Intervenţiile chirurgicale moderne pot salva viaţa bebelusilor chiar şi atunci când sunt încă în burtică

Intervenţiile pe făt în uter. Până nu demult, se puteau realiza doar la spitale din Europa de Vest. La ora actuală, există deja cazuri rezolvate spectaculos în România. Doctorul Hadi Rahimian de la spitalul Regina Maria este cel care a realizat în premieră aceste operaţii.
Intervenţiile chirurgicale moderne pot salva viaţa bebelusilor chiar şi atunci când sunt încă în burtică

Intervenţiile pe făt în uter. Până nu demult, se puteau realiza doar la spitale din Europa de Vest. La ora actuală, există deja cazuri rezolvate spectaculos în România. Doctorul Hadi Rahimian de la spitalul Regina Maria este cel care a realizat în premieră aceste operaţii.

CSÎD: Rezolvaţi anemia fetală printr-o metodă revoluţionară. În ce constă aceasta?

Dr. Hadi Rahimian: Ca să apară anemia fetală trebuie să avem un factor de risc – mama Rh negativ şi tata Rh pozitiv. În acest caz, apar anticorpi. La ecografie, măsurăm viteza de circulaţie a sângelui în artera cerebrală medie a fătului. Când depăşeşte viteza normală, atunci putem să ne dăm seama că fătul are anemie. Decidem atunci să facem transfuzia intrauterină care salvează viaţa copilului. Se face prin vena ombilicală, după ce în prealabil s-a recoltat puţin sânge. Ulterior, în viata extrauterină, copilul poate avea din nou nevoie de transfuzie, dar e mult mai simplu.

CSÎD: Realizaţi şi o intervenţie delicată în cazul gemenilor! Cum decurge procedura?

Dr. Hadi Rahimian: Sarcina gemelară nu e neapărat o sarcină cu foarte mari riscuri, dar are riscuri mai mari decât sarcina unică. Dacă există o singură placentă, uneori poate apărea sindromul transfuzor-transfuzat. Unul dintre feţi, prin vasele pe care şi le creează, ia mai mult sânge din placentă şi lasă mai puţine resurse celui de al doilea copil. E rău pentru ambii. Copilul care are şanse să crească mai mare face insuficienţă cardiacă, cel mic poate să moară prin hipoxie. E necesar să intervii. Există 3 tipuri de intervenţii. Două au şanse de 50-60%. Mi se par important să o menţionez pe cea de-a 3-a la care şansele de reuşită se ridică la 80-90%. Este vorba despre fotocoagularea intrauterină cu ajutorul fetoscopului. Întrăm cu o cameră video în uter, vedem vasele care alimentează exagerat un făt în detrimentul celuilalt şi cauterizăm unul câte unul cu ajutorul laserului. Există riscul de infecţie şi de ruptură prematură a membranelor, dar, repet, şansele de reuşită se ridică la 80-90%. Fătul care a rămas în urmă în privinţa creşterii de obicei nu recuperează. Însă copilul mai mare, dacă nu e deja afectat, nu va fi afectat ulterior. Înaintea acestor tipuri de intervenţii, situaţia avea indicaţie de avort.

CSÎD: Dar şi copiii unici pot avea nevoie de intervenţii în timpul vieţii intrauterine!

Dr. Hadi Rahimian: Operăm hernia diafragmatică. Se vede ecografic că unele organe din abomen herniază spre cutia toracică. Diafragma este membrana care separă abdomenul de torace. Ea are nişte puncte slabe, de exemplu locul de inserţie a esofagului în stomac. Prin aceste puncte slabe, organele din abdomen pot ascensiona spre plămân. Plămânii sunt împinşi în sus, inima îşi schimbă poziţia şi unele vase mari îşi schimbă de asemenea poziţia. În al doilea rând, organele din abdomen se obişnuiesc într-un spaţiu mai mare şi, ulterior naşterii, va fi foarte greu să fie repoziţionate corect chirurgical. Sub ghidaj ecografic, se introduce în gura fătului fetoscopul. Apoi intrăm până la bifurcaţia traheei şi introducem un balon de câţiva milimetri care se umple cu aer. Ulterior, prin lichidul pe care îl secretă plămânii, organele abdominale vor fi împinse spre abdomen, unde le este locul. În felul acesta, plămânii au şanse să se dezvolte normal. La 34-35 de săptămâni, se introduce din nou fetoscopul prin gura fătului şi se sparge acest balon. Fătul este extras prin operaţie cezariană, apoi se ventilează mecanic şi, la scurt timp după naştere, poate fi operat de hernie. Nu ştim dacă există un impact asupra copilului astfel ajutat peste 30 de ani, dar ştim că în perioada intrauterină şi după naştere are toate şansele să se dezvolte normal.

CSÎD: Care a fost cea mai dificilă operaţie din viaţa dumneavoastră?

Dr. Hadi Rahimian: Prima oară când faci orice în viaţă e foarte greu. De exemplu, hidrotorax-ul. În cutia toracică a fătului se adună lichid şi presiunea face ca plămânii să rămână mici. Uneori, se întâmplă pur şi simplu şi trebuie să intervenim. Nu e foarte complicată intervenţia, dar cred am fost primul care a executat-o în România. Punem un şunt, adică un tub de 4 cm, care la un capăt are o buclă şi la celălalt capăt are 3 bucle. Partea cu o buclă rămâne în cutia toracică a fătului, cea cu 3 bucle în afară. Motivul este ca, dacă iese prin mişcările copilului, să cadă în abdomen şi nu în cutia toracică.

CSÎD: Concluzia este venim des la ecografie în timpul sarcinii?

Dr. Hadi Rahimian: Eu nu sunt adeptul ecografiilor dese, ci când trebuie. Ecografia obligatorie trebuie făcută de 3 ori, în trimestrul 1, între săptămânile 11 şi 13, în trimestrul 2, în săptămâna 21 şi în trimestrul 3, la 30-31 de săptămâni. Organele se formează în primul trimestru, dar devin fucţionale pe rând şi nu toate simultan. Pe măsură ce devin funcţionale, e mai uşor de observat vreo anomalie. Dacă rinichii nu funcţionează normal, vezi că fătul nu are lichid amniotic. La 29 de săptămâni, dacă vezi un megacolon, poţi să-ţi dai seama că e o obstrucţie undeva. Aceste lucruri se văd pe parcursul evoluţiei.

CSÎD: Ce costuri presupune o intervenţie în uter?

Dr. Hadi Rahimian: Pentru transfuzie intrauterină, costul este de 1.500 de lei, în afara ţării se ridică la 1.500 de euro. La sindromul transfuzat-transfuzor, costurile se ridică la 2.500 de lei, în afara ţării la 5.000 de euro. E bine că aceste intervenţii se fac în România pentru că au preţuri adaptate pentru România.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Dr. Hadi Rahimian - Medic primar Obstetrica - ginecologie
Dr. Hadi Rahimian este Medic primar Obstetrică - ginecologie în cadrul Clinicii Regina Maria din București și Director Medical al Spitalului Băneasa. Competențe: Medicină materno-fetală Ecografie Ecografie morfofetala CHIRURGIE GINECOLOGICĂ MINIM INVAZIVĂ CHIRURGIE ROBOTOCA Director ...
citește mai mult