Ela Crăciun, blogger parenting: Cadoul cel mai frumos e sănătatea

Bloggerul de parenting va face sărbătorile la Sinaia și în Egipt alături de familia sa.
  • Publicat:
Ela Crăciun, blogger parenting: Cadoul cel mai frumos e sănătatea
Ela Crăciun și familia, foto Elena Corbu

Autoarea unuia dintre cele mai citite bloguri de parenting din România, Ela Crăciun este o fană declarată a sărbătorilor de iarnă, iar anul acesta şi-a propus să se bucure cel mai frumos Crăciun de până acum, doar în compania celor dragi, într-un cadru de poveste, plină de recunoştinţă şi încărcată cu foarte mult optimism şi bună dispoziţie.

Proaspăta câştigătoare a Premiului pentru Educaţie în Parenting, din cadrul galei ,,I Success”, Ela Crăciun va petrece sărbatorile de iarnă ca în fiecare an la Sinaia, alături de familie şi de …Moş Crăciun. Ȋncă de la naşterea fiului său cel mare, Alex, în urmă cu şaisprezece ani, Ela Crăciun a avut simbolul acestei sarbători aproape şi s-a asigurat că cei trei copii ai săi vor avea toate sanşele să se bucure de magia clipelor petrecute împreună.

Recunoscătoare pentru starea de sănătatea deplină

,,Sunt foarte recunoscătoare că voi avea familia alături de mine şi că mai presus decât orice suntem cu toţii sănătoşi. Este ceea ce ne-au arătat aceşti ultimi doi ani ca fiind cele mai importante lucruri în viaţă. De sărbători noi mergem ca în fiecare an la Sinaia, la părinţii mei. Acolo ne adunăm cu toţii, vine şi sora mea şi îl aşteptăm împreună pe Moş Crăciun, care de 16 ani încoace ne vizitează întotdeauna în persoană. O să i se îndeplinească şi Alesiei dorinţa de a avea zăpadă, pentru că la Sinaia deja a nins. Nu vom sta foarte mult pentru că pe 27 decembrie plecăm în Egipt, unde urmează o vacanţă de o săptămână pentru noi şi copii, alături de sora mea şi de alţi prieteni”, a declarat Ela Crăciun despre planurile sale de sărbători.

Ela Crăciun, foto Elena Corbu
Ela Crăciun, foto Elena Corbu

În 2022, bloggerul de parenting va lansa 2 cărți adresate părinților

Ȋn ceea ce priveşte obiectivele sale pentru noul an, Ela Crăciun are planuri cel puţin ambiţioase, pentru că este hotărâtă să lanseze o nouă carte şi să transforme într-un real succes programul său de parenting ,,De la SOS Mama, la ZEN Mama”, un prim e-book de 101 pagini. Noua carte semnată de Ela Crăciun se numeşte ,,Mese fără griji” – 101 rețete ușoare pentru diversificare și copii mofturoşi – avizate de nutriționiști şi urmează a fi lansată în prima partea a anului 2022.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Jocuri de Crăciun pentru copii
Jocuri de Crăciun pentru copii