În ziua de astăzi se pune foarte multă presiune pe femei. Presiunea atinge cote uriaşe atunci când devin mame – pe lângă îngrijirea fizică şi cea emoţională copilui, femeia trebuie să muncească şi să arate bine. Am stat de vorbă cu Ioana Maria Moldovan, care s-a întors pe sticlă după doar 6 săptămâni de la naşterea copilului ei, dar care recunoaşte că nu a fost simplu. Cum nu este simplu nici să revii la silueta de dinaninte de naştere atunci când te ocupi personal de copilul tău, ai grijă de casă, munceşti şi alăptezi. Totodată, Ioana explică descoperirea beneficiilor exerciţiilor de kinetoterapie la copilul ei care este absolut sănătos şi activ.
CSÎD: Cât de greu a fost să revii pe sticlă la doar 6 săptămâni după naştere?
Ioana Maria Moldovan: Sunt un om activ care nu a renunţat la niciun proiect până-n săptămâna 36 de sarcină. Am prezentat jurnalul Focus din Inima României, am fost la filmări, şedinţe foto, am făcut voluntariat la Asociaţia Conil şi nu am renunţat nici la minunata Şcoală de Televiziune iMediaPro Braşov. Aşă că, era greu să stau departe de proiectele dragi şi m-am întors la ele. Recunosc însă că n-a fost uşoară revenirea. Pe lângă faptul că Andrei-Ioan e cuminte, m-au ajutat enorm tatăl lui care a intrat în concediu de creştere şi îngrijire copil. Mama mea face 325 de km pentru ca la sfârşitul săptămânii să fie cu noi şi m-au sprijinit şi echipele minunate cu care lucrez în diferitele proiecte şi programul pe care îl am a ştiri. Jurnalul pe care îl prezint la Prima Tv, Focus din Inima României, e de luni până joi, la 23:30, deci lucrez seara, aşă că toată ziua sunt cu minunea, plus weekend-urile. Sunt o mămică norocoasă, cineva acolo Sus mă iubeşte.
CSÎD: Se pune prea multă presiune pe mame în ziua de astăzi?
Ioana Maria Moldovan: Da, se pune prea multă presiune pe mame în ziua de astăzi. Şi spun asta cu toată tăria şi convingerea pentru că sunt mamă şi simt presiunea. Din păcate, acestea sunt vremurile pe care le trăim. Dar din fericire ţine doar de noi cât lăsăm această presiune să ne acapareze. Pentru mine, ca persoană publică, una dintre presiuni este cea legată de kilogramele în plus. Tu eşti primul jurnalist care nu m-a întrebat de ele. Aşă că, îţi spun doar atât: încă alăptez şi kilogramele, câteva cu care am rămas, nu sunt o prioritate.
CSÎD: Ce calităţi nebănuite ai descoperit că ai ca mamă?
Ioana Maria Moldovan: Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre calităţile mele, i-am lăsat mereu pe alţii. Iar acum de când sunt mamă cu atât mai puţin nu o să vorbesc despre calităţi. Sunt o mamă normală, râd, plâng, uneori simt că nu mai pot, dar merg mai departe!
CSÎD: În cât timp eşti gata aranjată să ieşi din casă acum când ai un copil mic?
Ioana Maria Moldovan: Sunt gata în 5 secunde… mă aranjează Andrei!
CSÎD: Îmi spuneai că fiul tău deşi nu are nicio problemă de sănătate se distrează foarte bine la cursuri de kinetoterapie. Cum îi ajută exerciţiile kineto pe copii în primii ani de viaţă?
Ioana Maria Moldovan: Andrei-Ioan e sportiv de mic, mergem la gimnastică de două ori pe săptămână şi a apărut în calendarul bebeluşilor sportivi. Avem chiar antrenor personal încă de la trei luni. E un copil sănătos, activ, curios, curajos, dar antrenamentele pe care le face cu Georgiana Tudoran l-au dezvoltat şi mai frumos, i-au dat forţă, siguranţă şi multă încredere. Nu regret nicio secundă faptul că am ascultat de un om fain, Raluca Chişu şi l-am dus la gimnastică. Ba mai mult, m-am alăturat fără să stau pe gânduri campaniei de conştientizare Baby Loves Gym a Asociaţiei Kineto Bebe. O campanie prin care vrem să tragem un semnal de alarmă asupra nevoii reale de mişcare pe care o au copiii cu vârste cuprinse între 3 luni – 3 ani, pentru o dezvoltare sănătoasă, armonioasă. Ca să facă mişcare, să înveţe să iubească sportul, un copil nu trebuie să aibă neapărat probleme.
CSÎD: Călătoriţi cu micuţul? Dacă da, povesteşte-ne cum vă organizaţi?
Ioana Maria Moldovan: Andrei-Ioan e un călător. Asta pentru că încă din burtică, din prima lui zi, a călătorit. Aşa e când ai o mămică activă. În cele 40 de săptămâni a fost aproape în fiecare weekend la Braşov, în mijlocul copiilor de la Şcoala de Televiziune iMediaPro, a avut parte de o vacanţă de vară, de neuitat în Alicante şi drumuri la Târgu-Mureş. Deci avem experienţă la vacanţe-n trei cu bagaje multe. Noi spunem că ne organizăm destul de bine, mai ales că-n echipă îl avem şi pe Andrei. La un an şi patru luni e foarte activ când vine vorba de călătorii, mai ales la capitolul bagaje.
CSÎD: Mai ai timp pentru tine?
Ioana Maria Moldovan: Nu prea mai am timp pentru mine! Deocamdată punem încet dar sigur cărămidă cu cărămidă temelia unei super relaţii cu Andrei şi asta ne ocupă tot timpul!
Fotografii – arhiva personală a vedetei