La ce vârstă ar fi bine să devii mămică?

“A face sau a nu face copii” este dilema existenţială atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor aproape dintotdeauna, teamă accentuată în zilele noastre când gradul de conştientientizare a implicaţiilor socio-emoţionale (responsabilităţi, sacrificii) a crescut.
  • Publicat:
  • Actualizat:
La ce vârstă ar fi bine să devii mămică?

“A face sau a nu face copii” este dilema existenţială atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor aproape dintotdeauna, team accentuată în zilele noastre când gradul de conştientientizare a implicaţiilor socio-emoţionale (responsabilităţi, sacrificii)  a crescut.

Toţi ne dorim cel puţin un copil, dobândim în timp instincte paterne chiar fără voia noastră, iar subconştientul nostru ştie că, una peste alta, a procrea este scopul primordial al fiinţei umane. Dar, evoluţia ne-a transformat în indivizi lucizi, poate prea preocupaţi de autocontrol şi organizare a vieţii noastre sau a altora.

Un copil nu mai înseamnă doar bucuria de a da viaţa, înseamnă nevoia de stabilitate financiară, de maturitate şi disponibilitate pentru a-l educa şi a-i oferi ce îşi doreşte. Cu atât mai mult în cazul în care ai simţit „pe pielea ta” ce trist poate fi momentul în care îţi doreşti o jucărie şi nu o poţi avea.

Pe lângă aspectele soaciale şi psihologice, se suprapune capacitatea sexuală de a procrea: corpul tău nu îţi pune la dispoziţie o astfel de şansă nelimitat sau în orice condiţie. De aceea, ar fi bine să ţii cont de următoarele considerente pentru a nu te grăbi „ca fata mare la măritat”, dar şi pentru a evita drama imposibilităţi de a deveni părinte (bineînţeles, dacă îţi doreşti să dobândeşti statutul de părinte).

Care este vârsta optimă?

„Ţinând seama de maturitatea biologică socială şi profesională a bărbatului, vârsta ideală pentru a deveni tată este de 25-35 de ani. La femeie, ţinând seama de maturizarea şi rezistenţa biologică a sa, perioada optimă pentru procreere este între 22-32 de ani. Evident, limitele pot varia, dar ştiinţa a dovedit că funcţia de procreere la femeie este mai precis reglată între 22 şi 32 de ani”, a declarat conferenţiar doctor Vasile Niţescu.

Cumulând diverse teorii care îţi pot influenţa decizia în mod pozitiv şi eliminându-le pe cele care îţi pot orienta eronat drumul în viaţă, vârsta optimă (momentul oportun) începe din clipa în care te simţi matură din punctul de vedere psiho-social şi biologic (îţi simţi corpul pregătit pentru o sarcină?) – în funcţie de caracterul tău sau de experienţa de viaţă. În majoritatea cazurilor, 24 de ani este numărul norocos.

 “Căsătoria şi procreerea la 10-14 ani existentă şi astăzi la unele popoare sai etnii este anormală, sfidând rigorile ştiinţei. Sunt legate de un comportament patologic aberant sau intră în ritualul etniei”, a revenit dr. Vasile Niţescu.

Actul sexual sau naşterea accidentală sunt realităţi de care ar fi sănătos să te fereşti atât pentru suflet cât şi pentru fizic. Copiii care face copii (mă refer nu numai la vârstă, ci şi la cât de copil eşti emoţional) – în cele mai multe cazuri – îi traumatizează pe cei pe care îi concep, dar se traumatizează şi pe ei înşişi.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult