Paralizia cerebrală: diagnostic și tratament

Paralizia cerebrală se diagnostichează de obicei în primii 2 ani de viață atunci când există anumite întârzieri în dezvoltarea copiilor.

Atunci când apar niște suspiciuni sau întârzieri motorii, medicul va recomanda o serie de teste pentru a evalua abilitățile motorii ale copilului. De-a lungul timpului, În timpul vizitelor regulate, medicul va monitoriza dezvoltarea copilului, creșterea, tonusul muscular, controlul motor adecvat vârstei, auzul și vederea, postura și coordonarea, pentru a exclude alte tulburări care ar putea provoca simptome similare. Deși simptomele se pot schimba în timp, paralizia cerebrală nu este progresivă. Dacă un copil își pierde continuu abilitățile motorii, problema constă cel mai probabil într-o altă afecțiune, nicidecum PC – spre exemplu, o boală genetică sau musculară, o tulburare a metabolismului sau tumori la nivelul sistemului nervos.

Testele de laborator pot identifica alte afecțiuni care pot provoca simptome similare cu cele asociate cu paralizia cerebrală. Examenele neuroimagistice care permit medicilor să aibă parte de o imagine de ansamblu a creierului (cum ar fi o scanare RMN) pot detecta anumite leziuni pe creier. Pentru a se diagnostic paralizia cerebrală, medicul poate trimite copilul să efectueze:

Recomandări

Paralizia cerebrală: ce este și cum se manifestă

Transfuziile de sânge cordonal, o speranţă pentru copiii cu paralizie cerebrală şi autism

– Ecografia craniană, care folosește unde sonore de înaltă frecvență pentru a produce imagini ale creierului copiilor mici. Este folosită pentru copiii prematuri cu risc ridicat, deoarece este cea mai puțin intruzivă dintre tehnicile de imagistică, deși nu este la fel de specifică, precum tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică.
– Tomografia computerizată (TC), care folosește raze X pentru a crea imagini care arată structura creierului și zonele afectate.
– Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), care utilizează un computer, un câmp magnetic și unde radio pentru a crea o imagine anatomică a țesuturilor și structurilor creierului. Aceasta poate arăta locația și tipul leziunii și oferă detalii mai fine și mai specifice decât computerul tomogra.

Pentru că unii copii născuți prematuri au făcut convulsii, pentru a depista dacă există și epilepsia ca diagnostic secundar, se recomandă un alt test, electroencefalograma, care folosește o serie de electrozi care sunt temporar lipiți pe scalp pentru a detecta activitatea electrică a creierului. Modificările în modelul electric normal pot ajuta la identificarea epilepsiei. Unele tulburări metabolice se pot masca în paralizia cerebrală. Cele mai multe dintre tulburările metabolice din copilărie au anomalii sau malformații cerebrale caracteristice care vor apărea, cu toate acestea, pe un RMN.

Sunt și alte tulburări ce pot fi confundate cu paralizia cerebrală sau pot provoca anumite tipuri de paralizie cerebrală. De exemplu, tulburările de coagulare (care împiedică coagularea sângelui sau duc la coagularea excesivă) pot provoca accidente vasculare cerebrale prenatale sau perinatale care afectează creierul și produc simptome caracteristice paraliziei cerebrale, cel mai frecvent paralizia cerebrală hemiparetică.

Pentru ca diagnosticul să fie précis, iar planul de tratament cât mai potrivit formei de paralizie este nevoie de un consult multidisciplinar la mai mulți specialiști: neurolog pediatru, pediatru, oftalmolog, medic ORL-ist, ortoped.

Cum se tratează paralizia cerebrală?

Paralizia cerebrală nu poate fi vindecată, dar tratamentul va îmbunătăți adesea limitările cu care se confruntă copilul. Mulți copii se bucură de o viață de adulți aproape normală dacă dizabilitățile lor sunt gestionate corespunzător. În general, cu cât tratamentul începe mai devreme, cu atât copiii au șanse mai mari de a depăși dizabilitățile provocate de paralizia cerebrală sau de a învăța noi modalități de a îndeplini sarcinile pe care îndeplinesc cu greutate.

Nu există o terapie care funcționează pentru fiecare persoană cu paralizie cerebrală. Odată ce diagnosticul este pus și tipul de paralizie cerebrală este determinat, se identifică deficiențele și nevoile specifice, apoi va dezvolta un plan adecvat pentru a aborda dizabilitățile de bază care afectează calitatea vieții copilului.

Pentru că cei mai mulți dintre copiii cu paralizie cerebrală au probleme motorii, kinetoterapia începută cât mai devreme este ca baza pe care se clădește restul planului de tratament. Prin exercițiile de kinetoterapie se încearcă menținerea sau îmbunătățirea forței musculare, echilibrul și abilitățile motorii și se pot preveni contracturile. Aparatele speciale ortoprotetice ( orteze de noapte sau de zi) pot fi folosite pentru a îmbunătăți mobilitatea și pentru a relaxa mușchii spastici.

Logopedia poate îmbunătăți capacitatea copilului de a vorbi mai clar, poate ajuta la tulburările de deglutiție și poate învăța noi moduri de a comunica — folosind limbajul semnelor și/sau dispozitive speciale de comunicare, cum ar fi un computer cu un sintetizator de voce sau o tablă special acoperită cu simboluri ale obiectelor și activităților cotidiene către care un copil le poate indica pentru a-și indica dorințele.

Terapia ocupațională se concentrează pe optimizarea funcției superioare a corpului, îmbunătățirea posturii și valorificarea la maximum a mobilității copilului. Terapeuții ocupaționali îi ajută pe indivizi să abordeze noi modalități de a îndeplini activitățile de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcarea, mersul la școală și participarea la activitățile de zi cu zi.

Terapia recreativă încurajează participarea la activități sportive sau culturale ori alte evenimente care ajută o persoană să își extindă abilitățile fizice și cognitive. Părinții copiilor care participă la terapii recreative observă de obicei o îmbunătățire a vorbirii, a stimei de sine și a bunăstării emoționale a copilului lor.

Tratamentele pentru problemele legate de alimentație și salivare sunt adesea necesare atunci când copiii cu paralizie cerebrală au dificultăți în a mânca și a bea, deoarece au mai puțin control asupra mușchilor folosiți pentru a-și mișca gura, maxilarul și limba. De asemenea, sunt expuși riscului de a se îneca cu alimente sau lichid, precum și riscului de a dezvolta malnutriție, infecții pulmonare recurente și boli pulmonare progresive.

Tratamente pentru alte afecțiuni asociate cu paralizia cerebrală

Epilepsia
Mulți copii cu dizabilități intelectuale și paralizie cerebrală au, de asemenea, epilepsie. În general, medicamentele sunt prescrise în funcție de tipul de convulsii pe care o experimentează, deoarece niciun medicament nu controlează toate formele. Unele persoane pot avea nevoie de o combinație de două sau mai multe medicamente pentru a obține un control bun asupra convulsiilor.

Incontinenţa
Tratamentele medicale pentru incontinență includ exerciții speciale, biofeedback, medicamente prescrise, intervenții chirurgicale sau dispozitive implantate chirurgical pentru înlocuirea sau sprijinul mușchilor.

Osteopenia
Copiii cuparalizie cerebrală care nu pot merge riscă să dezvolte o afecțiune ce presupune o densitate osoasă scăzută (osteopenie). Din acest motiv, oasele lor se pot fractura mai ușor. Într-un studiu realizat pe americanii trecuți de vârsta a doua, finanțat de National Institutes of Health (NIH), s-a descoperit că o serie de medicamente numite bifosfonați, care a fost aprobată de FDA pentru a trata pierderile de minerale la pacienții vârstnici, a părut, de asemenea, să crească densitatea minerală osoasă.

Durere
Durerea poate fi o problemă pentru persoanele cu paralizia cerebrală din cauza spasticității mușchilor și a stresului și efortului asupra părților corpului care compensează anomaliile musculare. Unele persoane pot avea, de asemenea, spasme musculare frecvente și neregulate, care nu pot fi prezise sau controlate prin medicație. Diazepamul poate reduce durerea asociată cu spasmele musculare, iar gabapentina a fost utilizată cu succes pentru a scădea severitatea și frecvența spasmelor dureroase. De asemenea, s-a demonstrat că injecțiile cu toxină botulină reduc spasticitatea și durerea.Unii copii și adulți au reușit să scadă intensitatea durerii utilizând intervenții neinvazive și fără medicamente, cum ar fi distragerea atenției, antrenamentul de relaxare, biofeedback și masajul terapeutic.