Prof. dr. Corin Badiu: ”Tiroida trebuie verificată de la naştere”

Mare atenţie, puteţi cere în maternitate să se verifice starea glandei tiroide a nou-născutului conform indicaţiilor date de prof. dr. Corin Badiu, endocrinolog.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Prof. dr. Corin Badiu: ”Tiroida trebuie verificată de la naştere”
Prof. dr. Corin Badiu: ”Tiroida trebuie verificată de la naştere” foto 123rf.com

Despre tiroidă se vorbeşte în general atunci când o persoană are probleme cu kilogramele în plus sau din contră este prea slabă. Însă tiroida are mult mai multe roluri în organism, iar starea acestei glande trebuie verificată încă din prima săptămână de viaţă regulat. Prof. dr. Corin Badiu: preşedintele Societăţii Române de Psihoneuroendocrinologie, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale vine cu amănunte preţioase.

CSÎD: Care sunt principalele boli endocrinologice de care suferă românii?
Prof. dr. Corin Badiu:
Spectrul bolilor legate de lipsa iodului este foarte larg, pornind de la dezvoltarea excesivă a tiroidei, sau “guşă”, până la nodulii tiroidieni şi cancerul tiroidian. Aşadar, lipsa iodului determină o grupă mare de afecţiuni tiroidiene.

Sistemul imun poate ataca tiroida

CSÎD: Chiar şi imunitatea dă afecţiuni ale tiroidei…
Prof. dr. Corin Badiu:
Da. O altă categorie de afecţiuni tiroidiene ţine de imunitate – de situaţia în care organismul nu-şi mai recunoaşte propriile componente. În acest caz, sistemul imun, care ar trebui să ne apere împotriva microbilor prin sinteza unor molecule speciale – anticorpi – îndreptate împotriva bacteriilor, virusurilor, să nu mai fie sintetizate corespunzător şi să fie îndreptate către moleculele proprii din organism. Atunci apar multe boli autoimune. Acestea pot fi cu hipertiroidie sau cu hipotiroidie. Dacă sunt anticorpi care stimulează funcţionarea tiroidei ajungem la hipertiroidie – cum e boala Graves-Basedow. Dacă însă anticorpii sunt îndreptaţi împotriva principalei enzime care produce hormonii tiroidieni, tiroidperoxidaza, atunci se ajunge la hipotiroidie, tiroidită cronică autoimună cu insuficienţă tiroidiană. Acestea sunt cele mai frecvente boli ale tiroidei.

Glanda tiroidă se verifică încă de la naştere în maternitate

CSÎD: Existe vârste la care suntem mai predispuşi să ne îmbolnăvim de boli din sfera endocrinologiei?
Prof. dr. Corin Badiu:
Prima vârstă la care verificăm glanda tiroidă este vârsta de 3-4 zile, adică verificăm tiroida la naştere, să vedem dacă ea funcţionează bine şi permite copilului să se dezvolte normal. Se face în cadrul programului de screening pentru hipotiroidism congenital. În principiu, ar trebui în toate maternităţile din România. Pe urmă, dacă tiroida este normală, copilul e lăsat să se dezvolte şi ar fi util să ştim cum merge tiroida când intră la pubertate. Şi mai departe de-a lungul vieţii de adult tânăr este util să ştim cum merge tiroida în momentul în care acea persoană doreşte să aibă copii. Fie bărbat fie femeie. Şi pe parcursul sarcinii. Şi sigur că ulterior testarea trebuie făcută o dată la câţiva ani dacă omul e sănătos.

Profilaxia este mai economică

CSÎD: Deci verificăm starea tiroidei şi dacă suntem sănătoşi?
Prof. dr. Corin Badiu:
E foarte utilă atitudinea de a investiga activ persoane sănătoase. Aşa cum facem o revizie tehnică periodică a unei maşini care funcţionează pentru că aşa scrie în lege că trebuie să facem această revizie. Ar fi fantastic ca toţi cei asiguraţi să fie obligaţi, nu să aibă dreptul, ci să fie obligaţi să facă un minim de set de analize adaptat condiţiilor de încărcătură medicala, de patologie în familie sau de vârstă sau de sex sau cum este cazul fiecăruia. Cu cât un pacient este mai în vârstă şi este mai încărcat de istoric de boli, cu atât testarea lui trebuie să fie mai atentă ca să fie in continuare asigurat. În această condiţie am avea un sistem care ar funcţiona mai profilactic şi mai eficient economic.

 Prof. dr. Corin Badiu: preşedintele Societăţii Române de Psihoneuroendocrinologie, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale 

 Prof. dr. Corin Badiu: preşedintele Societăţii Române de Psihoneuroendocrinologie, membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult