Infecţiile ORL, diareea, durerile de cap, transpiraţia nocturnă sau mesele bebeluşilor reprezintă problemele câtorva mămici care ne-au scris pe adresa redacţiei. Oana le răspunde.
Bine de ştiut
„Ce trebuie să fac când copilul are diaree şi durere de cap?”
Să identificaţi cauzele. Dacă sunt evident alimentare, se recomandă repaus fizic, repaus alimentar, ceai de mentă, alături de medicaţia recomandată de pediatru şi un regim dietetic. Dacă simptomele se însoţesc de febră şi vărsături, dureri puternice abdominale, mergeţi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru investigaţii suplimentare.
Infecţie ORL după botez
„Am o fetiţă de 2 luni şi jumătate şi după botez s-a ales cu o infecţie la urechiuşa stângă. La analize i-a ieşit că are stafilococ alb. La recomandarea doctorului i-am dat antibiotic 2 ml/12 ore, dar a început să facă diaree şi să aibă dureri de burtică. Menţionez că este hrănită doar la sân. Am întrerupt după 5 zile tratamentul, dar în continuare are scaunele foarte moi (apoase şi zgomotoase). Ce ar trebui să fac să-şi revină cu burtica?”
La această vârstă, sistemul digestiv este foarte sensibil, dar este minunat că o alăptaţi, iar cu timpul îşi va reveni. Poate coincide această perioadă cu cea a colicilor. Mai sfătuiţi-vă cu pediatrul în legătură cu suplimentele benefice destinate reducerii colicilor.
Transpiraţie nocturnă
„Copilul meu transpiră şi tuşeşte. Care poate fi cauza transpiraţiei nocturne excesive şi a acceselor de tuse seacă ziua? Menţionez că tusea este rară, dar strănută frecvent.”
Faceţi câteva investigaţii ale aparatului respirator, eventual o radiografie pulmonară. Multă sănătate!
Masa de lapte
„Ce cantitate de lapte este necesară la 10 luni? Fetiţa mea mănâncă 2 mese a 180-200 ml lapte de sân cu cereale şi mai suge şi o dată pe noapte, dar nu foarte mult. Este suficientă această cantitate sau mai trebuie completată cu lapte praf?”
Nu administraţi suplimente de lapte deocamdată dacă fetiţa se dezvoltă normal şi ia în greutate. Ţineţi cont de recomandările medicului pediatru care evaluează periodic fetiţa. În intervalul diversificării mai aveţi şi multe alte ingrediente şi nutrienţi folositori. Prelungiţi cât mai mult alăptarea naturală!
Momentul cercei
„Fetiţa mea are o săptămână de la vaccinul de 2 luni. Pot să-i dau găuri în urechi? Îmi este frică să nu facă febră. Cât timp ar trebui să poarte cerceii medicinali? Mulţumesc.”
Sfătuiţi-vă cu medicul pediatru pentru că tot el sau asistenta sa ar trebui să vă ajute în această privinţă, fiind o manevră destul de agresivă şi invazivă.