Ioana Dăian: jurnalist, imigrant în UK: ”Când atingi fundul prăpastiei nu mai poți merge decât în sus”

”Curajul se învață. Sau, mai bine zis, dacă ne luăm la trântă cu viața, devenim din ce în ce mai buni, câștigăm tot mai multe bătălii. În primul rând cu noi înșine, în lupta cu fricile și neputințele noastre” așa își începe povestea imigrării în UK, Ioana Dăian. Ea a găsit forța și oportunitatea să plece din România acum 6 ani, când avea 46 de ani. Despre ce a descoperit bun, dar și despre cât de complicat este să fii singur printre străini ne va povesti într-o serie de interviuri exclusive. 

CSÎD: Cum ți-a schimbat viața plecarea din România?

Ioana Dăian: Când atingi fundul prăpastiei nu mai poți merge decât în sus. Din momentul în care am rămas fără job și fără casă în aceeași zi în Anglia, mi-am luat soarta în mâini. Am ales ce job vreau să fac, unde vreau să locuiesc, cu cine voi fi prietenă. Stăteam la prietena mea Neli acasă, mergeam la interviuri și în două săptămâni mi-am ales jobul care îmi plăcea cel mai mult din cele la care aplicasem. Am început să studiez, să dau examene care mă aduc în fiecare zi mai aproape de obiectivul meu, acela de a-mi fi propriul stăpân, de a avea un serviciu pe care îl pot practica din orice colt al lumii aș fi.

Recomandări

Ioana Dăian, jurnalist -”Nimic nu m-a pregătit pentru întâmplările prin care am trecut ca imigrant în…

Adela Dumitrașcu – Despre îndeplinirea visului din copilărie de a avea o meserie specială- oceanograf

CSÎD: Ai căpătat deci și mai mult curaj…

Ioana Dăian: Da, fiindcă plecarea din România asta mi-a demonstrat: că pot fi “cetățean al planetei”. Deși fostul meu soțul meu s-a răzgândit să mai vină în Anglia iar casnicia noastră s-a terminat, am rămas în continuare prieteni buni. M-am analizat din nou cu bune și rele, m-am întrebat ce vreau în domeniul personal, ce anume m-ar face fericită. Am pus pe hârtie totul, când vezi scris e mult mai clar ce ai de făcut. M-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea ce știe el că am nevoie. L-am întâlnit pe Mark,  un om minunat alături de care am descoperit ce înseamnă adevărata iubire. Sau mai bine zis am găsit acea iubire care vorbește limba inimii mele.

Ce a învățat-o pandemia?

CSÎD: Cum te-a afectat pandemia?

Ioana Dăian: M-a afectat puternic. Poate și datorită faptului că trecusem prin câțiva ani foarte zbuciumați sufletește: divorțul după 25 de ani de căsnicie, copiii care n-au mai venit la mine așa cum era stabilit, fata rămânând să facă facultatea și masterul în România iar băiatul s-a întors în România după doi ani petrecuți în UK. El a fost stânca mea toți acești ani, el este cel care își dorise din tot sufletul să părăsească România și a încercat din toate puterile sa se adapteze vieții de aici. Însă îi lipseau prietenii, tatăl, sora, clubul de tir din cadrul Stelei unde activa iar eu lucram 10-12 ore aproape în fiecare zi. Se simțea foarte singur.

Își pierduse total poftă de viață, nu mai mânca și am hotărât să se întoarcă să-și termine studiile în țară. Acum e student în anul doi la Kinetoterapie în cadrul ANEFS și e foarte fericit. La toate acestea s-a adăugat pandemia care însă m-a învățat că trebuie să fiu empatică în primul rând cu mine însămi, să am grijă de resursele limitate ale minții și sufletului meu.

Femeile trebuie să-și mai acorde o a doua șansă

CSÎD: În opinia mea de când te-ai recăsătorit ai înflorit. Și faci parte din categoria femeilor de 50 de ani care sunt frumoase, tinere, puternice. România este o țara în care femeile și bărbații sunt bătrâni după 40 de ani. Ce sfaturi le dai femeilor de 40, 50 de ani?

Ioana Dăian: Pare banal, dar e adevărat: e mai ușor de trăit cu ideea că ai făcut tot ce ți-a stat în putință ca să ai o viață mai bună decât cu regretul că n-ai încercat. Le-aș zice să se analizeze, să vadă ce anume le-ar face fericite și să treacă la acțiune. Orice călătorie în jurul lumii începe cu primul pas. Să își dea o a doua șansă. O a treia. Chiar dacă, prin absurd, nu reușesc, vor avea conștiința împăcată că au încercat din toate puterile să-și construiască propria fericire. Dacă azi n-au reușit, să își spună, la fel ca Scarlett O’Hara, “în definitiv, e și mâine o zi”. (VA URMA)