Modul corect în care un părinte îşi poate ajuta copilul la teme şi şcoală

De 9 ani de când băiatul cel mare a păşit prima oară într-o sală de clasă, îmi tot bat capul să aflu care este modul corect să îl ajut la teme. Pentru că acestea pot fi un calvar sau pot deveni o joacă.

“Temele ajută elevul să îşi însuşească anumite informaţii care îi pot dezvolta memoria, cultura, anumite talente sau chiar un stil de viaţă”, spune psihoterapeutul Constantin Cornea cu care am stat de vorbă despre cât de mult te poţi implica tu, ca părinte, în realizarea temelor copilului tău.

Perspectiva psihologică cea mai eficientă este reprezentată de primele modele de şcoli: Academia lui Platon sau Liceul lui Aristotel. Astfel părintele poate deveni un pedagog, arătându-i copilului în ce constă procesul de învăţare, dar şi modul în care se pot rezolva temele pentru acasă într-un mod plăcut.

Recomandări

Nu forţaţi copilul să facă teme în vacanţă, joaca e mai eficientă

Sindromul “începe şcoala” – sfaturi pentru părinţi

Conform şcolilor mai sus amintite, cel mai important aspect în cadrul învăţării este reprezentat de povestire. Astfel, părintele îl poate provoca pe elev să citească lecţia şi apoi să povestească ce a înţeles. Pentru că orice temă are la baza o lecţie predată, dar nu întotdeauna înţeleasă de elev.

Încă de la primele teme este bine să se ţină cont de câteva elemente:

• Atmosfera de acasă, modul în care părinţii comunică între ei fiind extrem de important.
• Părinţii trebuie să aibă aceeaşi viziune despre ce şi cum trebuie să facă sau să înveţe copilul. Dacă ei nu cred în aceleaşi valori şi se ceartă pe ce crede fiecare a fi important, asta duce la dezechilibrul copilului, dar şi la scăderea rezultatelor şcolare.
• Adicţiile. Să fim atenţi dacă avem tendinţa să consumăm alcool, ţigări, medicamente, că aceste comportamente vor fi apoi imitate de copil.
• Prietenii. Să avem grijă tot timpul cu cine se împrieteneşte copilul nostru, pentru că poate avea prieteni de la care să înveţe lucruri frumoase sau poate nimeri în grupări cu accent antisocial şi el poate deveni o victimă.
• Recompensele să fie în concordanţă cu rezultatele lui.
• Camera să fie aerisită, elevul să aibă un birou special pentru teme şi doar pentru lucru, scaunul să fie foarte comod.
• Postura de lucru trebuie corectată tot timpul până când devine obişnuinţă
• Să se stabilească un orar de lucru, ţinându-se cont de vârsta copilului, pentru a nu-l sufoca sau să ajungă să urască temele. Astfel un preşcolar poate sta între 30 min şi maxim 2 ore la lecţii.
• Atmosfera să fie una calmă, fără gălăgie, pentru ca şcolarul să se poată concentra exclusiv la teme.
• Verificaţi orarul şi asiguraţi-vă de faptul că nu se sare peste anumite lecţii sau materii. Astfel copilul poate internaliza încă de mic faptul că tot ceea ce se învaţă la şcoală este important.
• Căutaţi să descoperiţi cât de timpuriu posibil care sunt abilităţile native ale copilului. Dacă de exemplu are o inteligenţă logic-matematică lăudaţi-l pentru uşurinţa cu care se descurcă la temele de matematică. Lăudând-ul pentru ceea ce face cu uşurinţă îl puteţi apoi încuraja să se descurce şi la teme pentru care nu are o abilitate nativă. Astfel îi stimulaţi stima de sine care este extrem de importantă dacă vrem să avem un copil echilibrat.

Deasemenea să nu uităm că rezultatele şcolare ţin de tot universul copilului. Şi din acest motiv trebuie să mai ţinem seama şi de următorii factori:

• somnul (ora de culcare, calitatea şi cantitatea somnului)
• alimentaţia (în funcţie de greutate şi înălţime să aveţi grijă să se alimenteze corect, este important ce, cât şi cum mănâncă, să nu se joace, să nu se uite la televizor în timp ce mănâncă)
• joaca (indiferent de ceea ce ni se cere de la şcoală să nu uităm că cel mic trebuie să se bucure de copilărie, iar asta se întâmplă dacă îi oferim posibilitatea de a se juca. Pentru că joaca este principala ocupaţie a copilului. Şi şcoala ar trebui privită ca o joacă pentru a învăţa cu mai multă uşurinţă)
• sportul. Dacă ne dorim un copil sănătos, viguros, cu un tonus psihic şi fizic puternic, trebuie să îl încurajăm să facă un sport. Putem alege înotul care îl ajută să se dezvolte fizic foarte armonios, dar îl poate scăpa şi de frica de apă. Sporturile de echipa îl pot învăţa să îşi descopere locul în societate, să împartă cu ceilalţi, să formeze o mică familie alături de coechipieri pentru a obţine rezultate bune.
• socializarea (prietenii mai mari îi oferă şansa de a găsi un model sau de a afla informaţii interesante peste nivelul lui de vârstă, iar cei mai mici îi pot fi “cobai” pentru că poate exersa cu ei ceea ce a aflat de la prietenii mai mari)
• hobbyu-rile (încurajaţi-l să aibă un hobby, pentru că unul sau mai multe hobby-uri pot reprezenta tot atât de multe şanse de a refula atunci când este trist sau abătut).

Pe lângă cele enunţate mai sus, mai putem adăuga două variante prin care părintele preia rolul de pedagog sau lasă această îndeletnicire în seama cuiva de profesie, asigurându-ne astfel că temele sunt făcute la timp şi bine.

Dacă părintele doreşte să ajute personal, subliniez importanţa dialogului părinte-copil. Acesta este valabil în situaţia în care părintele are timpul necesar, dar şi cunoştinţele potrivite pentru a putea ajuta cu adevărat. Copilul citeşte lecţia, povesteşte ce a înţeles şi apoi tot el va citi enunţul temei ce urmează a fi rezolvată, plecând de la lecţia astfel însuşită.

Îndrumătorul extern.
Acesta este angajat pentru a ajută elevul la teme. Fiind profesionist, este bine să fie lăsat să îşi impună stilul de lucru, fiind eventual evaluat după rezultatele copilului. Această varianta poate fi utilă dacă părinţii nu au timp sau sunt depăşiţi de nivelul lecţiilor elevului.

Dacă nu există nici una din variantele de mai sus, pentru că părintele nu are timp sau cunoştinţe pentru a ajuta copilul, ori nu îşi permite angajarea unei persoane specializate, nu-i rămâne decât să ţină cont de tot ceea ce am descris a fi elemente interne şi externe universului copilului, pentru că acesta să aibă măcar mediul propice pentru învăţare.

În încheiere, putem spune că un copil reprezintă o responsabilitate imensă. De aceea, atunci când vorbim de procesul lui de dezvoltare trebuie să ţinem cont de faptul că noi înşine şi comportamentele noastre pot reprezenta repere bune sau rele de dezvoltare a copilului.

Deasemenea să avem o relaţie apropiată cu propriul copil dar şi cu învăţătorul sau profesorii pentru a şti tot timpul ce se întâmplă cu el şi cu rezultatele lui. Trebuie deasemenea să îl lăudăm pentru ceea ce face bine, dar să îi şi atragem atenţia atunci când greşeşte. Pentru că un copil sănătos şi echilibrat creşte într-o familie unită şi iubitoare.