Experiențele repetate ne modelează creierul și comportamentul

Specialiștii spun la unison că experiențele repetate ne modelează creierul și felul de a fi. O mare parte din ceea ce învățăm ca și copii – și implit ca adulți – este strict legat de experiență. Experiența directă, mai ales atunci când se repetă de-a lungul timpului, modelează literalmente creierul și sistemul nervos, cu consecințe pentru modul în care ne angajăm în relații cu lumea din jurul nostru, facem față emoțiilor și ne comportăm din punct de vedere social.

„O generație cu părinți profund iubitori ar schimba mentalitatea generației următoare și, odată cu acest lucru, întreaga lume”, spunea psihiatrul Charles Raison.

Pe lângă modalitatea în care părinții sau îngrijitorii noștri s-au comportat cu noi în primii ani de viață ( acea teorie a atașamentului care ne modelează relațiile, comportamentul și felul în care ne vedem pe noi înșine, pe alții, dar și lumea înconjurătoare), și toate celelelalte experiențe repetate ne modelează creierul și comportamentul.

Recomandări

(P) Locul ideal pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor: Stejarii Club Rezidențial și Stejarii Collection

Situația alarmantă a cazurilor de pneumonie la copii, în România. Măsurile de precauție recomandate de medici

Faptul că ne comportăm într-un anumit fel poate spune extrem de multe lucruri atât despre societatea în care trăim și în care am trăit, cât și despre mediul nostru familial. Comportamentele se transmit din generație în generație, iar acest lucru nu mai este o noutate pentru nimeni, însă oamenii de știință au descoperit câteva modalități prin care putem transmite mai departe mai multe lucruri pozitive. Așadar, experiențele repetate ne modelează creierul și comportamentul!

Pe principiul că nu poți descoperi/vedea în altul decât ceea ce există deja în tine, iată că piatra de temelie a oricărui comportament trebuie experimentat mai întâi pe propria piele.

Nu poți fi empatic, fără să fii mai întâi blând cu tine!

Nu învățăm să mergem spunându-ne să mergem, pur și simplu; învățăm să mergem experimentând mersul pe jos.

Nu învățăm să iubim fiind instruiți să iubim; învățăm să iubim experimentând iubirea. Și, mai întâi de toate, iubirea de sine. Specialiștii spun că îi iubim pe ceilalți doar atât cât putem să ne iubim pe noi înșine!

Nu învățăm să ne liniștim spunându-ne „liniștește-te!”; învățăm să ne liniștim găsind modalități de calmare pe care le experimentăm și le alegem pe cele care ni se potrivesc.

Nu învățăm să-i respectăm pe ceilalți când ni se spune să-i respectăm; învățăm să-i respectăm pe ceilalți experimentând respectul pe noi înșine și ulterior aplicându-l pe cei din jurul nostru.

Nu învățăm bunătatea impunându-ne să fim amabili; învățăm să fim buni în momentele noastre cele mai întunecate, în primul rând față de noi înșine și apoi, implicit, față de ceilalți.

Disciplina empatică

Conform acestei logici, nu este corect să batem, certăm sau terorizăm copiii pentru a deveni oameni amabili și empatici. Deși bătăile și disciplina fizică sunt modalități obișnuite prin care părinții aplică „o corecție”, cum spun mulți dintre ei, zeci de ani de dovezi științifice în mai multe contexte și culturi demonstrează că acest lucru este complet eronat. Copiii care suferă pedepse corporale prezintă un risc crescut de anxietate și depresie, probleme de comportament și lupte cu adicții puternice, precum consumul de substanțe, atunci când vor deveni adulți. Dacă vrem să creștem copii amabili și respectuoși, trebuie să le arătăm bunătate și respect și să modelăm aceste trăsături în primul rând la noi înșine, pentru a seta un exemplu.

Dai mai departe ce ai primit de la părinți

Nu este vorba de un simplu „schimb pe schimb” sau de reciprocitate (faci ceva frumos pentru mine și eu fac ceva frumos pentru tine) – cercetările arată că atunci când purtăm în suflet amintirea unei persoane care a avut grijă de noi și ne-a fost/ ne este dragă, acest lucru ne face mai amabili cu oamenii pe care nu i-am întâlnit niciodată și chiar ne diminunează prejudecățile și comportamentul agresiv față de membrii din afara grupului.

Studiile arată că acei copii cu vârsta de până la 4 ani care au primit ajutor în timp ce se jucau un anumit joc au fost ulterior mai predispuși să împartă cu un alt copil, posibil motivați de sentimentele de recunoștință pentru persoana care i-a ajutat. Nu facem doar să răsplătim doar bunătatea, ci o dăm și mai departe.

Concluzia este că nu putem să ne educăm copiii să fie într-un anumit fel: respectuoși, iubitori, blânzi sau empatici dacă ei nu ne văd în acest fel! Așa că, iată că noi suntem, de fapt, ecemplul următoarei generații!