșterea copiilor avem noi românii?
Diana Lefer: Românii au multe credințe limitative când vine vorba despre educație în general și despre cum trebuie să îți crești copilul, în mod particular.
Nu mică mi-a fost mirarea să văd că atunci când am spus că ,,bătaia NU e ruptă din Rai,, am primit zeci de mesaje prin care mi se argumenta de ce e sănătos să mai folosești din când în când aceste pedepse corporale ca metodă de educație.
Românii cred foarte mult in puterea fricii, cumva credem că doar instaurând frica putem avea control. Și mai cred și în puterea pedepselor. Și în pasarea responsabilității, considerând că educația se face numai în școală.
Românilor le e frică să lase garda jos mai ales în fața copiilor lor, se tem că nu vor mai reprezenta o autoritate și că vor pierde astfel controlul, uitând desigur că o relație nu se construiește prin control și frică, ci prin exemplu personal și limite sănătoase.
Părintele român uită că este exemplu pentru copilul său, și se așază în poziția unui ,,dictator,, care ordonă viața copilului fără să țină seamă că acest copil nu va asimila nimic din ce îi transmiți verbal dacă nu este susținut de acțiunea ta ca emitent.