Impactul primei zile de școală asupra copiilor. Sfaturile psihologului pentru părinți

Este copilul tău pregătit emoțional pentru școală? Te întrebi probabil uneori „ce este în mintea lui?”, „cum se va adapta școlii?” sau „cum să-l ajuți ca să-i placă la școală?”.

Psihologul Alexandra Siru de la Clinica ProVita ne sfătuiește cum să abordăm începutul școlii pentru a-i fi de ajutor copilului.

Orice adult își aduce aminte cu emoție de prima zi de școală unde, dintr-odată, a fost introdus într-un mediu nou și necunoscut, cu o mulțime de oameni noi și când, pentru prima dată poate, s-a uitat cu frică după părinții care, fără să înțeleagă prea bine de ce, nu au putut să rămână.

Recomandări

De câte ore de somn zilnic are nevoie un copil sau adolescent?

Ce riscă un copil forţat de părinţi să înveţe excesiv

Copilul s-a uitat cu frică după ei în timp ce aceștia se îndreptau șovăind spre poarta școlii. Cum există un instinct natural de a ne găsi aliați/parteneri atunci când suntem singuri, orice copil, în prima zi de școală, după plecarea părinților, a încercat să se împrietenească cu cineva ca să nu se mai simtă singur și să poată experimenta un sentiment de apartenență în lipsa părinților.

Cum ar trebui pregătit copilul pentru școală, din punct de vedere emoțional

Prima zi de școală este momentul în care începe procesul care se va încheia odată cu adolescența: „desprinderea de părinți” și orientarea spre mediul social unde copilul va încerca permanent până la vârsta maturității să se integreze.

Și de succesul integrării în mediul școlar va depinde apoi succesul integrării în mediul social, profesional și apoi în viața de familie proprie.

Pare simplu și cu toate acestea există din ce în ce mai multe cazuri de inadaptare școlară și apoi abandon școlar, culmea a copiilor inteligenți și înzestrați cu calități deosebite, uneori peste medie. Cine și unde greșește? Cum ar trebui pregătit copilul pentru impactul mediului școlar asupra emoționalității lui?

Vârsta potrivită începerii școlii este cea de 7 ani, deoarece atunci creierul începe să funcționeze cu unde alpha, deci copilul este pregătit să gândească cu propriul creier și tot de la această vârstă începe să aibă amintiri conștiente.

Până la 7 ani, copilul crește într-un mediu relativ restrâns cu relații sociale puține și scurte; se simte în siguranță alături de membrii familiei lui și, deși uneori ia contact cu persoane din afară, îi are mai mereu alături pe părinți, bunici sau bonă, persoane apropiate alături de care se simte în siguranță.

Școala, o provocare pentru copilul obișnuit cu exclusivitatea atenției părintești

Școala unde copilul va trebui să ia contact cu cel puțin 20 de copii de vârsta lui și cel puțin un învățător este o provocare pentru emoționalitatea copilului obișnuit cu exclusivitatea atenției părintești, dar și pentru abilitățile sale sociale incomplet dezvoltate.

La școală nu va mai fi în centrul atenției și va avea multe nevoi care vor trebui amânate sau chiar reprimate, lucru de altfel important în maturizarea copilului. Însă copilul trebuie pregătit de acasă pentru acest lucru, altfel va exista un șoc emoțional la copilul care nu va înțelege de ce se întâmplă așa.

Prin urmare, problema care se pune nu este atât a impactului asupra copilului ci, mai înainte de asta, cum anume este pregătit copilul pentru acest eveniment: prima zi de școală.

Din fericire un prim pas este făcut de grădiniță, etapă în care i se prezintă copilului că urmează școala, liceul, facultatea. Deci din punct de vedere informațional este pregătit pentru clasa a I-a chiar din grădiniță.

Încrederea în sine a copilului îi dă curajul să „dea piept cu necunoscutul” la școală

Pentru ca impactul cu școala să nu fie unul neplăcut, copilul trebuie pregătit emoțional, datorie care revine exclusiv părinților. Iar acest lucru este bine să înceapă de la cea mai fragedă vârstă.

Lucrul cel mai important este stima de sine a copilului, ale cărei baze le pun părinții prin feedbackuri pozitive pentru comportamente pozitive și niciun feedback pentru cele negative.

Un copil încrezător în sine însuși are un avantaj major în adaptarea eficientă la mediul școlar și la orice alt mediu exterior familiei, pentru că încrederea în sine îți dă curajul să „dai piept cu necunoscutul”.

De asemenea, un copil care a fost introdus în multe medii noi înainte de începerea școlii va accepta mai ușor noutatea acestui lucru; un copil obișnuit cu multe persoane din afara familiei se va adapta mai ușor.

Copilul face ce face părintele, nu ce zice părintele

Un alt factor care facilitează adaptarea eficientă este atitudinea concretă a părinților față de școală pentru că un principiu educativ de bază este: copilul face ce face părintele, nu ce zice părintele.

Un părinte cu puțină școală e puțin probabil să-și convingă copilul că e mai bine să ai mai multă școală, cel puțin nu într-un mod „democratic”. Sau un părinte care a învățat mult și bine, dar se plânge de venituri, va transmite informația că este inutil să învețe chiar dacă verbal îl presează să învețe.

Este, de asemenea, important ca părintele să-și învețe copilul despre câștig și pierdere, școala fiind primul loc unde copilul poate avea eșec în fața unor străini. Dacă nu este învățat să piardă, copilului îi va fi afectată treptat stima de sine ceea ce, poate duce, în viitor la abandon școlar.

Este bine ca în casă să se vorbească cu bucurie și entuziasm despre începerea școlii cu mult timp înainte de începerea efectivă a acesteia; este bine să se vorbească cu mult entuziasm despre avantaje: cunoaște alți copii, se joacă, învață lucruri, face activități extrașcolare etc. și cu seriozitate, dar nu gravă despre responsabilități (nu despre dificultăți).

Dacă copilul va fi „amenințat” cu școala („vezi tu când mergi la școală ce-o să pățești dacă nu ești ascultător” – din păcate prea des părinții se așteaptă să repare școala ce au greșit sau nu au reușit ei), parcursul școlar va fi dificil și presărat de evenimente negative și eșecuri.

Părintele mai poate stimula interesul față de școală prin cumpărarea unui birou asemănător celui de la școală, dar special pentru el, reprezentând o validare a faptului că școala este un lucru serios ce implică responsabilitate și, prin urmare, copilul este luat în serios și se simte important.

De multe ori părinții spun: „Ce mare lucru ai de făcut? Trebuie doar să înveți? Noi ducem greul…” sau „Nu ai nicio responsabilitate, trebuie doar să înveți”, fără să își dea seama că acest gen de afirmații minimalizează eforturile depuse de copil și scad implicarea acestuia în activitatea de a învăța.

Începutul școlii este cel mai bun moment pentru un copil să învețe responsabilitatea. Dar, pentru asta, trebuie să știe că a învăța este o treabă serioasă, nu o „bagatelă” așa cum dau impresia mulți dintre părinți.