Nu daţi vina pe coşmaruri dacă aveţi un copil care se confruntă cu pierderi de urină în somn. Există extrem de multe cauze ale incontinenţei urinare la cei mici, care se manifestă în special în timpul nopţii.
Unele malformaţii ale aparatului urinar se pot diagnostica încă de la naştere. Acestea sunt responsabile de incontinenţa urinară. Medicul neonatolog stimulează orificiul anal al bebeluşului ca să indentifice dacă planşeul pelvin funcţionează normal.
Cele mai frecvente cauze al incontinenţei sunt modificările obstructive din porţiunea joasă a aparatului urinar. Este vorba de vezica urinară şi uretră. Copilul face pipi cu jet foarte subţire sau foarte întrerupt sau face pipi foarte rar sau cu efort foarte mare.
Dacă la un sugar observaţi aceste modificări, e obligatoriu să vă prezentaţi rapid la medic. Chiar dacă micuţul nu are probleme neurologice şi nici obstrucţii la nivelul aparatului urinar, incontinenţa urinară se poate instala după vârsta de 3 ani. Este momentul când ar trebui să aiba control perfect al micţiunii în timpul zilei, iar până la 4 ani şi jumătate, ar trebui să nu mai piardă urină nici pe timpul nopţii.
Dacă apare acest fenomen, devin obligatorii hemoleucograma, sumarul de urină şi urocultura. Aceasta pentru a exclude prezenţa unei infecţii urinare care determină pierderi involuntare de urină.
Daca nu există infecţii, cel mai frecvent medicii diagnostichează vezica hiperactivă. Este vorba despre o vezică de dimensiuni foarte mici şi care se contractă înainte de a se umple, astfel încât copilul va pierde urină involuntar.
Dacă vezica astfel construită nu este asociată cu afecţiuni neorologice sau nu e postraumatică, poate fi corectată prin bio feedback. Există un progam computerizat care va educa copilul să urineze corect şi care se găseşte la spitalul “Marie Curie” din Bucureşti.
Practic, copilul va avea un senzor pe abdomenul inferior şi se va uita la un joc pe calculator. Spre exemplu, când va vrea să împuşte un monstru sau să prindă o zână, va trebui să contracte muşchii care controlează şi vezica. Programul este accesibil şi poate fi făcut după vârsta de 4 ani. Într-o lună, rezultatele sunt spectaculoase.
Conform statisticilor, 60% dintre copii sănătoşi prezintă o falsă incontinenţă urinară. De obicei, micuţul se uită la televizor sau are alte activităţi şi uită să meargă la toaletă. De aceea, la 3-4 ore, chiar dacă micuţul nu dă semne că vrea să urineze, trebuie să îl duceţi la toaletă.
Citeşte şi: Ai grijă pe ce doarme micuţul tău!