Dr. Mihaela Bilic: Copii mult prea ”bine crescuţi”

Toată lumea ştie că educaţia se face în primii 7 ani de viaţă. Tot aşa şi profilul nutriţional, diversificarea alimentaţiei, formarea gusturilor. Un copil aşa cum îl creşti aşa îl ai.

Numai că din punctul de vedere al siluetei ar fi bine ca părinţii să nu se străduiască să aibă un copil ”bine crescut”.

Conceptul conform căruia copiii graşi şi frumoşi sunt şi sănătoşi este demult depăşit. 

Recomandări

Viaţa copiilor care suferă de alergii – învaţă să ai grijă de ei!

Viaţa cu autism, interviu cu psihologul Nicoleta Burlacu

Aş spune că în prezent idealul este exact pe dos: un copil slăbănog este mai activ, mai isteţ, mai uşor de integrat, asta spre disperarea bunicilor care nu pot accepta ideea că bine hrănit nu însemnă MULT. Chiar dacă ne naştem cu o anumită predispoziţie genetică pentru îngrăşare, nimeni nu se naşte obez. Un copil se îngraşă dacă este îndopat cu mâncare, nu pentru că a moştenit gena obezităţii.

La naştere, fiecare individ are un anumit număr de celule adipoase (celule în care se depozitează grăsimea), însă acest număr poate creşte până la pubertate în funcţiile de condiţiile de mediu. O alimentaţie în exces în primii ani de viaţă duce la multiplicare adipocitelor care, atenţie, nu mai scad ca număr niciodată, chiar dacă individul slăbeşte. O dată ce ai fost gras în copilărie, va trebui să te lupţi tot restul vieţii cu ”bagajul” enorm de celule adipoase pe care cel mulţi le poţi goli temporar de grăsime când slăbeşti.

Care este soluţia pentru a avea cu adevărat copii bine crescuţi? În primul rând, să nu-i îndopăm cu mâncare, să nu-i forţăm să termine tot din farfurie, să avem încredere în instinctul lor de foame şi de saţietate. Până la vârsta de 5 ani, copiii ştiu când s-au săturat, nu e nevoie să înveţe asta. Rolul părinţilor este să le pună la dispoziţie alimente sănătoase şi diversificate din care copiii decid ce şi cât să mănânce.

Educaţia gustului se face în copilărie şi copiii sunt oglinda părinţilor inclusiv la capitolul alimentaţie. Ei vor imita ceea ce văd în familie aşa că responsabilitatea părinţilor constă în respectarea unui stil de viaţă echilibrat, cu mese regulate, gătite sănătos şi care să cuprindă o paletă cât mai largă de alimente. Dacă voi mâncaţi dovlecei şi copiii voştri o vor face. Însă şi reciproca e valabilă: dacă în casa voastră se mănâncă dezordonat, dacă frigiderul e plin de mezeluri, iar cămara de snacksuri şi dulciuri, să nu vă miraţi că aveţi un copil obez.

Kilogramele în plus la un copil arată un dezechilibru între cantitatea de mâncare consumată şi mişcare sau mai bine zis lipsa acesteia. Nu putem da vina pe excesul de zahăr sau de grăsime din dietă. Copiii se îngraşă pentru că mănâncă prea mult şi pentru că stau prea mult în faţa televizorului/ computerului. Nevoile energetice ale copiilor au scăzut foarte mult în ultimii ani: ei se mişcă mai puţin, ies mai rar afară, fac mai puţin sport.

Obezitatea infantilă este astăzi direct proporţională cu numărul de ore petrecut de copii în faţa unui ecran şi depinde mai puţin de ce anume au în farfurie. Sedentarismul şi cantitatea mare de alimente fac din copiii noştri nişte obezi! Ce e de făcut atunci când un copil are kilograme în plus? În niciun caz, el nu trebuie pus la cură de slăbire. Kilogramele în plus sunt doar simptomul, nu cauza dezechilibrului.

Copiii cresc, iar greutatea se normalizează dacă sunt rezolvate aspectele ce ţin de stilul de viaţă al întregii familii: alimentaţie diversificată, ritm al meselor respectat, mişcare în aer liber practicată regulat. În familiile cu copii, ar fi ideal să se gătească, toată lumea să stea la masă şi să mănânce aceleaşi produse, servite în porţii corecte. În plus, gustul se formează şi se dezvoltă în copilărie, deci e important să obişnuim copiii cu alimente proaspete, cât mai puţin prelucrate industrial.

Copiilor nu trebuie să le interzicem un anumit produs, important este ca ei să ştie care e rolul alimentelor, de ce unele trebuie mâncate rar şi în cantitate mică. Relaţia copiilor cu mâncarea trebuie să fie una pozitivă, bazată pe echilibru, pe încredere şi nu în ultimul rând pe plăcere. Atunci când unui copil începe să-i placă mâncarea sănătoasă putem spune că ne-am îndeplinit menirea de părinte.

Atunci când copilul nostru mănâncă din toate câte puţin, când ştie dacă îi e foame şi dacă s-a săturat, putem fi mândri că avem un copil ”bine crescut”, care va avea pe parcursul vieţii lui de adult o greutate normală şi o relaţie echilibrată cu mâncarea.