Nu există Moş Crăciun! Nu e adevărat că vine barza, altfel se fac copiii! Sunt două minciuni mari, dar utile, care la un moment dat trebuie lămurite inteligent, însă alături de un copil capabil, datorită vârstei, să înţeleagă. Nu forţaţi aceste ‘’dezvăluiri’’, dar nici nu persistaţi în minciună când copilul are mai mult de 10 ani.
Zâna Măseluţă ia dinţii. Iepuraşul aduce cadourile de Paşte, Moş Crăciun pe cele de Sărbători, iar barza vine cu un bebeluş şi, mai nou, cu un cadou pentru fraţii mai mari. Între 7 şi 11 ani copiii devin mici exploratori, vor să ştie tot şi să încerce să dezlege orice enigmă. Este intervalul când încep să se petreacă şi schimbări endocrine care prevestesc adolescenţa.
Chiar dacă încă nu există semne exterioare, de la 7 ani glandele suprarenale îşi încept activitatea. Înseamnă de fapt începutul adolescenţei, iar ca semn exterior, discret însă, activitatea acestor glande se traduce prin schimbarea mirosului corpului. Să revenim însă la poveşti.
În acest interval de timp, chiar dacă nu o să le spuneţi voi, vor afla singuri că nu există zâne, Moş Crăciun şi alte personaje. Imediat după ce află, puteţi să le povestiţi că, într-o vreme, exista un Moş Crăciun care aducea cadouri oamenilor săraci. Şi pentru că era bun, blând, pentru că iubea copii, oamenii din prezent îl respectă şi continuă să facă cadouri de Crăciun. Astfel, îi asiguraţi pe micuţi că vor primi în continuare jucării. Această poveste în care faceţi legătura dintre bunătatea unui personaj şi cadourile pe care le aduce acesta e posibilă indiferent de personaj.
“Şi de ce m-ai minţit?”, o să vă întrebe copilul. Pentru că atunci când erai mic, îţi doreai o mulţime de cadouri şi aveai o mulţime de speranţe şi vedeai peste tot, în filme, în reclame că vine Moş Crăciun. Şi atunci mama şi tata ţi-au luat cadourile pe care ţi le-ai dorit ca să-ţi facă o bucurie. Şi că nu e nici o problemă dacă există o perioadă din an plină de magie. Sau un motiv de a oferi cadouri apropo de Zâna măseluţă, de iepuraş, de Moş Nicolae. Spre exemplu, puteţi să-i spuneţi că de 1 iunie copiii primesc cadouri şi se bucură de acestea fără să le aducă vreun moş, vreo zână sau vreun iepuraş.
Şi nu vine nici barza!
E adevărat, nu vine nici barza. Tot între 7 şi 11 ani, copiii trebuie informaţi corect despre sarcină şi nu cu poveşti aberante. Despre faptul că un bebeluş e mai întâi o celulă minusculă, apoi creşte câte puţin şi devine suficient de mare ca să se nască. Aceste discuţii pot fi purtate de la vârste fragede, în devafoarea berzei, dacă le prezentaţi astfel.
Practic, explicaţi evoluţia, poate faceţi şi desene – cum dintr-un punct minuscul apare un copilaş. Iar pe piaţă există variante diverse de cărţi medicale adaptate pentru copii care vă ajută, inclusiv vizual, să le explicaţi corect apariţia lor pe Pământ.