Greșeala majoră pe care părinții o fac când vine vorba despre succesul copiilor

”Toți, dar absolut toți părinții își doresc copii de succes. Și, totuși, majoritatea părinților fac eforturi IREALE pentru a își proteja copiii de SUCCES, pardon, de EȘEC. Noi știm că opusele sunt doar fețele aceleiași monede.Eșecul este tot atât de parte din viața noastră precum mâncatul sau respiratul”. Despre importanța greșelilor, eșecurilor în viața copiilor și înțelegerea rolurilor acestora de către adulți vorbește Andrada Tache, psiholog și psihoterapeut specializat în lucrul cu familiile și copiii.

Drumul către orice SUCCES este pavat cu o infinitate de momente în care NU ai avut succes, adica ai trăit un EȘEC.Pare de bun simț în acest context să pricepem că, pentru a avea SUCCES, trebuie să înveți CUM să treci prin eșec, cum să TOLEREZI un eșec, o FRUSTRARE.

Cum nici adulții nu au parte doar de fericire, nici copiii nu pot fi doar fericiți

De când apar pe lume, ne preocupă ca puii noștri să trăiască, dacă se poate, cât mai puține momente de frustrrare.

Recomandări

Andrada Tache: Cum este când ne confruntăm cele mai mari frici? Perspectiva unui psihoterapeut

Andrada Tache, mamă și psiholog în Germania: De ce la nemți copiii de grădiniță nu răcesc…

„Taci cu mama!”, „Îți dau orice, doar să taci!”, „Nu mai plânge așa mult, că mă doare inima când te văd că plângi!”, „Lasă că îți cumpără mama altul!” etc. Nu le putem tolera supărarea, frustrarea, plânsul pentru că nici nouă nu ni s-au tolerat aceste trăiri. Pur și simplu, părinții noștri nu au integrat normalitatea frustrărilor, a eșecurilor, în viața noastră.

Nu evitați oamenii care trec prin perioade dificile și obișnuiți-vă și copiii cu emoțiile care dor

Trăim vremuri în care ne preocupă oamenii de succes și fugim cât putem de exemple de oameni care trec prin perioade dificile, de pierderi, de eșecuri, de suferințe, fugim de oamenii care și-ar expune, eventual, nemulțumirile, suferințele, eșecurile, frustrările. Le avem pe ale noastre pe care nu vrem să le vedem, darămite să le mai vedem/ascultăm și pe ale altora, corect?

Nimic mai contraproductiv.

Dacă nu poți accepta la ceilalți frustrările lor, cum ai putea să îti dai voie să ți le vezi pe ale tale?ț

Dacă nu suportăm să stăm cu emoțiile negative ale copiilor noștri, nu modelăm acest comportament în viețile lor.