Noi piedici in zborul berzei

Intai au aruncat vina pe alcool, apoi au gasit tapul ispasitor in pantofii cu toc cui, acum ne spun ca si prajiturile sunt pe lista neagra. Specialistii anunta noi inamici ai infertilitatii si pun pe ganduri nenumarate femei care spera sa devina mamici.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Noi piedici in zborul berzei
Noi piedici in zborul berzei

O fi doar imaginatia mea sau TOTUL imi afecteaza fertilitatea in ziua de azi? Asa se intreaba pesemne una din sapte femei care intampina probleme in a ramane insarcinata (numar desemnat la cel mai recent studiu la nivel mondial). Deschidem orice revista sau ziar si vedem alti „vinovati” de infertilitatea feminina: daca nu sunt incaltarile sic, e cafeaua care ne trezeste in fiecare dimineata sau paharul de vin rosu care ne relaxeaza dupa o zi de munca. Iar daca vina nu e a noastra, atunci sigur e a partenerului nostru care poarta lenjerie intima prea stramta, merge prea des pe bicicleta, foloseste telefonul mobil… E o minune ca mai raman femei insarcinate pe lumea asta! Si acum nu ne mai putem ineca amarul nici in ceva dulce dupa masa, pentru ca dulciurile si produsele care contin grasimi trans ne afecteaza fertilitatea, anunta cercetatorii americani. Studiul, realizat la Harvard, a relevat faptul ca femeile care isi iau 2% dintre caloriile zilnice din alimente cu grasimi nesaturate risca sa isi piarda ovulatia. Ca sa intelegi, intr-o dieta de 2.000 de calorii pe zi, acel 2% poate fi o singura gogoasa! E clar ca un astfel de rezultat publicat in presa duce la anxietate. Asa ca le dam dreptul la replica expertilor in fertilitate.

„Descoperirile” senzationale ne afecteaza fertilitatea
Ar trebui sa nu uitam ca aceste studii sunt efectuate pe un esantion relativ mic si ce e valabil in cazul unora nu se aplica si la altii. Daca ai trecut de 30 de ani si incerci cu disperare sa devii mama, o astfel de informatie te va panica si iti va reduce sansele sa ramai gravida. Hormonii sexuali sunt produsi de creier, asa ca daca vei fi sub presiune, sansele sa concepi un copil scad. Mai ales ca multi dintre acesti factori pe care dau vina studiile sunt reversibili. Daca bei prea mult alcool sau mananci prea multe alimente procesate, iti micsorezi sansele de a procrea, dar poti in orice moment sa renunti la aceste „pericole”. Cand incerci sa ramai insarcinata, ultimul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa devii obsedata de schimbarea stilului de viata. Trebuie sa gasesti un echilibru intre dorinta de a fi intr-o forma cat mai buna pentru a-ti mari fertilitatea si faptul de a deveni atat de preocupata de asta incat iti poti distruge sanatatea. Tine minte, in realitate doar 20% dintre cupluri afla vestea cea mare in primele luni de la luarea deciziei. Multi ginecologi sustin si ca lista lunga de analize prenatale recomandate ar fi inutila in primul an de incercari. E suficient doar testul Chlamydia care este un factor important in privinta fertilitatii.  

Sfaturi de luat in seama
Sa ne ingrijim (nu excesiv!) de sanatatea noastra – sa renuntam la tigari, la alcool, sa mancam sanatos, sa luam suplimente de vitamine si minerale. Greutatea e un factor important – atentie, un procent foarte mic de grasimi in organism poate afecta fertilitatea la fel ca si unul ridicat, deci fara diete aspre (iti spune o patita). Fa si putina miscare, dar nu exagera caci iti poate dauna. Dar, mai ales, pastreaza-ti optimismul si fii relaxata, nu stresata – asa iti sporesti sansele. Si, ca sa fie clar, majoritatea medicilor spun ca daca ai in jur de 25 de ani poti sa astepti doi ani inainte sa te ingrijorezi, pentru ca aceasta e perioada medie de concepere a unui copil. Daca ai peste 35 de ani, mergi insa la doctor dupa sase luni fara rezultat.

Motive in plus pentru care nu ar trebui sa te nelinistesti ca nu mai apare odata copilul…
– 90 % dintre cuplurile care incearca sa aiba un bebe vad cele doua liniute pe testul de sarcina dupa un an sau mai bine de cand s-au pus pe treaba. Nu te panica!
– Multe femei raman insarcinate chiar in timp ce asteapta rezultatele testelor de fertilitate.
– Tratamentele pentru infertilitate evolueaza de la an la an si chiar daca nu reusiti sa concepeti un copil pe cale naturala, sansele sa deveniti parinti raman mari.
– Sansele sa ramai insarcinata sunt mult mai ridicate in lunile in care ziua este mai lunga – adica lunile de vara – asa ca acum este momentul prielnic sa „munciti” chiar si peste programul stabilit.
– In 2005, statisticile au aratat ca exista mai multe femei cu varste cuprinse intre 30 si 34 de ani care au nascut pentru prima oara in viata si pe cale naturala, decat femei cu varste intre 25 si 29 de ani.
– Prezenta unei sarcini este pe primul loc in topul motivelor pentru care femeile intre 25 si 45 de ani se prezinta la ginecolog, nu infertilitatea!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cum si cand anunti ca esti insarcinata?
Cum si cand anunti ca esti insarcinata?
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”