V-ati gandit vreodata cate semne de intrebare poate sa puna un simplu scutec pentru copii? „Este eficient?”, „Protejeaza pielea nou-nascutului?”, „Este potrivit atat pentru nevoile unei fetite, cat si pentru cele ale unui baietel?”, „La cate ore trebuie schimbat scutecul?”, „Materialele sunt delicate cu pielea sensibila?”, „Substantele continute pot cauza alergii?”, „Cum arata oare harta mondiala a scutecelor in Antichitate?”
Cu siguranta cei care inca nu au avut bucuria de a fi parinti, bunici sau de a avea grija de un bebelus nu au avut aceste dileme. Insa oricate intrebari s-ar naste, astazi exista raspunsuri si solutii, ceea ce nu se intampla pana acum cateva secole. Spre exemplu, in Antichitate, pe post de scutece se foloseau frunze (se cunosc date despre folosirea frunzelor care contin latex), blana de animale sau alte materiale naturale.
In Europa, tehnica cea mai raspandita inca din vechime este cea a infasurarii stranse a bebelusului intr-o panza sau in lana. Eschimosii obisnuiau sa-si infasoare bebelusii in piele de foca. Mamele din triburile de indieni americani si cele de origine incasa se foloseau de alte materiale: iarba si blana de iepure.
In zonele cu clima tropicala, copiii nu aveau scutece, in general erau lasati fara straie. Insa mamele anticipau momentele nevoilor fiziologice urmarind diverse semnale date de bebelus. Aceasta practica se numeste: elimination communication si este intalnita si astazi.
De la panza, la celuloza
In secolul al XIX-lea, in Europa si America de Nord a aparut o forma revolutionara a scutecelor: o panza din bumbac sau tricot de forma patrata sau dreptunghiulara avea menirea sa absoarba rezidurile. Era fixata cu ace de siguranta.