Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au ajuns la concluzia că depresia postnatală este mai acută în cazul femeilor care decid să nască abia după ce şi-au desăvârşit cariera.
Mamele mai în vârstă au tendinţa de a se pregăti mai mult decât este necesar pentru primul născut, ceea ce implică întâmpinarea unor dificultăţi mari atunci când lucrurile nu decurg, inevitabil, aşa cum îşi propuseseră.
Şi în România numărul femeilor care se focusează mai întâi pe obţinerea stabilităţii financiare şi, abia apoi, pe împlinirea pe plan personal creşte pe zi ce trece tot mai mult.
Tocmai pentru că aceste femei capătă abilitatea de a controla majoritatea aspectelor din viaţa lor (şi-au completat studiile, şi-au ordonat cariera şi priorităţiile de cele mai multe ori cu exces de zel) riscă să nu se descurce bine cu un copil, mai ales nou-născut. Un copil îţi impune, în primul rând, să fii extrem de flexibilă emoţional şi social.
Concentrându-se pe detalii profesionale şi financiare, femeile nu mai gustă bucuria venirii pe lume a copilului tău. Vor fi şi mult mai rezervate atunci când vine vorba despre ajutor din partea celorlalţi pentru că este în mod natural vor crede ca este o dovadă a incapacităţii lor.
Rezolvarea constă în conştinetizarea acestui aspect mai puţin plăcut, monitorizare mentală pe perioada sarcinii şi imediat după şi toleranţă faţă de cei din jur. Nu înseamnă ca eşti mai puţin puternică!
Sursa: DailyMail