Laura Pascu: După ce a botezat 20 de copii din orfelinate, a adoptat unul. Sebi este exact cum și l-a imaginat!

Copiii fără părinți – un subiect foarte sensibil în România. Adopția – un procedeu de care multe cupluri fără copii se tem. Despre toate aceste experiențe dar și despre cum să vorbești sincer cu copilul adoptat am stat de vorbă cu Laura Pascu, om de comunicare și mamă a lui Sebi, un băiețel năzdrăvan pe care care l-a adoptat pe când acesta avea 2 ani. De curând, ea a lansat primul ebook cu povești pentru copii adoptați pentru ca toți copiii să înțeleagă ce înseamnă de fapt un copil adoptat. Aceste povești au fost spuse de către autoare băiețelului ei ca să îi explice de timpuriu că este adoptat și că adopția nu este o problemă.

CSÎD: Cum a venit ideea adopției unui copil?

Laura Pascu: Nici nu știu exact. Dintotdeauna mi-am dorit să adopt un copil. Când aveam vreo 20 de ani am botezat 20 de copii de la o casă de copii. Înainte de căsătorie i-am spus viitorului soț și voiam să facem noi unul și unul să adoptăm. Cu al nostru biologic n-a fost să fie, așa că am adoptat.

Recomandări

Greșeala părinților când copilul face febră. Medic: Îi produci copilului mult rău, îi scade imunitatea

Laura nu și-a creat scenarii negative despre adopție și totul a mers ușor

CSÎD: Ce temeri ai avut?

Laura Pascu: Cred că m-am dus așa în perete *zâmbește. Nu m-am gândit că ar putea să mă sperie ceva. Am citit bine legea înainte, m-am documentat pe tot soiul de forumuri, grupuri de social media, ziare, site-uri de autorități și m-am dus fiind ferm convinsă că voi adopta și vom avea un copil minunat. Și așa s-a întâmplat.

Cunoașterea legii adopției copiilor în României – de folos pentru a demara procesul de adopție

CSÎD: Ce piedici ai avut în acest demers – de la cele psihologice, birocratice, logistice?

Laura Pascu: Pentru că știam exact legea și ce se va întâmpla, m-am dus direct și nu știu cum s-a făcut, dar am adoptat foarte ușor, am trecut cu răbdare și pas cu pas fiecare etapă. La DGASPC sector 3 de care aparțineam am vorbit cu asistenta socială tot timpul. Mi-a explicat că trebuie să fiu deschisă și să nu mă aștept să găsesc copilul perfect pentru că el nu există. Am trecut chiar pe foaie că nu mă deranjează nimic de acolo. Singurele lucruri la care am spus NU au fost că nu îmi doresc un copil născut din incest (pentru că știu că pot fi probleme genetice) sau cu handicap major (pentru că mă cunosc și știu că eu personal nu aș putea crește un astfel de copil. Îi invidiez pe cei care o pot face).

Am spus că nu mă deranjează bolile cronice. Știam de la alte mamici adoptatoare ca e bine să bifez asta pentru că toți au câte o boală cronică. O prietena a adoptat un copil cu boala cronică platfus. Sebastian era trecut la boli cronice pentru că avea strabism. Așa că această boală cronică în România este fix portița care te ajută să adopți mai repede.

Nu am avut probleme majore. Doar câteva în stilul ”dosar cu șină” la DGASPC din judetul din care ni s-a găsit copilul. Totul a decurs liniștit, ca să zic așa. Pe etape. 3 luni până ne-am luat atestatul, 3 luni până computerul ne-a găsit, 3 luni până l-am luat acasă pe Sebi.

Laura și-a dorit un copil năzdrăvan!

CSÎD: Cum îți imaginai că va fi copilul tău?

Laura Pascu: Mai, exact așa cum este. Surprinzător. Am scris în formularul inițial că ne dorim un băiețel năzdrăvan și în rest nu contează. Eu în sinea mea îmi doream să fie inteligent și mereu mi-au plăcut oamenii stangaci. Sebastian este un copil cu un IQ mediu superior și stângaci. (VA URMA)